Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1326/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1326R
Ședința publică de la 25.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă " " - CREDIT BANK prin lichidator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.2340/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/2008 aflată la fila 19 și intimatul-pârât prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/2008, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială nu a înaintat dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială, iar recurenta-reclamantă nu a depus la dosar copia deciziei comerciale nr.416/26.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială în dosarul nr-.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar decizia comercială nr.416/26.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială în dosarul nr- și față de depunerea la dosar a acestei decizii consideră că nu mai este necesară atașarea dosarului nr-.
Intimatul-pârât, prin avocat, de asemenea, consideră că nu se mai impune atașarea dosarului nr- față de depunerea la dosar de către recurenta-reclamantă a deciziei comerciale pronunțată în dosarul nr-.
Curtea, apreciază că nu se mai impune revenirea cu adresă către Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială pentru înaintarea dosarului nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială, față de depunerea la dosar de către recurenta-reclamantă a deciziei comerciale nr.416/26.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială în dosarul nr-.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Intimatul-pârât, prin avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului. Solicită să se aibă în vedere că sunt întrunite cumulativ cele 4 condiții de atragere a răspunderii civile, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și culpa. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârât a faptelor prev. de art.137 din Legea nr.64/1995, precum și a legăturii de cauzalitate dintre nedepunerea actelor contabile și starea de insolvență a Bank Depune la dosar concluzii scrise și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.2340/21.05.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii formulată de creditoarea reclamantă Creditului Românesc - CREDIT BANK - prin lichidator judiciar împotriva pârâtului, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul prin judecătorul sindic a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale, reținând în esență, în ce privește incidența dispozițiilor art.138 lit.d din legea falimentului că reclamanta creditoare nu a probat faptele pârâtului administrator prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității nr.82/1991 și nici nu a probat că aceste nereguli ar fi cauzat încetarea de plăți a societății debitoare, adică legătura de cauzalitate între contribuția pârâtului și starea de insolvență.
Judecătorul sindic a mai reținut că sarcina probei incumbă celui ce face o afirmație în fața judecății, iar invocarea art.138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidențelor contabile, prevăzând doare posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
A mai reținut că, din probele administrate în cauză, nu rezultă săvârșirea faptelor prevăzute de art.137 lit.d din lege de către pârât. Chiar și în situația în care nedepunerea actelor contabile ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că fapta nedepunerii declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul statului a condus la starea de insolvență.
În ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art.137 lit.c din Legea nr.64/1995 republicată, judecătorul sindic a reținut că potrivit acestor dispoziții se poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitoarei în această situație prin aceea că au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
Astfel, nu este suficient ca administratorul societății debitoare să fi dispus continuarea activității societății, ci trebuia probată și împrejurarea că pârâtul a dispus în interes personal, continuarea activității societății debitoare, fapt nedovedit în speță. Faptul că pârâtul nu a depus diligențele care se impuneau și nu a întreprins demersuri tranșante pentru obținerea unor rezultate satisfăcătoare în cadrul societății (raportat la scrisoarea din data de 21.09.1993) nu este de natură să conducă la concluzia existenței faptei prevăzută la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995 republicată. Mai mult, nu orice deficiență managerială este de natură a conduce la stabilirea răspunderii organelor de conducere, textul de lege sancționând practic acele fapte care implică o deturnare a activității societății de la scopul comercial în vederea căruia a fost înființată și o utilizare a societății în vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terți.
Împrejurarea că importul celui de-al treilea lot de utilaje specifice prelucrării materialelor prețioase a fost efectuat de către pârât (care îndeplinea funcția de administrator în cadrul societății debitoare) nu atrage automat responsabilitatea acestuia având în vedere diferențele constatate cu privire la valoarea utilajelor identificate la sediul Agenției Credit Bank Sector 1 în luna decembrie 1996 (în sumă de 32.981 USD) și valoarea utilajelor identificate scriptic la aceeași dată, conform declarațiilor vamale (în sumă de 36.803 USD plus alte cheltuieli), de natură să determine existența faptei de a deturna sau ascunde o parte din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia prevăzută la art.137 lit.e din Legea nr.64/1995 rep.
Judecătorul sindic a mai reținut că existența acestor diferențe în valoare relativ scăzută nu ar fi putut determina starea de insolvență a societății debitoare, creditoarea raportându-se în mod eronat la valoarea facturii emise de în sumă de 378.000 USD pentru toate utilajele achiziționate.
A mai reținut că în cauză nu s-a probat în sarcina pârâtului nici săvârșirea faptei de folosire de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți, faptă prevăzută la art.137 lit.f din lege.
Concluzionând, judecătorul sindic a reținut că răspunderea reglementată de art.137 din Legea nr.64/1995 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, ci este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin faptele enumerate s-a ajuns la starea de încetare de plăți de către societate.
Cu privire la natura juridică a acestei răspunderi, judecătorul sindic a reținut că este o răspundere specială care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale și ca atare trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art.998-999 Cod civil.
Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte și a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru această răspundere, în speță a legăturii de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat că nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt că nu a putut fi acoperită creanța cu care reclamanta creditoare s-a înscris la masa credală.
În ce privește concluziile lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a reținut că acestea crează doar premiza acțiunii în vederea angajării răspunderii pârâților, fără a constitui o dovadă certă că în speță ar fi vorba de una din faptele prevăzute de art.137 din lege.
Excepția tardivității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât, nu au fost analizate, reținându-se de judecătorul sindic că au fost invocate prin notele scrise, după ce instanța a rămas în pronunțare.
Împotriva acestei sentințe reclamanta creditoare " Creditului Românesc" - Credit Bank a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 și obligarea pârâtului, la plata sumei de 2.616.355,32 lei RON reprezentând creanța CREDIT BANK.
