Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1295/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1088/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1295

Ședința publică de la 22 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur

JUDECĂTOR 3: Carmen

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți și împotriva sentinței comerciale nr.1648/19.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC COM SERV SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ȘI ASOCIAȚII și intimații creditori SC 90 SA, DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca B și SC MUNTENIA SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât personal și asistat de avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, intimata creditoare SC 90 SA prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, intimata creditoare SC MUNTENIA SA prin consilier juridic cu delegație depusă la dosar fila 28, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează instanței că recurentul pârât nu a depus taxa de timbru și timbru judiciar dispuse prin rezoluție.

Recurentul pârât, prin apărător, depune la dosar chitanță în cuantum de 200 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, reprezentând dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar dispuse prin rezoluție.

Curtea procedează la identificarea recurentului pârât, care se legitimează cu CI seria - nr.- eliberat la 17.01.2006 de, CNP -, domiciliat în B,-, sector 2.

Recurentul pârât personal, semnează în fața instanței recursul formulat și solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea formulată de intimata creditoare SC MUNTENIA SA.

Intimata creditoare SC 90 SA, prin apărător, arată că nici o parte nu a fost citată cu copia motivelor de recurs.

Curtea constată că recurentul pârât a fost citat cu copia întâmpinării motiv pentru care dispune lăsarea dosarului la ordine pentru a se lua cunoștință de întâmpinare, având în vedere că a fost solicitat la lista de amânări fără discuții cu toate părțile prezente.

La a doua strigare a cauzei se prezintă recurentul pârât personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, intimata creditoare SC 90 SA prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, intimata creditoare SC MUNTENIA SA prin consilier juridic cu delegație depusă la dosar fila 28, lipsind celelalte părți.

Intimata creditoare SC MUNTENIA SA, prin consilier juridic, la interpelarea instanței, arată că a luat cunoștință de motivele de recurs din dosar și nu solicită amânarea cauzei.

Intimata creditoare SC 90 SA, prin apărător, arată că nu dorește comunicarea motivelor de recurs întrucât a luat cunoștință de acestea la prima oră.

Curtea invocă, din oficiu, excepția nulității recursului formulat de recurentul pârât .

Recurentul pârât, prin apărător, solicită respingerea excepției având în vedere dispozițiile Codului d e procedură civilă, avocatul ales cu mandat la fond poate formula calea de atac.

Intimata creditoare SC 90 SA, prin apărător, solicită admiterea excepției întrucât recurentul pârât a fost citat cu mențiunea semnării recursului.

Intimata creditoare SC MUNTENIA SA, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recursul formulat de recurentul pârât.

Recurentul, prin apărător, solicită admiterea recursului și respingerea cererii de atragere a răspunderii administratorilor judiciari. Astfel, s-a reținut ca motiv împrejurarea că nu s-ar fi efectuat recuperarea de creanțe. Instanța de fond nu a analizat filele 76-82 dosar, respectiv decizia comercială nr.82/19.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, prin care s-a admis apelul și s-a anulat acțiunea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Exista hotărâre definitivă la momentul judecării cauzei pentru a plăti facturi chirie. Împrejurarea că nu s-ar fi predat actele contabile, la dosar există înscrisuri depuse în anexă din care rezultă că în anul 2006 au fost depuse bilanțurile pentru punctul de lucru. Nu a fost săvârșită fapta cu intenție de administrator. În ce privește nepredarea actelor a arătat că recurentul nu a fost citat corect, în- și nu 22, cum din eroare a fost citat. Recurentul a primit citație în vederea atragerii răspunderii iar la dosarul cauzei a depus procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc. Nu sunt datorii mari, spațiul a fost închis iar recurentul nu a avut cum să achite aceste datorii. Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și respingerea cererii de atragere a răspunderii, fără cheltuieli de judecată.

Intimata creditoare SC 90 SA, prin apărător, solicită respingerea recursului având în vedere că administratorul societății nu a depus toate documentele contabile ale societății. În ce privește lipsa de procedură, prin sentința de deschidere a procedurii i s-a pus în vedere recurentului ca în termen de 10 zile să depună documentele. Recurenții au cerut planul de reorganizare pe care nu l-au dus la bun sfârșit. Cu privire la spațiu, există hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la reziliere. Recurenții au luat spațiul și l-au subînchiriat.

