Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1194/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1194R
Ședința Publică de la 12.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 2: Alina Pănescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Scheaua
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr. 2712 din 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC TRANS 1995 SRL prin lichidator judiciar și intimatul pârât.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care se învederează că intimatul pârât a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare și înscrisuri anexate.
Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 2712/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B în contradictoriu cu pârâtul, cerere formulată în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006. În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului TRANS 1995 și radierea societății debitoare de la registrul comerțului. În baza art. 135 din lege s-a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii către PF. B și comunicarea către pentru efectuarea mențiunii. S-a dispus plata către lichidatorul judiciar a sumei de 4.000 RON necesară pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare și a retribuției din fondul prevăzut de art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială la data de 04.08.2008 sub nr- debitoarea Mari Trans 1995, prin lichidator, desemnat prin încheierea judecătorului delegat la. nr. 35429/19.06.2007, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Prin sentința comercială nr. 3677/16.09.2008 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis cererea formulată de Mari Trans 1995, prin lichidator, și, în baza art. 1 alin. 2 lit. e și art. 107 alin.1 raportat la art. 32 alin.1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a deschis procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei, desemnând lichidator judiciar.
Tribunalul a mai precizat că, prin rapoartele de activitate întocmite, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu deține bunuri prin a căror valorificare să acopere creanțele creditorilor.
La data de 27.11.2008 creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 1 Bas olicitat instanței ca pasivul debitoarei să fie suportat de către pârâtul în baza art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, invocând aspecte teoretice privind angajarea răspunderii personale în caz de faliment.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a constatat ca nefiind întemeiată cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 1
În argumentarea acestei concluzii, judecătorul sindic a analizat prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, arătând că pentru angajarea răspunderii potrivit textului de lege expus trebuie îndeplinite următoarele condiții: existența unui prejudiciu, fapta ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a persoanei și prejudiciu și fapta ilicită să fie comisă cu una dintre formele de vinovăție. Pe lângă aceste condiții generale, textul de lege prevede și condiția specială ca persoanele care au săvârșit faptele ilicite să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Instanța a expus că din conținutul cererii rezultă că se invocă aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, fără să se arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții. Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute de lege și existența unui prejudiciu sunt condiții necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din lege. Din cererea formulată nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi săvârșite de către pârât și starea de insolvență a debitoarei.
Față de cele arătate, a fost considerată ca neîntemeiată cererea de antrenare a răspunderii formulată în baza art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Întrucât lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat faptic în patrimoniul debitoarei bunuri mobile sau imobile care să fie valorificabile și prin a căror valorificare să poată acoperi creanțele sau cheltuielile administrative, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii.
Împotriva sentinței comerciale nr. 2712/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a declarat recurs în termen legal recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 1
Aceasta a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9.pr.civ), instanța de recurs urmând a examina cauza sub toate aspectele ( art. 3041.pr.civ.).
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că debitoarea figura, potrivit bilanțului, cu active la finalul anului 2003 în sumă de 26.151.000 lei și creanțe de recuperat în sumă de 6.877.000 lei, sume care ar fi acoperit o parte din pasivul debitoarei. A susținut că o societate nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii, cenzorii manifestă dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății. Atragerea răspunderii persoanelor vizate de art. 138 intervine numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între fapta și prejudiciul cauzat creditorului, iar în cauza de față este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtului constând în dezinteresul arătat în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor. Fapta ilicită constă tocmai în omisiunea asociatului de a declara starea de faliment a societății în condițiile în care accesoriile sunt mult mai mari decât debitul inițial, ceea ce denotă vechimea acestora.
Au fost invocate de către recurentă prevederile art. 198 alin. 1 și 2, art. 148 și art. 73 lit. c, art. 185 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată potrivit cărora administratorii sunt răspunzători pentru ținerea registrelor prevăzute de lege și cele ale art. 10 din Legea nr. 82/1991 republicată conform cărora răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective. S-a menționat că lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârât în alte scopuri, lasă să se înțeleagă o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum și de a ascunde patrimoniul față de creditori.
S-a făcut referire și la prevederile art. 1082.civ. potrivit cărora, în materie contractuală, culpa este prezumată, iar răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse, se constată că nu este fondat.
Existența în bilanțul de la sfârșitul anului 2003 activelor în sumă de 26.151.000 lei și a creanțelor de recuperat în sumă de 6.877.000 lei, sume care ar fi acoperit o parte din pasivul debitoarei, nu face dovada, prin ea însăși, a săvârșirii de către intimatul administrator al societății debitoare a faptei prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, adică a dispunerii în interes personal, a continuării activității societății comerciale. Aceasta având în vedere că nu s-a făcut vreo dovadă în sensul existenței interesului personal al intimatului cu privire la continuarea activității societății spre starea de încetare de plăți.
Dezinteresul în ceea ce privește funcționarea societății nu a fost dovedit de către recurentă și nu constituie, prin el însuși, o faptă care atrage răspunderea patrimonială în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin.1 din Legea nr. 85/2006, respectiv de a adresa tribunalului o cerere pentru ca societatea comercială să fie supusă prevederilor legii insolvenței nu poate constitui vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Această faptă este sancționată de dispozițiile art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Neținerea contabilității potrivit legii nu prezumă, așa cum susține recurenta, săvârșirea faptei de continuare, în interes personal, a activității societății spre încetarea de plăți a acesteia.
Se constată deci că în mod întemeiat a hotărât judecătorul sindic că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru antrenarea răspunderii prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006. Acest tip de răspundere este o răspundere specială de natură delictuală și nu sunt aplicabile prevederile art. 1082.civ. referitoare la culpa prezumată, prevederi care sunt incidente numai în situația răspunderii contractuale.
Având în vedere aceste considerente, se apreciază că recursul nu este fondat, și, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr. 2712 din 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC TRANS 1995 SRL prin lichidator judiciar și intimatul pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /. 2 ex/ 12.11.2009
Președinte:Izabela DolacheJudecători:Izabela Dolache, Alina Pănescu, Cristina Scheaua