Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1290/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1802/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 1290
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Eugenia Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR ---
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 1140 din 09.07.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O și SC DUNĂREA SRL O PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a solicitat prin cererea de recurs și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1140/09.07.2008 Tribunalul Călărașia respins cererea formulată ce creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI privind autorizarea promovării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva persoanelor menționate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006; a admis cererea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC DUNĂREA O SRL, radierea societății din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități și plata onorariului lichidatorului din fondul de lichidare, precum și notificarea sentinței de închidere a procedurii.
În considerentele sentinței judecătorul sindic a reținut cu privire la cererea creditoarei AVAS pentru autorizarea formulării cererii de atragere a răspunderii persoanelor vinovate de starea de insolvență că dispozițiile legale recunosc legitimarea procesuală pentru o asemenea cerere doar comitetului creditorilor, în speță nefiind constituit un asemenea comitet datorită numărului redus de creditori. S-a mai reținut că în raportul lichidatorului judiciar, astfel cum a fost completat după casarea primei sentințe de închiderea procedurii că nu au fost identificate peroane cărora să le fie imputabilă starea de insolvență.
Pe fondul procedurii s-a reținut incidența dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar învederând că în patrimoniul debitoarei nu mai sunt bunuri din a căror valorificare să fie acoperite creanțele înregistrate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de autorizare a formulării cererii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu consecința trimiterii cauzei pentru continuarea procedurii.
În motivarea cererii, recurenta a arătat că soluția judecătorului sindic de respingere a cereri de autorizare a formulării cererii în răspundere este greșită, lichidatorul judiciar neindicând în raportul său persoanele vinovate de starea de insolvență. Această omisiune dă dreptul creditorilor să formuleze acțiunea în răspundere, în urma autorizării date de judecătorul sindic. Prin lipsa autorizării, creditoarea apreciază că au fost afectate drepturile și interesele creditorilor, prin imposibilitatea de a se mai recupera sumele datorate de debitoare prin executarea patrimoniului persoanelor din conducerea societății care au determinat starea de insolvență.
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinări la dosar și nu s-au prezentat la termenele acordate.
Analizându-se actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, se rețin următoarele:
Din interpretarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, rezultă că legea recunoaște legitimare procesuală activă, în vederea formulării acțiunii în răspundere, în principal, administratorului judiciar sau lichidatorului, iar în subsidiar, comitetului creditorilor, în măsura în care acesta a fost autorizat de către judecătorul-sindic.
Cerința prealabilă a autorizării și condițiile prevăzute de lege pentru îndeplinirea ei definesc în fapt calitatea comitetului de titular în subsidiar al cererii de atragere a răspunderii, în raport de calitatea de titular în principal pe care legiuitorul o conferă administratorului judiciar sau lichidatorului. Obiectul analizei asupra autorizării îl constituie, în mod exclusiv, măsura în care sunt sau nu îndeplinite situațiile prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, iar nu aspectele privind oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii, probarea sau fondul său.
Singurele situații în care poate interveni autorizarea comitetului creditorilor sunt cele în care administratorul judiciar sau lichidatorul omite să indice, în raportul asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de ajungerea în stare de insolvență sau atunci când administratorul judiciar ori lichidatorul omite să formuleze acțiunea prevăzută de alin. 1 al art. 138 din lege, iar răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie.
Acest text de lege trebuie corelat cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din lege, care impun administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului, în cazul procedurii simplificate, obligația de a întocmi un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
În speță, în raportul de activitate depus la dosarul de fond la data de 24.07.2007, lichidatorul a arătat că societatea debitoare a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, la apariția stării de insolvabilitate contribuind lipsa de inițiativă, neadaptarea metodelor de conducere la noile exigențe ale economiei de piață, neîntocmirea la termen și în condițiile legii a documentației privind licitațiile în vederea achiziționării de lucrări, lipsa de coordonare între punctul de lucru din Oltenița și conducerea din B; cu toate acestea, lichidatorul a precizat că nu poate proba vinovăția persoanelor din conducerea societății, așa încât a afirmat că nu înțelege să formuleze vreo acțiune în răspundere, faptele care au condus la apariția stării de insolvență neputând fi încadrate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
O asemenea împrejurare echivalează cu cea reglementată de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, întrucât lichidatorul a omis să formuleze acțiunea în răspundere.
Interpretarea pe care judecătorul-sindic o dă textului de lege, pornind de la analiza literală a verbului "a omite" utilizat de legiuitor, este una contrară finalității legii.
Este adevărat că legiuitorul a înțeles să folosească în text verbul "a omite", care în expresia literală înseamnă a neglija, a uita ceva ce trebuia făcut - ceea ce implică aspectul subiectiv referitor la o eventuală culpă a administratorului judiciar/lichidatorului cu privire la omisiunea respectivă.
Se cuvine însă subliniat că termenul la care s-a recurs nu asigură gradul de generalitate necesar unui text de lege cu privire la situațiile de fapt pe care trebuie să le reglementeze.
În această ordine de idei, se apreciază ca fiind greșită aplicarea textului de lege pe baza interpretării literale a verbului "a omite", iar omisiunea indicării persoanelor răspunzătoare sau a formulării acțiunii trebuie înțeleasă în mod obiectiv și general, în sensul simplei lipse a indicării sau formulării respective - în scopul unei aplicări unitare și nediscriminatorii a legii.
Astfel, dacă s-ar considera că doar în cazul omisiunii - înțeleasă în sensul său literal - indicării persoanelor vinovate sau a formulării acțiunii, legiuitorul ar fi avut în vedere admiterea cererii de autorizare, legea ar fi discriminatorie în celelalte cazuri, întrucât ar restrânge dreptul comitetului creditorilor de a obține autorizarea. Consecința ar fi că, deși cererea de atragere ar putea fi admisibilă, ei nu i se poate da curs de către comitet, iar persoanele care ar trebui să răspundă legal ar putea fi absolvite.
Trebuie pornit de la ideea că administratorul judiciar/lichidatorul are atribuția de a indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență. Ca urmare a examinării făcute în îndeplinirea acestei atribuții, administratorul judiciar/lichidatorul va indica persoanele vinovate în raport, iar dacă nu le va cunoaște, va menționa această împrejurare. În această din urmă situație, nu se poate reține că ar fi vorba de omisiunea indicării persoanelor - în înțelesul literal -, deoarece acestea nici nu au fost cunoscute ca să nu fie uitate, sub aspectul indicării lor în raport.
Interpretând însă literal verbul "a omite", prima instanță a adus în discuție un element străin de definiția omisiunii, acela privind justificarea administratorului judiciar/lichidatorului pentru neindicarea persoanelor sau pentru lipsa formulării acțiunii în răspundere.
Or, această justificare a omisiunii nu se constituie într-un element intrinsec al acesteia, așa încât el nu trebuie avut în vedere.
În această ordine de idei, se subliniază faptul că judecătorul-sindic a constatat că lichidatorul "nu a omis să formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, ci nu a formulat-o tocmai pentru motivele arătate", cu toate că legea nu condiționează autorizarea comitetului creditorilor de indicarea motivelor care îl determină pe lichidator să nu formuleze acțiunea în răspundere, ci doar de omisiuneaindicăriipersoanelor vinovate de ajungerea în insolvență ori de omisiuneaformulăriiacțiunii în răspundere, sub amenințarea prescripției.
De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că interpretarea literală este, în ordinea valorică a modalităților de interpretare a legii, printre ultimele sub aspectul certitudinii oferite, limbajul obișnuit fiind supus unei multitudini de înțelesuri. Ceea ce trebuie să primeze este interpretarea în sensul producerii de efecte juridice, în raport cu scopul legii, coroborarea textelor de lege, etc.
Pe de altă parte, este adevărat că legea impune, suplimentar cerinței omisiunii formulării acțiunii în răspundere, și existența amenințării prescripției unei asemenea acțiuni.
În speță, chiar dacă prescripția nu ar amenința dreptul comitetului la acțiune, închiderea procedurii dispusă prin sentința atacată este de natură, prin ea însăși, să dreptul la acțiune, căci ea are ca efect descărcarea de obligații a participanților la procedură, așa încât o cerere ulterioară de angajare a răspunderii ar putea fi considerată inadmisibilă.
Așa fiind, sub aspectul dreptului la acțiune, închiderea procedurii produce aceleași efecte ca și prescripția, conducând practic la stingerea dreptului.
În considerarea aspectelor reținute mai sus, se apreciază că doar printr-o interpretare a legii contrar finalității sale, judecătorul-sindic a respins cererea de autorizare, așa încât, reținând că lichidatorul a omis să formuleze acțiunea în răspundere - independent de motivele sale (imposibilitatea de a afla, uitare, neștiință, etc.), se impune ca, dând deplină eficiență art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, creditoarea AVAS să fie autorizată să formuleze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din aceeași lege.
În această ordine de idei, împrejurarea că cererea este formulată de un creditor, iar nu de comitet nu este de natură să împiedice autorizarea, deoarece, pe parcursul procedurii, un singur creditor și-a declarat creanța, ceea ce conduce la imposibilitatea constituirii unui comitet al creditorilor, care, potrivit art. 16 din Legea nr. 85/2006, trebuie alcătuit din minimum trei creditori. Or, situația în care în procedură nu există decât un singur creditor nu trebuie să impieteze asupra posibilității de autorizare, întrucât creditorul respectiv are aceleași drepturi ca și comitetul creditorilor.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, Curtea, în baza art. 312 alin. 1, 2 și 3, raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va admite cererea formulată de creditoarea AVAS, pe care o va autoriza să formuleze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, în condițiile în care formularea cererii, ca și judecata ei trebuie, de principiu, să aibă loc în cursul procedurii, Curtea apreciază că dispoziția de închidere a procedurii, precum și măsurile subsecvente acesteia, nu pot subzista, așa încât le va înlătura.
Urmează ca dosarul să fie trimis primei instanțe, în vederea continuării procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr. 1140/09.07.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC DUNĂREA SRL O, prin lichidator judiciar și intimații creditori ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Modifică în tot sentința comercială atacată nr. 1140/09.07.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în sensul că:
Admite cererea formulată de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Autorizează creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI să formuleze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Înlătură dispoziția de închidere a procedurii, precum și măsurile subsecvente acesteia.
Trimite dosarul primei instanțe, respectiv Tribunalului Călărași, pentru continuarea procedurii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. RP/2ex.
10.12.2008.
Jud. fond
Tribunalul Călărași
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Eugenia Alina Sekely Popa
