Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1151/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1479/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1151
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta comitet creditor prin ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.2499/11.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata comitet creditor format din INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca și intimata debitoare SC DE ȘI PROTECȚIE SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 2499 din 11.05.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea formulată de Comitetul creditorilor în contradictoriu cu pârâtul, ca nefondată, a închis procedura insolvenței față de debitoarea SC DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE SRL, a dispus notificarea prevăzută de articolul 135 din Legea nr.85/2006, a dispus radierea societății debitoare și efectuarea plății pentru activitatea lichidatorului în sumă de 1.000 lei și a cheltuielilor de procedură în sună de 264,55 lei din fondul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI prevăzut de articolul 4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, instanța nu a reținut incidența disp.art.138 lit.c din lege, deoarece prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Astfel, textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de petent.
De altfel,în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, petentul comitetul creditorilor debitoarei SC DE ȘI PROTECȚIE SRL a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art 138 lit. c) din lege.
De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de lnsolvență.
Nici incidenta disp.art. 138 lit.d din lege a fost reținută, întrucât textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă, au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de comitetul creditorilor.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe și, mai mult, aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, pentru care nu se poate angaja răspunderea.
De altfel, pentru această faptă, respectiv nedepunerea actelor prevăzute de art. 28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență în ceea ce privește obligația administratorilor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. De altfel, în momentul în care plătitorul nu își îndeplinește această obligație, de a depune raportările contabile, conform dispozițiile legale în materie, organele fiscale pot stabili din oficiu, obligația de plată, folosind metoda estimării sau plătitorul în cauză va fi supus de îndată unui control fiscal. Altfel spus, organul fiscal are obligația stabilirii unui control de fond, aspect ce conduce la concluzia că această faptă nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență.
Așadar, simplul fapt că pârâtul, în calitate de administrator nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Potrivit art.1169 Cod civil ce face o propune înaintea judecății trebuie să o dovedească, ori, în cauză petentul nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele imputate pârâtului și starea de insolvență a debitoarei.
În consecință, în raport de aceste considerente judecătorul sindic a respins cererea formulată comitetul creditorilor debitoarei SC DE ȘI PROTECȚIE SRL prin președinte creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2
Constatând că societatea debitoare nu mai are bunuri în patrimoniu a căror valorificare să asigure recuperarea creanțelor, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului, în conformitate cu disp.art.131 din lege și radierea societății debitoare.
În conformitate cu art.135 din Legea 85/2006 a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă SECTOR 2 B în calitate de reprezentant al comitetului creditorilor.
În esență recurenta susține că imposibilitatea creditorilor de a recupera sumele cu care sunt înscriși în tabel, constituie o premisă suficientă pentru a determina instanța să oblige persoanele responsabile la plată, raportul de cauzalitate între fata culpabilă și prejudiciul creat constă în dezinteresul arătat în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Susține recurenta că sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale în sensul că fapta ilicită poate consta și într-o inacțiune ilicită, vinovăția rezultă din neîndeplinirea obligațiilor ca urmare a neglijenței conform articolului 999 Cod civil, prejudiciul este probat de înscrisurile de la dosar, iar legătura de cauzalitate este prezumat.
În cauza de față, pârâtul a încălcat legea, situație ce a determinat prejudicierea creditorilor ca urmare a faptului că funcționarea societății nu s-a desfășurat în condiții de legalitate, caz în care sunt aplicabile și dispozițiile articolului 72 din Legea nr.31/1990 și ale articolului 1540 Cod civil, 374 Cod comercial și articolului 1080 Cod civil, întrucât pârâtul a exercitat funcția de administrator.
Apreciază recurenta că intenția legiuitorului a fost, prin edictarea normei prevăzută de articolul 138 din Legea nr.85/2006, de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural pentru a-și recupera creanțele prin sancționarea membrilor organelor de conducere. În acest sens, recurenta arată că pentru realizarea acestui deziderat legiuitorul a edictat articolul 27 din lege, încălcarea acestei dispoziții fiind sancționată potrivit articolului 138 litera c din legea insolvenței.
Precizează recurenta că prin dispozițiile legale pe care le-a invocat se stabilește natura faptelor păgubitoare care au condus societatea la starea de insolvență și nu culpa persoanelor.
