Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1159/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1159/
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 55/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL Reșița prin lichidator judiciar MANAGEMENT, având ca obiect angajarea procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 55/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, judecătorul sindic a respins cererea formulată de reclamanta creditoare B pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului: a respins cererea reclamantei creditoare pentru aplicarea de măsuri asigurătorii asupra averii personale a pârâtului; a aprobat raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar
Se asemenea, a dispus: în baza art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea și radierea acesteia din Registrul comerțului de sub nr. J-; descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; precum și notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea introdusă la dosar la data de 10.11.2008, reclamanta - creditoare AVAS Baf ormulat acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei, pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata întregului pasiv rămas neacoperit de către debitoarea, inclusiv a creanței solicitate de reprezentanții B și rămasă neachitată.
În motivarea acțiunii, reclamanta creditoare AVAS Baa rătat că judecătorul sindic a autorizat comitetul creditorilor debitoarei să promoveze acțiunea în răspundere împotriva fostului administrator al debitoarei, iar în ședința membrilor comitetului creditorilor din data de 15.05.2008 a fost mandatată să promoveze această acțiune.
Reclamata creditoare a mai arătat că prin activitatea sa defectuoasă, pârâtul a determinat insolvența societății debitoare, manifestând un cert dezinteres față de starea societății și de pasivul acesteia, prin continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare la încetare de plăți. De asemenea, reclamanta creditoare a mai arătat că pârâtul se face vinovat și de săvârșirea faptei prev. de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. f din Legea nr. 85/ 2006, întrucât a utilizat mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, în sensul că prin nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate s-au folosit acești bani pentru susținerea activității curente a debitoarei, motiv pentru care a solicitat și aplicarea de măsuri asigurătorii asupra averii personale a pârâtului.
Față de aceste aspecte, judecătorul sindic a reținut că prin sentința comercială nr. 869/ JS din 16.11.2006, judecătorul sindic a admis acțiunea reclamantei creditoare C- S și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei, fiind desemnat în cauză, ca administrator judiciar, Expert
Prin încheierea comercială din data de 28.06.2007 (fila 300 dosar fond) judecătorul sindic a desemnat comitetul creditorilor debitoarei (compus din C-S - președinte; B și Primăria O - membri), după care, prin încheierea comercială nr. 6 din data de 10.01.2008, a autorizat comitetul creditorilor să promoveze acțiunea prev. de dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/ 2006.
Prin adresa nr. 319 din 15.10.2007 (fila 316 dosar fond), administratorul judiciar FERM CONSULT Tas olicitat înlocuirea sa din dosarul nr- al Tribunalului C-S, privind pe debitoarea - - O, motivând că datorită volumului încărcat al dosarelor aflate în lucru, nu poate face față și solicitărilor impuse de prezentul dosar.
Ca urmare a acestei cereri, instanța de fond a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art.22 alin.1 din legea nr.85/2006, în cazul în care un practician în insolvență refuză numirea, instanța poate dispune schimbarea acestuia, și ca urmare a faptului că singura ofertă de servicii pentru dosar provenea de la IP, instanța în baza art.22 alin.1 din Legea nr.85/2006, a dispus introducerea în cauză și numirea în calitate de administrator judiciar pentru continuarea procedurii insolvenței în ce privește pe debitoarea - -, a practicianului în insolvență
Prin încheierea comercială din data de 30.10.2008 instanța de fond, în baza art. 9 alin.(1) din NR.OUG86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolventă, a luat act de transformarea administratorului judiciar IP Reșița, din întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată în Societate civilă profesională cu personalitate juridică și răspundere limitată,
Conform procesului verbal al adunării creditorilor din 15.05.2008 (fila 341 dosar fond) creditorul Baf ost împuternicit, ca membru al Comitetului creditorilor, să promoveze acțiunea în răspundere patrimonială împotriva fostului administrator al societății debitoare, pârâtul.
Cu privire la acțiunea formulată de reclamanta creditoare B pentru atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei, întemeiate pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/ 2006, s-a arătat că textul presupune că persoanele vinovate de starea de insolvență a persoanei juridice debitoare au dispus în interes personal continuarea unei activități care duce, în mod vădit, societatea debitoare la încetare de plăți.
S-a mai reținut că pentru existența acestei fapte ilicite legiuitorul solicită ca persoana responsabilă să fi desfășurat personal sau să fi dispus în calitatea sa de membru al organului de conducere, în interesul său personal, desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale debitorului persoană juridică dar, așa cum rezultă din conținutul raportului final aflat la filele 347-348 dosar fond, fostul administrator al debitoarei nu a fost de găsit și nici nu a predat documentele contabile ale societății, astfel că susținerile reclamantei creditoare privind continuarea în interes personal a unei activități falimentare pentru societate, așa cum impun dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/ 2006, nu pot fi demonstrate.
Judecătorul sindic a considerat că reclamanta creditoare nu a făcut însă dovada săvârșirii unor asemenea fapte, care nu se regăsesc nici în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel că instanța a găsit ca fiind neîntemeiată cererea reclamantei creditoare B pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru săvârșirea faptei prev. de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/ 2006.
În ceea ce privește săvârșirea faptei prev. de dispozițiile art. 138 alin 1 lit. f din Legea nr. 85/ 2006, textul legal se referă la fapta persoanelor care au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.
S-a mai considerat că această faptă ilicită poate fi săvârșită prin contractarea unor împrumuturi cu dobânzi împovărătoare care întrec nivelul celor practicate pe piața interbancară, sau prin vânzarea unor active sub prețurile practicate pe piață sau la valori mai mici, pentru procurarea fondurilor bănești disponibile cu ajutorul cărora debitorul insolvent să achite anumite datorii exigibile, astfel că prin această prin această modalitate nu se face altceva decât amânarea apariției stării de insolvență.
Reclamanta creditoare a mai arătat că pârâtul, prin neplata contribuțiilor la Fondul Național Unic pentru Asigurări de Sănătate, a dobândit și a folosit mijloace ruinătoare pentru procurarea de fonduri, dar nu a depus la dosar înscrisuri în acest sens, susținerile reclamantei creditoare nedovedind că aceste sume au fost folosite pentru întârzierea încetării de plăți, cum impun dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. f din Legea nr. 85/ 2006.
Judecătorul sindic a apreciat că, având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, ale reclamantei creditoare nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Răspunderea reglementată de dispozițiile Legii insolvenței este o specie a răspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția, în speță apreciindu-se de instanță că nu a fost dovedită îndeplinirea acestor condiții.
Astfel, răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile reglementate de art. 998 Cod civil, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii sau asociații persoanei juridice debitoare, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără.
Ori, în prezenta cauză nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social sau a asociaților debitoarei.
Dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Cu privire la cererea reclamantei creditoare de aplicare a măsurilor asigurătorii asupra averii personale a pârâtului, dispozițiile art. 141 din Legea nr. 85/ 2006 prevăd că aceste măsuri se vor înființa asupra bunurilor din patrimoniul persoanelor care urmează să răspundă în temeiul prevederilor art. 138 din lege, dar, nefiind găsite cazuri de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, cererea reclamantei a fost respinsă.
Prima instanță de menționat că raportul final cuprinde date privind situația debitoarei în sensul că nu s-au putut identifica bunuri în averea acesteia, sau elemente de activ bilanțier care să formeze obiectul inventarierii, evaluării și valorificării în vederea stingerii pasivului.
