Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1127/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.1127

Ședința Publică de la 05.10.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache

JUDECĂTOR 3: Alina Pănescu

GREFIER - - -

.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr.2650 din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - INTERNAȚIONAL SRL prin lichidator judiciar și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de fata, deliberand retine:

Prin cererea, inregistrata sub nr-, pe rolul Tribunalului B creditoarea Administratia Finantelor Publice sector 5 solicitat deschiderea procedurii prevazuta de Legea 85/2006 impotriva - INTERNATIONAL SRL, pentru o creanta certa, lichida si exigibila insuma de 33.181 lei.

Debitoarea nu a formulat contestatie in termen legal.

Prin sentinta comerciala nr.4611/31.10.2008, a fost admisa cererea creditoarei, s-a dispus deschiderea procedurii in temeiul art. 1 alin.2 lit c pct. 4 raportat la art. 3 alin.1 pct.5 din lege; in temeiul art. 107 alin. 2 fost desemnat lichidator judiciar; in temeiul art. 107 alin. 2 s-a dispus ridicarea dreptului de administrre al debitoarei.

Prin raportul de activitate intocmit lichidatorul judiciar a invederat instantei ca, in urma verificarilor efectuate s-a constata ca debitoarea nu detine bunuri a caror valorificare sa acopere cheltuielile necesare procedurii, devenind incidente dispozitiile art. 131 din lege.

Creditoarea sector 5 formulat cerere de autorizare a formularii cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale in temeiul art. 138 alin. 3 si cerere de atragere a rasspunderii patrimoniale intemiata pe dispozitiile art.138 alin.1 lit.d din lege.

Prin incheiarea de la 15.05.2009, instanta a autorizat creditoare a fosmula cerere conform art. 138 din lege.

Prin cererea formulata intemeiata pe dispozitiile art.138 alin.1 lit. d din lege, indreptata impotriva paratilor si, s-a sustinut ca faptul neinregistrarii evidentelor contabile la organele fiscale si al nedepunerii acestora conform art.28 din legea insolventei creaza prezumtia neintocmirii contabilitatii in conformitate cu legea, cu consecinta determinarii starii de insolvanta.

faptele paratilor s-a aratat ca acestia nu au depus declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat incepand cu anul 2003 si situatiile financiare incepand cu anul 2002, nu s-au conformat obligatiei prevazute de art. 28 din lege, impidicand efectuarea verificarilor de catre lichidatorul judiciar.

Prin intampinarea formulata, paratul a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, invederad ca prin contractul de cesiune, incheiat la 31.08.2001 a vandut intregul pachet de parti sociale detinut asociatului.

Prin sentinta comerciala nr. 2650/15.05.2009, pronuntata in dosar -, Tibunalul Bar espins cererea formulata de creditoarea sector 5 ca nefondata; in temeiul art. 131 din lege a dispus inchiderea proceduri; a dispus radierea debitorului din registrul comertului.

Pentru a hotari astfel, instanta a apreciat neintrunite conditiile impuse de lege, in sensul ca nu s-a dovedit savarsirea faptelor prevazute de art.138 alin.1 lit. d din legea insolventei; nu s-a probat legatura de cauzalitate dintre incalcarea dispozitiilor ce reglementeaza intocmirea contabilitatii conform legi si detrminarea starii de insolventa, simplul fapt ca parati nu au tinut contabilitatea potrivit legii romane nefiind de natura a antrena raspunderea patrimoniala, in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre savarsirea faptei si ajungerea societati in stare de insolventa.

A fost retinuta si opinia lichidatorului judicar exprimata in raportul de activitate depus la dosarul cauzei la termenul din 06.03.2009.

Cu privire la masura inchiderii procedurii a fost retinuta incidenta dispozitiilor art.131 din lege.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs creditoarea reclamanta Administratia Finantelor Publice sector 5, invocand motive de nelegalitate ce se circumscriu dispozitiilor art.304 pct.9 pr.civ.

