Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Numr intern 1562/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIAL

DECIZIA COMERCIAL Nr. 1259

Ședința public de la 20 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

Judector - - -

Judector -- -

Grefier -

***********

Pe rol judecarea cauzei comerciale de faț, având ca obiect recursul formulat de creditoarea reclamant ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B împotriva Sentinței comerciale nr.2551/12.05.2009 pronunțat de Secția a VII-a Comercial a Tribunalului Bucure ști, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC DC SRL prin lichidator.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint recurenta prin consilier juridic, care depune delegație în dosar, lipsind intimații.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:

Având cuvântul pe eventuale cereri, reprezentantul recurentei susține c nu are cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul prții în susținerea recursului.

Recurenta creditoare reclamant, prin consilier juridic, solicit admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei comerciale de faț;

Prin sentința comercial nr. 2551/12.05.2009 pronunțat de Secția a VII-a Comercial a Tribunalului Bucure ști, s-a respins ca neîntemeiat cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în contradictoriu cu pârâtul, formulat în baza articolului 138 din Legea nr. 85/2006. În baza articolului 131 din Legea nr. 85/2006 s-a închis procedura insolvenței împotriva debitorului SC DC SRL, în contradictoriu cu creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și a fost radiat societatea debitoare din Registrul Comerțului

Împotriva acestei sentințe formulat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, criticând-o sub urmtoarele aspecte:

Administratorul societții debitoare rspunde pentru urmtoarele fapte:

A ținut o contabilitate fictiv, a fcut s dispar unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Conducerea unei societți comerciale presupune nu doar împlinirea propriilor interese ci presupune și o atitudine responsabil faț de faptele svârșite și suportarea acestor consecințe faț de aceste fapte.

În speț, reprezentantul societții debitoare nu a colaborat cu lichidatorul judiciar pentru a-i pune la dispoziție documentele contabile, ascunzând astfel situația societții faț de creditorii si, minimalizând astfel șansele de a fi identificat patrimoniul societții și a recupera creanțele.

În cauz sunt întrunite cerințele atragerii rspunderi delictuale, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului adus creditorilor și a legturii de cauzalitate dintre faptele pârâților și prejudiciul adus creditorilor.

Criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate.

O condiție esențial pentru antrenarea rspunderii civile delictuale, în cazurile prevzute de legea nr. 85/2006 este legtura de cauzalitate dintre fapta ilicit și prejudiciu, respectiv, ajungerea societții debitoare în stare de insolvenț.

Articolul 138 din lege nu instituie prezumția de culp a administratorului societții, faptele acestuia trebuie dovedite, iar stabilirea existenței acestei fapte și a msurii în care ele au dus la starea de insolvenț a societții debitoare, se face numai în baza administrrii unui probatoriu pertinent.

În ce privește obligația administratorului de a ține registrele cerute de lege, condiția impus de legiuitor este ca neîndeplinirea acestei obligații, respectiv neținerea unei contabilitți în conformitate cu legea s fi contribuit la ajungerea societții în stare de insolvenț.

Simplul fapt c administratorul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii, nu este de natur s duc la angajarea rspunderii acestuia în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între aceast fapt și ajungerea societții în stare de insolvenț.

Aceast legtur de cauzalitate nu a fost dovedit în cauz.

Nu se poate reține critica recurentei în sensul c lichidatorul judiciar în raportul asupra cauzelor care au dus societatea la stare de insolvenț a concluzionat c asociatul debitoarei se face vinovat de aceasta întrucât din raportul de activitate nr. 2 reiese c lichidatorul nu este în msur a se pronunța în conformitate cu articolul 59 din Legea nr. 85/2006, cu privire la cauzele care au putut determina apariția strii de insolvenț sau s fac aprecieri cu privire la persoanele crora le-ar fi imputabil aceast stare (fila 95 dosar fond).

Pe cale de consecinț, în mod corect judectorul-sindic a apreciat c nu sunt întrunite cerințele legale pentru atragerea rspunderii patrimoniale a administratorului societții debitoare.

Așa fiind, criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate și potrivit dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedur civil Curtea urmeaz s resping recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare reclamant ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B împotriva Sentinței comerciale nr.2551/12.05.2009 pronunțat de Secția a VII-a Comercial a Tribunalului Bucure ști, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC DC SRL prin lichidator.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 20 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

- -

Judector,

- - -

Judector,

-- -

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

13.11.2009

.

Tribunalul Bucure ști -Secția a VII-a Comercial

Judector sindic:

Președinte:Mirela Polițeanu
Judecători:Mirela Polițeanu, Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Bucuresti