Astfel, având în vedere împrejurarea că debitoarea nu mai desfășoară nici un fel de activitate comercială, că în averea sa nu mai are nici un bun care ar putea să facă obiectul valorificării și, că nu are nici o lichiditate pentru îndestularea creditorilor, se va dispune închiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare, judecătorul sindic a respins acțiunea formulată de reclamanta-creditoare B împotriva pârâtului pentru atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia și aplicarea de măsuri asigurătorii asupra averii personale a pârâtului și a închis procedura insolvenței față de societatea debitoare și, în consecință, a dispus radierea acestei debitoare din registrul comerțului, descărcarea administratorului - judiciar de orice îndatoriri și responsabilități
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond să se dispună antrenarea răspunderii materiale a administratorului debitoarei -, în sensul obligării acestuia la plata către recurentă a sumei de 165.484 lei reprezentând creanțe bugetare.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că are o creanță certă în sumă de 165.484 lei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Creditoarea recurentă menționează că pârâta debitoare prin administrator nu a depus documente contabile la lichidatorul judiciar sau la dosarul cauzei, iar lichidatorul nu a putut întocmi bilanțul contabil de lichidare, deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile, astfel că administratorul social nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nu a făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă. În aceste condiții, recurenta consideră că este întrunită condiția prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În drept, recurenta a invocat art. 299, 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 12 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, solicitând admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborate cu art. 304 Cod procedură civilă, modificarea sentinței atacate si, pe cale de consecința, admiterea cererii privind atragerea răspunderii personale patrimoniale în solidar a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, precum și continuarea procedurii de lichidare, prin punerea în executare a titlurilor deținute împotriva pârâtei și achitarea datoriilor debitoarei.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor legale referitoare la răspunderea patrimoniala a persoanelor care au făcut parte din fosta conducere a debitoarei, că în fapt, creanța cu care AVAS a fost înscrisa in tabelul creditorilor reprezintă creanța preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate C-S și reprezintă contribuția personala a angajaților societății, în calitate de asigurați, pe care, potrivit prevederilor art. 55 din OUG nr. 150/2002 modificată, parata avea obligația să o rețină din salariile acestora și sa o vireze lunar către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Arată că aceasta sumă nu aparținea societății, fiind contribuția personala a asiguraților la Fondul național unic de asigurări sociale si ca, potrivit prevederilor art. 94 din OUG nr. 150 / 2002 modificata, utilizarea in alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri si se pedepsește conform prevederilor art. 302 din Codul penal și art. 280 din Codul Muncii.
Pe de alta parte, se mai arată că pentru nevirarea la timp a acestor contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, in conformitate cu prevederile art. 55 alin. 1 din OUG nr. 150/2002 modificata, s-au calculat dobânzi si penalități de întârziere și penalități pentru stopaj la sursă, de asemenea neachitate de către societate, si care au contribuit la intrarea societății in incapacitate de plata.
Recurenta susține că în aceste condiții, sursa de finanțare a societății au constituit-o arieratele bugetare, aceasta fiind cauza care a condus la încetarea de plăți. Prin neplata la termen a contribuției la Casa de Asigurări de Sănătate si folosirea sumelor de bani reținute din salariul angajaților pentru susținerea activității curente a societății, apreciază că fostul administrator se face vinovat de utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plați, fapta prevăzuta de art. 138 lit. f) din Legea nr. 85/2006.
AVAS opinează în sensul că Legea nr. 85/2006, la art. 138 lit. f, stabilește o prezumție legala In ceea ce privește legătura de cauzalitate intre fapta cauzatoare de prejudicii - respectiv utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, si prejudiciu - respectiv intrarea in încetare de plați in dauna creditorilor societății, iar la stabilirea gravității faptei săvârșite de către administratorul social, este necesar să fie avut în vedere totalul sumelor care constituie stopaj la sursă și care au fost reținute de către pârât pentru a le utiliza în susținerea activității curente a societății, precum și dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile calculate la acestea.
Astfel, recurenta consideră ca fostul administrator se face vinovat de intrarea debitoarei in incapacitate de plata, faptele săvârșite de acesta aflându-se sub incidența prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/ 2006 în sensul că au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri (art. 138 lit. f), neîndeplinindu-și nici obligația stabilită de dispozițiile art. 27 alin. 1 conform căruia "debitorul aflat in stare de insolvența este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvența". Fapta culpabila a administratorului, in interpretarea stricta a normelor legale referitoare la răspunderea patrimoniala este evidenta in acest caz, fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale: fapta, prejudiciu si legătura de cauzalitate.
Din perspectiva reglementarii prevăzute de Legea nr. 85/2006, se mai susține că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse in încetare de plați, așa cum este prevăzuta de art. 138 din lege, este o răspundere speciala care pune la îndemâna creditorilor si a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea in tot sau in parte a pasivului debitorului. Prevederile art. 138 nu conțin in mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsa in încetare de plați; "aceasta omisiune (așa cum este apreciata si de literatura de specialitate) nu este întâmplătoare, ci vine sa sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membrii ai organelor de conducere".
