Spete pretentii comerciale.
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Asupra apelului comercial d e față.
Prin cererea înregistrată la numărul - din 17 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, reclamantul, cu domiciliul în Bac hemat în judecată pârâta SOCIETATEA BĂNEASA CEC BANK SA, cu sediul în același municipiu și a solicitat ca instanța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 159.655 Ron reprezentând diferența dintre suma datorată actualizată - 384.555 ron și suma efectiv plătită de pârâtă - 225.900 ron. A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că prin sentința comercială nr. 6157 din 11 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 12795/2003 al Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, pârâta a fost obligată să îi plătească suma de 225.900 Ron, sumă ce avea scadența în noiembrie 2001, dar că a făcut plata acestei sume abia în februarie 2006, dată la care, conform indicelui prețului de consum stabilit de Institutul Național de Statistică, suma actualizată se ridică la 384.6555 ron. A susținut că aceasta din urmă sumă este datorată efectiv cu titlu de domnum emergens, din cauza întârzierii la plată, întrucât valoarea plății contestată ca atare prin hotărârea judecătorească a scăzut, iar obligația debitorului se stinge în momentul remiterii plății în întregime.
A susținut că dreptul la acțiune nu s-a prescris, cursul prescripției fiind întrerupt prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 12795/2003 al Tribunalului București.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile articolului 14 din contractul de administrare nr. 23804 din 11 decembrie 2000, pe dispozițiile articolelor 374 și 391 Cod comercial, pe dispozițiile articolelor 1073, 1532 și 1559 Cod civil, ca și pe dispozițiile articolelor 112-114 Cod procedură civilă.
La 13 ianuarie 2008, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii în raport de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de articolul 7201alineat 2 Cod procedură civilă și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de prevederile articolului 1, articolului 3 alineat 1, articolului 7 alineatele 1 și 2 din decretul nr. 167/1998 și pe dispozițiile articolului 43 Cod comercial, susținând că termenul de la care a început să curgă dreptul la acțiune al reclamantei este 9 noiembrie 2001, când reclamanta era în drept să ceară atît despăgubiri, cât și dobânda legală aferentă.
A formulat apărări, și pe fondul cauzei, solicitând respingerea cererii ca nefondată.
Prin sentința comercială nr. 3766 din 17 martie 2008, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins ca neîntemeiată excepția prematurității și a admis excepția prescripției extinctive, respingând cererea ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în legătură cu excepția prematurității, că reclamanta a indicat în cuprinsul convocării pretențiile sale, temeiul și natura lor juridică, pârâta fiind pe deplin informată și având posibilitatea de a-și formula apărările.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a reținut că, potrivit regulilor generale, la data introducerii cererii de chemare în judecată se produce o întrerupere provizorie a cursului prescripției extinctive, efectele întreruperii producându-se definitiv la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorului de admitere în fond a cererii, dată de la care începe să curgă o nouă prescripție, cea a dreptului de a cere executarea silită.
A mai reținut că reclamanta era titular al dreptului la acțiune privind despăgubiri, ca și al dreptului la acțiune privind reactualizarea despăgubirilor, că a exercitat acțiuni în despăgubiri, care a fost admisă prin sentința comercială nr. 6157 din 11 mai 2004 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, rămasă definitivă prin decizia nr. 142 din 24 februarie 2005 a Curții de Apel București - Secția a a Comercială. A reținut că aceasta a avut ca efect definitivarea întreruperii provizorii a cursului prescripției și începerea unei noi prescripții, aceea a dreptului de a cere executarea silită, că reclamanta nu a cerut, odată cu despăgubirile, și reactualizarea acestora, astfel că acest lucru nici nu a fost acordat de instanța de judecată, prin urmare, în ceea ce privește reactualizarea, nu a putut fi întrerupt cursul prescripției și nu a putut începe prescripția dreptului de a cere executarea silită a sumei reactualizate.
De asemenea, a reținut că reclamanta nu a indicat în cererea de chemare în judecată a prescripției a început să curgă ca urmare a întreruperii, iar situația din cauza de față este diferită de cea prezentată în apărare și dedusă din exemplul de practică judiciară indicat de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel nemotivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 3 iunie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a a Comercială.
Motivele de apel au fost depuse la 11 septembrie 2008, cu respectarea termenului prevăzut de articolul 287 alineat 2 Cod procedură civilă.
În motivarea apelului, a fost criticată hotărârea susținându-se că atât analiza intimatei-pârâte, cât și concluziile tribunalului pornesc de la perspectiva greșită de a considera că debitul net și dobânzile aferente sunt două drepturi de creanță diferite, de sine stătătoare, câtă vreme penalitățile și dobânzile sunt drepturi accesorii, fiindu-le aplicabil principiul seandarul urmează principiul. Sub acest aspect, apelanta - reclamantă a susținut că întreruperea cursului prescripției în legătură cu debitul principal are același efect și în legătură cu accesoriul principalului, respectiv cu dobânda legală.
A invocat soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială în decizia nr. 754 din 8 februarie 2005 într-o speță similară.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