Conchizând prin aceea că pârâtul nu a declarat în mod vădit starea de insolvență a debitoarei și a continuat activitatea acesteia în interes personal, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii de atragere a răspunderii personale a reprezentantului societății debitoare.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de susținerile recurentei, actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate:
Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 referitoare la obligația debitoarei de a solicita ea însăși aplicarea legii insolvenței.
Obligația la care face referire recurenta se regăsește în articolul 27 din Legea nr.85/2006, iar încălcarea acesteia se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din lege.
Chiar dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006 în lipsa unei dovezi certe cu privire lainteresul personalal pârâtului în continuarea activității.
Dincolo de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere această faptă printre cele limitativ prevăzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de contextul în care s-a invocat acest argument (interpretarea articolului 138 litera c), rezultă că recurenta dorește să facă proba "interesului personal" al pârâtului cu prezumții pretins legale, dar neprevăzute de lege.
Se impune a se preciza că răspunderea administratoriloreste contractuală numai față de societatecând rezultă din încălcarea mandatului, actului constitutiv sau legii referitoare la mandatul administratorilor, iar față de terți este delictuală când se referă la încălcarea altor dispoziții imperative ale legii.
Astfel, culpa administratorilor în cazul răspunderii civile nu este prezumată ca la răspunderea contractuală ci, trebuie dovedită împreună cu celelalte condiții ale răspunderii delictuale stabilite de articolul 998 Cod civil. Cum răspunderea civilă a administratorilor este una bazată pe culpă, aceasta trebuie dovedită de cel ce are interes în atragerea răspunderii delictuale în temeiul articolului 998 Cod civil.
Prin urmare, alegațiile recurentei structurate pe teoria mandatului cu toate consecințele din punct de vedere al răspunderii contractuale a administratorilor, vor fi respinse ca nefondate, în raport de natura juridică delictuală a răspunderii întemeiată pe articolul 138 din Legea nr.85/2006.
În fine, din cele arătate în precedent, rezultă că răspunderea directă a administratorilor față de terți, circumscrisă situației stării de insolvență/faliment este civilă și reprezintă o excepție de la principiul răspunderii persoanei juridice pentru actele și faptele proprii, iar numai în cazul în care izvorul răspunderii este un contract (exemplu: un contract de management) natura răspunderii este contractuală.
Culpa pârâtului nu este prezumată în temeiul articolului 1082 Cod civil, ca la răspunderea contractuală, nu este aplicabilă dispoziția prevăzută de articolul 1540 Cod civil și nici dispozițiile articolului 72 din Legea nr.31/1990, caz în care culpa trebuie dovedită împreună cu celelalte cerințe pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Curtea reține din raportul lichidatorului judiciar întocmit conform articolului 59 din lege (necontestat de creditoare) că acesta a declarat (fila 51) dosar fond, că nu este în măsură să aprecieze care sunt împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei și care sunt persoanele cărora le-ar fi imputabilă această situație.
În aceste condiții, câtă vreme legiuitorul a stabilit expres în articolul 138(1) ultima teză din Legea nr.85/2006 că judecătorul - sindic poate dispune ca pasivul debitorului să fie suportat de persoanele careau cauzat starea de insolvențăa debitorului, iarîn speță nu se cunosc cauzele insolvenței,Curtea apreciază că și din acest punct de vedere nu poate fi atrasă răspunderea câtă vreme legătura de cauzalitateîntre faptă și ajungerea în insolvență nu s-a putut constata.
În fine, sarcina probei, potrivit articolului 129(1) ultima teză Cod procedură civilă, incumbă celui ce face o afirmație în instanță, astfel că invocarea articolului 138 din Legea nr.85/2006 grefată numai pe elemente teoretice, nu atrage în mod obligatoriu răspunderea administratorului, întrucât prin legea aplicabilă în materie nu s-a instituito prezumție legală de vinovăție și de răspundereîn sarcina pârâtului, prevăzându-se numai posibilitatea atragerii răspunderii și numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Așa fiind,cum creditoarea recurentă în cauza de față, nu a prezentat probe în susținerea cererii întemeiată pe articolul 138, și cum culpa nu se prezumă ci se probează, Curtea constată că judecătorul - sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, fapt ce înlătură incidența articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 3041Cod procedură civilă, cu consecința respingerii recursului în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta comitet creditor prin ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.2499/11.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata comitet creditor format din INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA și intimata debitoare SC DE ȘI PROTECȚIE SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
4.11.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana Teodora BucurJudecători:Adriana Teodora Bucur, Carmen Mihaela Negulescu
