Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 123/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.123/R-COM
Ședința publică din 27 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
- - - JUDECĂTOR 3: Gina Achim
- - - judecător
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul domiciliat în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței comerciale nr.1325 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V cu sediul în Rm.V,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-pârât asistat de avocat, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 60 lei potrivit chitanței nr.-/25.01.2010 (fila 11 din dosar) și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care apărătorul recurentului-pârât precizează că nu are de formulat cereri prealabile.
Instanța, analizând înscrisurile de la dosar, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-pârât, arată că toate actele deținute de recurent au fost depuse la dosar. Susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței tribunalului în sensul respingerii cererii de antrenarea răspunderii personale a pârâtului, apreciind că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină. De asemenea, solicită obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
La data de 23.07.2009, creditoarea Direcția -ă a Finanțelor Publice Vai nvestit Tribunalul Vâlcea, prin judecătorul-sindic cu cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 22.324 lei și cu instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor acestuia.
În motivare, creditoarea susține că, pârâtul, în calitate de fost administrator al debitoarei SC "" SRL Rm. V, aflată în procedura lichidării judiciare, se face vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență, prin aceea că, nu a pus la dispoziția lichidatorului documentele de înființare și actele create de societate în perioada de funcționare, deși a fost notificat.
A mai susținut că acesta se face vinovat și de săvârșirea faptei reglementată de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Mai susține că, pârâtul nu a condus contabilitatea societății în conformitate cu prevederile Legii nr.82/1991, nu a ținut nici o evidență contabilă, iar absența acesteia, indică o administrare frauduloasă, ce constituie o premisă pentru atragerea răspunderii.
Prin Sentința nr.1325/29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă acțiunea formulată de creditoare și s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 22.324 lei. De asemenea, s-a dispus și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea pârâtului, până la concurența acestei sume.
Pentru a hotărî în această modalitate, în considerente a reținut următoarele:
Tribunalul Vâlceaa dispus deschiderea procedurii falimentului față de debitoarea SC " " SRL Râmnicu V, în anul 2007, administratorul său fiind pârâtul.
Din raportul cuprinzând cauzele insolvenței, tribunalul a constatat că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul a formulat recurs în termen legal, invocând critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc. Civilă, sub următoarele aspecte:
- instanța de fond nu face nici un fel de referire asupra vreunui bun sau credit pe care l-ar fi folosit în folosul propriu sau în folosul altei persoane;
- instanța de fond a admis acțiunea, deși lichidatorul a arătat că, societatea a intrat în insolvență datorită imposibilității de a-și realiza obiectul de activitate, fără a stabili că există persoane răspunzătoare.
A mai arătat, că instanța de fond, nu a precizat, în concret faptele pe care le-a săvârșit, iar faptul că, lichidatorul judiciar, redă indicatorii financiari ai firmei, denotă ținerea unei evidențe contabile, tot astfel putându-se calcula și datoria de către creditoare. Până în anul 2003, depus evidențele contabile la.
- soluția este greșită, întrucât nu există legătură de cauzalitate între neprezentarea documentelor către lichidator și intrarea societății în stare de insolvență.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind fondat, după cum se va explicita în considerentele ce vor urma.
Criticile sunt fondate, întrucât așa cum susține și recurentul, lichidatorul a menționat că, debitoarea a intrat în insolvabilitate, datorită imposibilității realizării obiectului de activitate. Nu impută, decât faptul că administratorul, nu a prezentat documentele solicitate, dar aceasta nu înseamnă că, nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
De asemenea, trebuie reținut și faptul că, societatea a fost dizolvată și nu a mai desfășurat activitate de mai mulți ani.
Din nici o probă, nu a rezultat că societatea a intrat în insolvență datorită modalității în care a fost ținută contabilitatea societății.
Dispozițiile art.138 litera d din Legea nr.85/2006, sancționează persoana care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin ținerea unei contabilități fictive, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recurentul, nu a cauzat starea de insolvență a debitoarei și nu s-a dovedit că, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, pe perioada funcționării.
Este adevărat că, nepredarea documentelor contabile către lichidator creează suspiciunea neținerii contabilității în mod corect, însă, pentru a se antrena răspunderea personală a administratorului, trebuie să se dovedească existența legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită (omisiunea) și insolvența societății.
Nu rezultă că, recurentul are vreo culpă pentru insolvența societății, nici în raportul întocmit de către lichidator.
În ceea ce privește critica referitoare la lipsa dovezii în ce privește folosirea bunurilor societății în folosul propriu sau al altei persoane, se va aprecia că, această critică nu este fondată, întrucât instanța de fond a admis acțiunea numai pentru săvârșirea faptei incriminată de art.138 litera d, (neținerea contabilității în conformitate cu legea), nu și pentru fapta reglementată de art.138 litera a din Legea nr.85/2006.
Față de cele menționate, se va admite recursul, se va modifica în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUEMLE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul domiciliat în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței comerciale nr.1325 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V cu sediul în Rm.V,-, județul
Modifică sentința de mai sus și respinge acțiunea formulată de Direcția -ă a Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- --
- -
Red.
/6 ex./29.01.2010
Jud. fond
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim
