Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1131/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 749/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1131

Ședința publică de la 06 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 2: Tatiana Gabriela Năstase

JUDECĂTOR 3: Ruxandra

Grefier -

*************

Pe rol soluționarea cauzei comerciale de față, având ca obiect contestația în anulare formulată de recurentul împotriva Deciziei comerciale nr.1207/14.11.2008 pronunțată de Secția a V-a Comercială a Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL -J- prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII, intimata recurentă ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ SECTOR 3 și intimații, D -GRUP, SC SA.

Dezbaterile în contestația în anulare au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 29.09.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, vând nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru ca partea contestatoare să depună concluzii pe temeiul juridic al cererii, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, 06.10.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei comerciale de față;

Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2009 a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei comerciale nr.1207/14.11.2008 pronunțată de Secția a V-a Comercială a Curții de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-.

În motivarea acesteia se arată că prin decizia comercială sus-menționată a fost respins recursul formulat de contestator ca fiind tardiv formulat.

Se precizează că sentința nr.1222 din 17 martie 2008 Tribunalului București -Secția a VII-a Comercială nu a fost comunicată contestatorului, pe procesul verbal de comunicare fiind subliniat "destinatar mutat".

În drept sunt invocate dispozițiile articolelor 317 - 321 Cod procedură civilă.

Prin concluziile scrise depuse la dosar se precizează că temeiul juridic al contestației în anulare este reprezentat de dispozițiile articolului 318 Cod procedură civilă și se solicită anularea în întregime a deciziei atacate și reluarea judecării recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată următoarele:

Prin decizia comercială nr.1207/2008 a Curții de Apel B-Sectia a V- a Comerciala a fost respins ca tardiv declarat recursul formulat de contestatorul împotriva sentinței comerciale nr.1222 din 17 martie 2008 Tribunalului București -Secția a VII-a Comercială.

Contestatorul invocă dispozițiile articolului 318 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora: "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Contestatorul arată că nu i-a fost comunicată sentința tribunalului împotriva căreia a formulat recurs, sens în care invocă faptul că la fila 103 din dosarul - al Tribunalului București -Secția a VII-a Comercială, dovada comunicării acestei sentințe a fost restituită cu mențiunea "destinatar mutat".

Această comunicare a fost însă realizată la sediul pe care însuși contestatorul și l-a ales, respectiv B, Sector 4- B, care este sediul pentru Liga Drepturilor Omului.

Curtea apreciază că odată ce comunicarea a fost făcută la sediul ales al contestatorului, chiar dacă dovada de comunicare a fost restituită cu mențiunea "destinatar mutat", în mod corect s-a apreciat recursul ca fiind tardiv declarat întrucât, potrivit dispozițiilor articolului 98 Cod procedură civilă: "Schimbarea lui uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea lui".

Ca atare, contestatorul nu se poate prevala de propria culpă, respectiv de faptul că nu a înștiințat instanța despre schimbarea lui, iar instanța a făcut comunicarea la sediul pe care contestatorul însuși l-a indicat.

Așa fiind nu suntem în prezența unei greșeli materiale și nu sunt întrunite cerințele articolului 318 Cod procedură civilă.

Întrucât recursul a fost soluționat pe cale de excepție nu se pune problema întrunirii cerințelor celei de a doua teze ale dispozițiilor articolului 318 Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, prin cererea înregistrată la 24.09.2007 (fila 18 dosar fond) contestatorul a declarat că renunță la judecată solicitând acordarea celui mai scurt termen posibil pentru a se închide procedura insolvenței.

Așadar respingerea recursului ca tardiv declarat a fost făcută în mod legal și prin aceasta nu s-a adus nici un prejudiciu contestatorului care renunțase la judecată.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele articolului 318 Cod procedură civilă și pe cale de consecință urmează a respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva Deciziei comerciale nr.1207/14.11.2008 pronunțată de Secția a V-a Comercială a Curții de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL -J- prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII, intimata recurentă ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ SECTOR 3 și intimații, D -GRUP, SC SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-- -

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

27.10.2009

Președinte:Mirela Polițeanu
Judecători:Mirela Polițeanu, Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1131/2009. Curtea de Apel Bucuresti