Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1202/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1614/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1202
Ședința publică de la 13 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 3: Adriana Bucur
Grefier: - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.2965/26.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și și intimata debitoare SC SRL -J- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința comercială nr.2965/26.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- respinge cererea formulată de creditorul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva pârâților și. În temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, în contradictoriu cu creditorul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 precum și radierea debitorului din registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a apreciat că nu sunt elemente care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de articolului 138 lit. c și d din Legea nr.85/2006.
De asemenea se reține că reclamanta nu a făcut dovada celor afirmate, pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială. Judecătorul-sindic închis procedura insolvenței împotriva debitorului, care nu deține bunuri în patrimoniu pentru a fi valorificare, reținând și că nu sunt temeiuri pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului.
Împotriva sentinței a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, înregistrat sub nr- la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, solicitând modificarea sentinței în sensul de a admite cererea sa și de a obliga pârâții și, la plata sumei de 6795 lei, reprezentând datorii restante către bugetul general consolidat al debitoarei SC SRL.
În motivarea recursului se arată că atât timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezultă că nu a fost ținută contabilitatea, ceea ce echivalează cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia ascunderii intenționate a modului de folosire a bunurilor societății cât și disponibilităților bănești ale societății, fiind astfel îndeplinite cerințele articolului 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar, prin rapoartele de activitate, a reținut că pârâtul nu a prezentat toate documentele prevăzute de articolul 28, nerespectând astfel dispozițiile articolului 1 și 5 din Legea nr.82/1991, republicată, de asemenea, că acesta a manifestat dezinteres în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, prejudicind și creditorii prin neplata datoriilor către aceștia. Pârâta a omis cu bună știință să solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății, faptă sancționată de articolul138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În raport de situațiile expuse, se apreciază că nu mai era necesară probarea elementelor ce compun răspunderea civilă. culpa fiind prezumată, iar legătura de cauzalitate dintre inacțiunile pârâtului în respectarea și aplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin intrarea în faliment a societății, este evidentă.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 82/1991 și Legii nr. 31/1991.
Analizând motivele de recurs în raport de actele dosarului rezultă următoarele:
Societatea debitoare SC SRL se află în procedura simplificată de insolvență,în baza sentinței comerciale nr. 2619/28.06.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-. La data de 25.10.2007 unicul creditor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 a formulat o cerere de atragerea răspunderii pârâților și, în temeiul dispozițiilor articolului 138 lit. c și d din Legea nr.85/2006. Motivarea cererii este reprodusă în susținerea recursului de față.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale, pentru antrenarea căreia trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența prejudiciului, a faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu,fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție. În cauză existența raportului de cauzalitate între fapta imputată pârâților și starea de insolvență a societății debitoare nu a fost dovedită, această neputând fi prezumată.
Astfel nedepunerea bilanțurilor contabile și a situațiilor financiare invocate prin motivele de recurs nu valorează contabilitate neregulată și nu se circumscrie obligațiilor prevăzute de Legea nr.81/1992. Aceasta depunere are ca finalitate stabilirea obligațiilor unui comerciant către bugetul de stat precum și publicitatea stării sale financiare, iar nerespectarea acestor obligații are sancțiuni contravenționale distincte. Din rapoartele de activitate întocmite de lichidator nu rezultă cauzele ajungerii în stare de insolvență.
Legea nr.85/2006 stabilește în articolul 147 că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziția documentele menționate la articolul 28 din lege se pedepsește. Ca atare, lichidatorul judiciar avea posibilitatea de a da curs acestor dispoziții, în cazul în care ar fi considerat întrunirea condițiilor legale. Predarea înscrisurilor prevăzute de articolul 28 către lichidatorul judiciar este o obligație a debitorului, ulterioară deschiderii procedurii de insolvență,neprobându-se că ar constitui o cauză care să fi determinat starea de insolvență.
Referitor la aplicarea articolului 138 lit.c nu s-a dovedit interesul nici unuia dintre pârâți în continuarea activității.
Cât timp nu s-a dovedit că insolvența a fost determinată de faptele pretins a fi săvârșite de pârâți și nici nu rezultă raportul cauzal dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare, nu poate fi angajată răspunderea sa patrimonială. Ca atare, corect a reținut judecătorul-sindic neîndeplinirea cerințelor cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, hotărârea pronunțată fiind în strictă concordanță cu dispozițiile Legii nr.85/2006, articolului 998, 999 Cod civil. răspunderii nu are suport probator și ca atare nu se justifică, cu atât mai mult cu cât se argumentează pe prezumții în lipsa dovezilor concrete că aceștia au contribuit la această stare a societății. Între modul de administrare a societății debitoare și starea de insolvență acesteia nu există nici o legătură de cauzalitate.
Așa fiind susținerile recurentei nu au suport probator în raport de dispozițiile articolelor 1169 - 1170 Cod civil, nedovedindu-se incidența în cauză dispozițiilor articolului 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
În raport de considerentele expuse, motivele de recurs sunt neîntemeiate, și în consecință recursul va fi respins. Conform articolului 312 Cod procedură civilă, ca nefondat, neimpunându-se modificarea sentinței atacate nici prin prisma dispozițiilor articolului 3041Cod procedură civilă, materialul probator existent în dosar neconfirmând criticile recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.2965/26.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și și intimata debitoare SC SRL -J- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
ex.2
12.12.2008
------------------
Tribunalul București
Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Marcela CâmpeanuJudecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci, Adriana Bucur