Intimata creditoare SC MUNTENIA SA, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Potrivit dispozițiilor art.33 pct.1din contract recurenții trebuiau să notifice și să solicite rezilierea dacă și-au pierdut calitatea. Sunt întrunite elementele pentru atragerea răspunderii patrimoniale.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față.

Prin sentința comercială nr. 1648 din 19 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a admis cererea lichidatorului judiciar ȘI ASOCIAȚII și a obligat pe pârâții și să suporte în solidar pasivul neacoperit al debitoarei SC COM SERV SRL, conform tabelului definitiv consolidat.

În temeiul articolului 132 alineat 2 din Legea nr.85/2006, a închis procedura insolvenței societății debitoare, în contradictoriu cu creditorii SC -, SECTOR 2 B, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, Și SC MUNTENIA SA.

În temeiul articolului 135 din lege a dispus comunicarea sentinței către creditor, lichidatorul judiciar, Direcția Generală a Finanțelor Publice, Registrul comerțului, pentru radierea debitorului, iar în temeiul articolului 136 din lege l-a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatorire cu privire la procedură.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut conținutul raportului lichidatorului judiciar în legătură cu cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, a reținut că lichidatorul a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai societății debitoare, respectiv și, în temeiul articolului 138 din legea nr.85/2006, ca și al articolelor 998 și 999 Cod civil.

A apreciat întemeiată cererea lichidatorului judiciar, reținând că în speță s-a făcut dovada că pârâții au săvârșit faptele prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a,d și e din Legea nr.85/2006, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de articolele 998 și 999 cod civil pentru atragerea răspunderii contractuale și delictuale a administratorilor.

De asemenea, a reținut că pârâții nu au făcut dovada contrară celor reținute de lichidatorul judiciar în sarcina lor, conform analizei economico financiare a debitoarei.

A făcut aplicarea articolului 132 di legea nr.85/2006.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs motivat pârâții și, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 7 mai 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

În motivarea recursului s-a arătat că recurenții au predat actele societății, ștampila și autoturismul prin intermediul BEJ și s-a susținut că în cauză nu s-au dovedit atragerea răspunderii și culpa recurenților în calitate de mandatari ai societății, în condițiile articolului 59 din legea nr.85/2006, ca fiind persoane imputabile de atragerea stării de insolvență.

Au criticat susținerile lichidatorului judiciar referitoare la incidența dispozițiilor articolului 138 litera a din legea nr.85/2006, în legătură cu omisiunea de recuperare a datoriilor și împlinirea termenului de prescripție, susținând că această ipoteză nu a fost statuată de practică și de doctrină ca fiind una dintre situațiile în care s-ar fi folosit bunurile societății. Sub același aspect, s-a invocat un studiu de doctrină care pune în vedere necesitatea dovedirii interesului personal ca o condiție a atragerii răspunderii în baza textului legal menționat.

Tot privitor la fapta prevăzută de dispozițiile articolului 138 litera a din legea nr.85/2006, recurenții au invocat și dosarul nr-, aflat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Comercială, copia hotărârii pronunțată în cauză, favorabilă recurenților, fiind depusă la dosarul cauzei.

În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 litera d din legea nr.85/2006, recurenții au susținut că nu s-a făcut dovada cu certitudine a intenției de eludare a obligațiilor fiscale prin nedepunerea bilanțului, în condițiile în care recurenții nu au mai avut acces la actele contabile ale societății.

De asemenea, au susținut că între creanța invocată de creditor și orice faptă reținută în sarcina recurenților nu există legătură de cauzalitate.

În fine, au susținut recurenții au fost lipsiți și de dreptul la apărare și au fost încălcate și prevederile articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ca și dispozițiile articolului 156 din Codul d e procedură civilă, întrucât singura cerere pentru lipsă de apărare formulată în fața judecătorului - sindic a fost respinsă.

Recursul nu este întemeiat în drept.

