Spete pretentii comerciale. Decizia 419/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1260/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 419

Ședința publică de la 22 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur

GREFIER - -

******************

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta pârâtă reclamantă SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 4147/13.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă pârâtă prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelanta pârâtă reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței lipsa de procedură cu apelanta pârâtă reclamantă, având în vedere că dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost restituită cu mențiunea "destinatar mutat". Se mai arată că apelanta pârâtă reclamantă nu a achitat taxa de timbru și timbru judiciar pentru apel.

Intimata reclamantă pârâtă, prin apărător, arată cu privire la apelanta pârâtă reclamantă, că față de înscrisurile depuse la filele 7 și 11 dosar apel, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art.98 Cod procedură civilă.

Curtea, în ce privește apelanta pârâtă reclamantă apreciază incidente dispozițiile art.98 Cod procedură civilă având în vedere că societatea apelantă este citată la sediul cu care figurează în dosarul de fond și în cererea de amânare a judecății formulată la 08.09.2009, nefiind notificată Curții schimbarea acestui sediu.

Curtea invocă, din oficiu, excepția netimbrării apelului și acordă cuvântul pe această excepție și pe împrejurarea că apelul este neînsușit de parte și nu este indicată hotărârea atacată.

Intimata reclamantă pârâtă, prin apărător, invocă dispozițiile art.287 pct.2 teza I Cod procedură civilă față de neindicarea hotărârii atacate, anularea apelului ca netimbrat și în măsura în care se achită taxa de timbru solicită să se ia act că apelul este nul față de neînsușirea de către parte, cu cheltuieli de judecată.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra apelului comercial d e față.

Prin sentința comercială nr. 4147 din 13.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis cererea principală formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SRL, cu sediul în, jud. A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională. A obligat-o pe pârâtă la 136.000 lei despăgubiri și la 4.452,50 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel nemotivat pârâta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 26 mai 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

La termenul din 10 septembrie 2009, Curtea i-a pus în vedere apelantei să timbreze cererea de apel cu două taxe judiciare de timbru a câte 1.984 de lei și cu două timbre judiciare de câte 5 lei.

Pentru termenul din 22 octombrie 2009, apelanta a fost citată cu această mențiune la sediul indicat în cererea de chemare în judecată, sediu indicat chiar de către apelantă în fața instanței de fond, așa cum reiese din concluziile scrise aflate la fila 100 acestui dosar.

La termenul din 22 octombrie 2009 Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor articolului 98 Cod procedură civilă în raport de mențiunile de pe citație apreciind procedura legal îndeplinită întrucât apelanta nu a notificat instanței și părții adverse schimbarea de sediu.

În aceste condiții, Curtea reține că apelanta și-a nesocotit obligația stabilită de instanță, aceea de a timbra conform dispozițiilor date în sarcina sa, după cum a nesocotit și obligația stabilită de dispozițiile articolului 20 alineat 1 din legea nr.146/1997, care obligă partea să timbreze anticipat cererea de chemare în judecată sau calea de atac.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile articolului 20 alineat 3 din Legea nr.146/1997, ca și cu dispozițiile articolului 9 alineat 2 din OG nr.32/1995, apelul urmează a fi anulat ca netimbrat.

În ce privește cererea formulată de intimată prin avocat la termenul din 22 octombrie 2009, Curtea o va respinge, având în vedere că la dosarul cauzei nu există nici o dovadă a cheltuielilor de judecată efectuate de această parte în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanta pârâtă reclamantă SC SRL, cu sediul în, str. - -, nr. 35-39, Județ I, împotriva sentinței comerciale nr. 4147/13.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă, domiciliată în B,- sector 4 și ales în B, la Cabinet Individual de Avocat din-, -.B,. 38, sector 3.

Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi,22 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

-

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

5 ex./16.11.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 419/2009. Curtea de Apel Bucuresti