Creditoarea recurentă apreciază că în aceeași interpretare, "modul de formulare, in textul legii, a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere elimina posibilitatea absentei culpei, subliniind dimpotrivă vinovăția acestor membri, noțiune care, în toate ramurile de drept desemnează deopotrivă intenția si culpa propriu-zisa". Având in vedere ca, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 rep. "obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie sa A in vedere si dispozițiile art. 1540 din Codul civil, potrivit cărora "mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar încă si de culpa comisa in executarea mandatului." De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, in cazul in care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multa rigurozitate. Ținând cont de faptul ca, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros, rezulta ca simpla culpa a administratorului in conducerea societății care a condus intrarea in faliment a societății debitoare, trebuie sancționată, deoarece prin aceasta s-a cauzat un prejudiciu creditorilor societății debitoare.
Creditoarea recurentă AVAS B susține că pornind de la izvorul creanței sale, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS C-S, constată că o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea in alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri si se pedepsește conform prevederilor art. 302 din Codul penal și art. 280 din Codul Muncii
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Față de cererea de atragere a răspunderii administratorului debitoarei, prima instanță a apreciat corect că aceasta nu este întemeiată.
Așa cum s-a reținut în motivarea sentinței, pe lângă identificarea cazurilor de răspundere din cuprinsul art.138 din Legea nr.85/2006 care ar fi incidente în cauză, dovada cumulării condițiilor prevăzute în art. 998 Cod civil, nu este făcută.
Raportat la răspunderea civilă delictuală, pe lângă invocarea culpei administratorului social, creditorilor le revenea obligația, conform art. 1169 Cod civil, să probeze existența și întinderea prejudiciului raportat la fapta culpabilă a administratorului social și a legăturii de cauzalitate dintre acestea.
În absența unor atare probe, instanța nu poate reține temeinicia cererii creditoarei, legea insolvenței stabilind, doar generic, cadrul procesual, iar părțile având obligația legală de a-l respecta.
Pe lângă aspectele deja analizate, privind respingerea unei cereri întemeiate pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, de către lichidatorul judiciar, comune cu cele susținute de creditoarea DGFP C-S, asupra cărora Curtea a stabilit că sunt neîntemeiate, se mai susține că în cauză sunt incidente și dispozițiile cuprinse în lit. Daa celuiași articol.
Cu toate acestea, creditoarea DGFP C S nu are calitatea procesuală de a formula recurs împotriva sentinței, având în vedere prevederile art.138 din Legea nr.85/2006.
Astfel, conform procesului verbal al adunării creditorilor din 15.05.2008 (fila 341 dosar fond) creditorul Baf ost împuternicit, ca membru al Comitetului creditorilor, să promoveze acțiunea în răspundere patrimonială împotriva fostului administrator al societății debitoare, pârâtul.
Judecătorul sindic a considerat că reclamanta creditoare nu a făcut însă dovada săvârșirii unor asemenea fapte, care nu se regăsesc nici în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel că instanța a găsit ca fiind neîntemeiată cererea reclamantei creditoare B pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru săvârșirea faptei prev. de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/ 2006.
În ceea ce privește săvârșirea faptei prev. de dispozițiile art. 138 alin 1 lit. f din Legea nr. 85/ 2006, textul legal se referă la fapta persoanelor care au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.
Față de aceste considerente, cererea DGFP CSe ste formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, nefiind creditorul împuternicit să formuleze acțiunea întemeiată pe disp. art. 138 din Legea insolvenței. De aceea, nici în recurs nu poate fi invocată această calitate, raportat la disp. art. 138 alin. 3 din aceeași lege.
Ca urmare, alături de celelalte aspecte redate pe larg mai sus, Curtea va constata că și acestea sunt nefondate și nu au suport legal.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 55/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /16.11.2009
Tehn. / 2 ex./16.11.2009
Instanța de fond - Tribunalul C-S
Judecător -
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