Având în vedere că pe cererea de recurs exista o singură semnătură în dreptul numelor celor doi reclamanți, semnătură ce a fost recunoscută ca aparținând avocatului reclamantului, s-a pus în vedere ambilor recurenți să-și însușească expres recursul prin semnătură, conformându-se acestei dispoziții numai recurentul, care, așa cum reiese din practicaua prezentei decizii, și-a însușit prin semnătură recursul la termenul din 22 octombrie 2009.

Având în vedere că recursul nu a fost însușit și de recurentul, la același termen din 22 octombrie 2009, Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului declarat de acest recurent. Excepția este întemeiată și a fost admisă având în vedere dispozițiile articolului 316, raportat la articolul 298 și la articolul 133 Cod procedură civilă, cererea de recurs urmând a fi anulată pentru lipsa semnăturii, lipsă necomplinită în condițiile articolului 133 alineat 2 Cod procedură civilă.

La 4 septembrie 2009 intimata creditoare SC MUNTENIA SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul declarat de4 recurentul ca întemeiat și urmează să îl admită pentru următoarele considerente:

Din analiza hotărârii atacate reiese că judecătorul - sindic nu a realizat o veritabilă cercetare a fondului cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare.

Astfel, se constată că, deși judecătorul - sindic a indicat generic temeiurile de drept pentru atragerea răspunderii, respectiv dispozițiile articolului 138 literele a,d și e din legea nr.85/2006, nu a identificat în concret, raportat la specificul cauzei deduse judecății, faptele reținute în sarcina celor doi foști administratori.

Judecătorul - sindic nu a indicat nici mijloacele de probă pe care și-a întemeiat soluția de atragere a răspunderii patrimoniale, nefăcând altceva decât să rezume într-o frază cu caracter de maximă generalitate pretinsul argument pe care și-a întemeiat soluția.

Judecătorul - sindic, nesocotind principiile privitoare la sarcina probei, ca și principiul actori incumbit probatio, ca și dispozițiile articolelor 1169 - 1170 Cod civil, a imputat în mod nelegal recurenților pârâți că nu au infirmat probele administrate în cauză, în condițiile în care nu a făcut mențiune privitoare la aceste pretinse probe administrate.

Mai mult, judecătorul - sindic a apreciat incidente și dispozițiile articolelor 998 - 999 Cod civil, reținând că acestea fundamentează antrenarea răspunderii atât contractuale, cât și delictuale, în condițiile în care sistemul de drept românesc nu permite ambele temeiuri de drept ca justificare pentru admiterea unei pretenții unice.

Se constată că judecătorul - sindic nu a luat în analiză nici unul din aspectele invocate de recurenții pârâți în notele scrise depuse la dosarul cauzei,după cum nu a argumentat în nici un fel pentru ce le-a înlăturat relevanța juridică în apărare.

Au fost încălcate în acest fel dispozițiile articolului 261 alineat 1 punctul 5 Cod procedură civilă, lipsind din considerentele hotărârii atacate motivele de fapt, precum și argumentele pentru care s-au înlăturat cererile și apărările părților, hotărârea fiind neconvingătoare sub aspectul argumentației raportată la specificul cauzei.

În aceste condiții, Curtea apreciază că în cauză au fost aplicate în mod eronat dispozițiile articolului 138 literele a,d și e din legea nr.85/2006, ca și dispozițiile articolelor 998 și 999 Cod civil, câtă vreme aceste dispoziții legale au fost doar enunțate, fără a fi raportate la situația de fapt din cauză, considerent pentru care este incident motivul de recurs prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.

În consecință, în temeiul articolului 312 alineatele 1 - 3 Cod procedură civilă, cu raportare la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurentul.

Reținând, pentru considerentele expuse în precedent, că în cauză nu a avut loc o veritabilă cercetare a fondului, în temeiul articolului 312 alineat 5 teza I Cod procedură civilă, Curtea va casa hotărârea atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurentul.

Admite recursul declarat de, împotriva sentinței comerciale nr.1648/19.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC COM SERV SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ȘI ASOCIAȚII și intimații creditori SC 90 SA, DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA B și SC MUNTENIA SA.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,22 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./17.11.2009

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1295/2009. Curtea de Apel Bucuresti