Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1288/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr în format vechi 1036/2009)

DECIZIA COMERCIALĂ NR.1288

Ședința publică de la 21 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu

JUDECĂTOR - -

GREFIER

*****************************

Pe rol judecarea contestației în anulare, formulată de contestatoarea SC ELECTRIC SERV SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC împotriva deciziei comerciale nr.19/12.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a V- a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, SC TRANS 2000 SRL, SC - SRL, SC SRL, SC SRL, SC SA, SC COM SRL, SC SA, -.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 21.10.2009, când a decis următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 04.02.2009, contestatoarea SC ELECTRIC SERV SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC a formulat contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr.19/12.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a V- a Comercială în dosarul nr- prin care a fost admisă contestația în anulare, a fost anulată decizia comercială nr- pronunțată de Curtea de Apel B-Sectia a VI- a Comercială, a fost admis recursul și a fost modificată în parte sentința recurată.

În susținerea cererii se arată că:

Contestația în anulare a fost admisă cu încălcarea prevederilor privind legala citare a intimatei.

Prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1. proc. civ, dispun că "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație in anulare (. ) când procedura de chemare, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".

Conform art. 87 pct. 5. Cod procedură civilă: "Vor fi citați cei supuși procedurii reorganizării judiciare și a falimentului prin administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar".

Regula o constituie faptul că judecata contestației în anulare se face cu citarea părților, respectându-se termenul de 5 zile prevăzut de articolul 89 Cod procedură civilă or, în speța de față, nu a fost citată conform prevederilor Codului d e procedură civilă ci prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.

În plus, un alt motiv de nelegală citare este faptul că a fost citată indicându-se în mod eronat adresa debitorului în locul adresei lichidatorului judiciar.

Recursul a fost admis cu încălcarea prevederilor privind legala citare a intimatei.

Astfel cum se poate observa din dispozitivul deciziei atacate, instanta, admitand contestatia in anulare, a trecut si la judecarea recursului.

Nefiind prezenți la judecarea contestației în anulare pentru că nu au fost citați, pe cale de consecință nu au fost prezenți nici în momentul în care s-a rejudecat recursul.În plus, chiar dacă ar fi fost citați pentru contestația în anulare, această citație nu ar fi acoperit sub substituit nevoia citării pentru judecarea recursului având în vedere că nu au fost prezenți la termenul de judecată.

În vederea soluționării contestației s-a atașat dosarul nr- al Curții de Apel B-Sectia a V- a Comerciala în care s-a pronunțat decizia nr.19/12.01.2009 și dosarul nr- al Tribunalului București -Secția a VII-a Comercială (vol. VII).

În susținerea contestației în anulare, contestatoarea a depus înscrisuri respectiv certificat de înregistrare privind sediul social al SC aflat în B-,.3, sector 3.

Curtea analizând actele și lucrările dosarelor atașate, decizia contestată din perspectiva motivelor invocate, respectiv articolul 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Conform articolului 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit legii.

Se constată că la termenul din 12.01.2009, la data pronunțării deciziei nr. 19 debitoarea fost citată prin lichidator judiciar la sediul debitoarei ( ELECTRIC SERV SRL) din-, - 1,.E,. 1, Oraș B Județul I precum și la adresa din B str. - sector 1.

La aceleași adrese a fost citată debitoarea și cu ocazia soluționării dosarului de faliment nr-.

Astfel, din acest dosar, rezultă mai multe adrese ale lichidatorului debitoarei însă în niciunul din înscrisurile aflate la dosar, pe parcursul derulării procedurii nu rezultă că lichidatorul a adus la cunoștința instanței schimbarea sediului social.

Astfel conform adresei aflată la fila 135 vol. VII dosar adresa lichidatorului apare ca fiind în str. - - nr. 14 sector 1 O altă adresă apare ca fiind în str. -. - nr. 20 sector 5.

La fila 79 vol. VII dosar conform certificatului de înregistrare provizoriu adresa lichidatorului judiciar SC apare ca fiind în-. 1,.2,.2,. 26, sector 4 B - același sediu se confirmă și prin înscrisul aflat la fila 180 vol. VII dosar

La 29.01.2007 (fila 186 vol. VII dosar ) se ia act de noua denumire a lichidatorului însă nu face nici o precizare referitoare la eventuala schimbare a sediului, în condițiile articolului 98 Cod procedură civilă.

Astfel nu există în nici unul din dosarele atașate, vreo petiție a lichidatorului din care să rezultă schimbarea sediului său la adresa din - -, cu atât mai mult nu există o astfel de înștiințare nici cu ocazia soluționării cauzei prin sentința 2490/21.06.2007 - (dosar -) nici cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva acestei sentințe - prin pronunțarea deciziei 191 R/11.02.2008 și mai ales nu există o astfel de dovadă nici în dosarul - al Curții de Apel B-Sectia a V- a Comerciala cu ocazia soluționării primei contestații în anulare prin decizia nr.19/12.01.2009.

Pentru prima oară pe parcursul soluționării cauzelor, lichidatorul judiciar indica sediul său ca fiind în - - cu ocazia soluționării prezentei contestații în anulare.

Cum obligația de a înștiința instanțele revenea părții, imediat după schimbarea sediului conform articolului 98 Cod procedură civilă, în mod corect instanțele nu au procedat la citarea din - - întrucât nu li s-a adus la cunoștința acest aspect.

Pe de altă parte, citarea debitoarei se face la sediul său prin administrator sau lichidator judiciar iar pentru termenul din 12.01.009 cu ocazia soluționării primei contestații în anulare în condițiile articolului 317 Cod procedură civilă, debitoarea a fost citată la sediul său social din localitatea B Județul

Așadar față de dispozițiile articolului 98 Cod procedură civilă, nefiind îndeplinite condițiile articolului 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare, formulată de contestatoarea SC ELECTRIC SERV SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC împotriva deciziei comerciale nr.19/12.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a V- a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, SC TRANS 2000 SRL, SC - SRL, SC SRL, SC SRL, SC SA, SC COM SRL, SC SA, -, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

Ex.2/3.11.2009

Președinte:Ana Maria State Ungureanu
Judecători:Ana Maria State Ungureanu, Gabriela Vințanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1288/2009. Curtea de Apel Bucuresti