In esenta, s-a sustinut ca faptele ilicite constau in nerespectarea dispozitiilor referitoare la intocmirea contabilitatii, probate prin neindeplinirea obligatiei prevazute de art.28 din legea insolvenei ceea ce creaza prezumtia ascunderii modului in care au fost folosite bunurile si disponibilitatile banesti ale societatii.

Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport cu motivele invocate, Curtea apreciaza recursul nefondat urmand a-l respinge, pentru urmatoarele:

Prin raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au generat starea de isolventa,intocmit de lichidatorul judiciar, in urma verificarilor efecuate asupra situatiilor financiare inregistrate la organele fiscale, publicate pe site-ul MEF, aferente anilor 1999 -2001, ca urmare a neindeplinirii obligatiei de depunere a documentelor conform art. 28 din lege s-a retinut ca dinamica schmbarii rapotului active circulante/ datorii in defavoarea activelor incepand cu anul 2000 constituie un indiciu sigur al instalarii incapacitatii de plata, perpetuarea dezechilibrului si in anii urmatori a determinat mentinerea starii de insolventa; cu toate ca cifra de afeceri a crescut de peste 5 ori in anul 2000 si de peste 3 ori in anul 2001, in conditiile in care s-a inregistrat profit brut si net, rezultatele obtinute nu au fost indestulatoare pentru acoperirea datorilor societatii.

Cu privire la incidenta art.138, lichidatorul judiciar a aratat ca in lipsa intregii documentatii prevazute de art.28 dinlege nu poate exprima un punct de vedere pertinent.

Cu privire la sustinerile recurente retine ca raspunderea administratorului, raportat la dispozitiile art.138 din lege, este o raspundere de natura extracontractuala, administratorul fiind tinut a raspunde in nume propriu pentru fapte personale ce exced contractului de mandat.

Asa cum rezulta din textul de lege, raspunderea instituita are un caracter special, este o raspundere personala care intervine numai in conditiile in care, prin savarsirea faptelor prevazute limitativ de lege s-a determinat insolventa societatii debitoare,conditii in care sunt incidente dispozitiile art.998 - 99 cod civil.

Pentru antrenarea raspunderii patrimonale a adminsitratorului societati debitoare, intrucat lege nu instituie o prezumtie legala de vinovatie si raspundere, este necesar a se administra probe concludente si pertinente care sa dovedeasca atat savarsirea cu intentie a uneia din faptele prevazute de 138 cat si intrunirea conditiilor prevazute de art. 998 - 999 cod civil, privind fapta ilicita savarsita cu vinovatie, prejudiciul, constant in cauzarea insolventei societatii, precum si legatura de cauzalitate.

In cauza reclamanta creditoare nu a probat decat nedepunerea spre publicare a situatiilor fiscale aferente anilor 2001 - 2008 si de asemenea, a invocat nerespectarea obligatiei prevazute de art.28 din lege privind punerea la dispozitia lichidatorului judiciar a documentelor contabile si a inscrisurilor privind desfasurarea activitatii societatii.

Aceste fapte, asa cum a retinut in mod corect si instanta de fond, nu se circumscriu dispozitiilor art.138 alin.1 lit. d, invocate de catre creditoare.

Neindeplinirea obligatiilor de publicare a situatiilor fiscale nu presupune neintocmirea contabilitatii in conformitate cu legea si nici nu creeaza prezumtia sustragerii unei parti din activul debitoarei.

In consecinta nu s-a probat in conformitate cu art.1169 cod civil savarsirea de catre administratorul societatii debitoare a faptelor prevazute de art.138 alin.1 lit.d, cu vinovatie si cu consecinta cauzarii starii de insolventa.

Apreciind legala si temeinica sentinta atacata, nefiind intrunite cerintele art.304 pct.9 pr.civ, in temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

ECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr.2650 din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - INTERNAȚIONAL SRL prin lichidator judiciar și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud. - 17.11.2009

2 ex.

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Președinte -

Președinte:Cristina Scheaua
Judecători:Cristina Scheaua, Izabela Dolache, Alina Pănescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1127/2009. Curtea de Apel Bucuresti