În motivarea recursului după prezentarea situației de fapt, recurenta a invocat următoarele:
- Din rapoartele lichidatorului judiciar nr.6 și 7, reiese că al treilea administrator general al societății debitoare a fost pârâtul numit prin decizia nr.428/07.07.1993, acesta semnând contractul pentru cumpărarea aurului și fabricarea de bijuterii, în valoare de 378.000 USD.
- Din raportul nr.12 al lichidatorului judiciar reiese faptul că sunt îndeplinite condițiile art.138 lit.d din lege, deoarece în urma notificărilor făcute de către lichidator administratorilor societății, aceștia nu au prezentat documentele prevăzute la art.26 din legea insolvenței, respectiv bilanț contabil, balanța contabilă, registre contabile, documente care stau la baza operațiunilor contabile, etc.
- Potrivit datelor din registrul computerizat, reiese faptul că la. nu s-au depus bilanțurile contabile de către reprezentanții societății debitoare, de la înmatriculare și până la data radierii societății.
- Prin nedepunerea documentelor contabile, administratorul societății, respectiv, se face vinovat fie de neîntocmirea acestora, fie de faptul că a făcut să dispară aceste documente în scopul de a ascunde situația economico-financiară reală a societății debitoare, în ambele situații încălcându-se prevederile art.19-25 din Legea nr.82/1991 care reglementează modul în care se întocmesc, se țin și se arhivează documentele contabile ale unei societăți comerciale.
- În lumina acestor dispoziții coroborate cu cele ale art.11 din Legea nr.82/1991 și cu art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, nedepunerea documentelor contabile constituie fără tăgadă, un motiv care conduce la atragerea răspunderii patrimoniale personale a administratorului societății care se face vinovat de săvârșirea faptei prezentate.
- Administratorul general al societății, pârâtul, a deturnat și a ascuns o parte din activul societății, fiind incidente dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
În susținerea acestui motiv recurenta a făcut referiri la creditul acordat BANK, în sumă de 378.000 USD, la factura proformă cu o valoare egală creditului acordat, pentru utilaje prelucrare metale și la demersurile efectuate pentru identificarea bunurilor achiziționate de societatea debitoare și pentru valorificarea acestora în vederea recuperării creditului nerambursat.
Astfel, recurenta a susținut că urmare verificărilor efectuate de organele de control s-au constatat diferențe valorice considerabile, în sensul că utilajele achiziționate potrivit facturii emise de erau în valoare de 378.000 USD iar utilajele identificate potrivit declarațiilor vamale erau în valoare de 44.000 USD.
- Pârâtul se face vinovat și de faptele prevăzute la art.138 lit.c din lege în sensul că dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
În susținerea acestui motiv recurenta a învederat că, deși, prin scrisoarea din data de 21.09.1993, firma a întocmit un plan de afaceri, efectuând un calcul economic pentru fabrica de ce urma a fi pusă în funcțiune de către societatea debitoare, pârâtul nu a depus toate diligențele ce se impuneau și nici nu a întreprins demersurile trasate pentru obținerea unor rezultate satisfăcătoare în cadrul societății. Aceasta nu a manifestat nici un interes și nu s-a preocupat sub nici o formă de punerea în funcțiune a utilajelor achiziționate pentru a realiza profitul prognozat care să permită cel puțin rambursarea creditului acordat.
- Răspunderea patrimonială a administratorilor, directorilor, cenzorilor, prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006, intervine atunci când sunt întrunite cumulativ elementele și condițiile răspunderii civile, și anume: fapta ilicită, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate și culpa, în forma intenționată sau chiar sub forma de dol.
În susținerea acestui motiv, recurenta a analizat fiecare cerință (element) al răspunderii civile delictuale, apreciind că în speță sunt întrunite.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, art.304 pct.9 pr.civ.
La dosarul cauzei, recurenta a depus copie de pe decizia comercială nr.416/26.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială în dosarul nr-.
În apărare, pârâtul intimat a depus note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, în raport de actele și lucrările cauzei și în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, din actele și lucrările cauzei rezultă că prin cererea introductivă înregistrată sub nr.2613/25.10.2005 (filele 46-49 dosar fond nr.218/-) recurenta a solicitat ca în conformitate cu prevederile art.137 lit.d din Legea nr.64/1995 - republicată, să se instituie răspunderea pârâților, și pentru recuperarea unei creanțe în sumă de 2.616.355,32 RON.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr.1188/17.09.2007 (fila 29 dosar fond nr-) recurenta a renunțat la judecată față de pârâții și, precizând că înțelege să se judece doar cu pârâtul.
Prin notele scrise (filele 62-65 din același dosar) recurenta a învederat că faptele săvârșite de acest pârât se încadrează în prevederile art.137 lit.c, d, e și f din Legea nr.64/1995 - fapte care au condus iminent la ajungerea societății debitoare în stare de faliment.
Curtea reține că răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile art.137 din Legea nr.64/1995 - republicată (actualmente art.138 din Legea nr.85/2006) nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorilor societății debitoare, ci este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi civile speciale care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale.
Ca atare, fiind vorba despre o răspundere civilă delictuală trebuie îndeplinite în mod cumulativ condițiile generale prevăzute de art.998-999 Cod civil, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate din faptă și prejudiciu, culpa în săvârșirea faptei, această cerință neputându-se prezuma ca în cazul răspunderii civile contractuale.
În cauză, nici în fața instanței de fond și nici în recurs, recurenta nu a probat săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor prevăzute la art.137 lit.c, d, e și f din Legea nr.64/1995 (actualmente art.138 din Legea nr.85/2006), deși sarcina probei îi revenea conform art.1169 Cod civil.
Afirmațiile generale ale recurentei în sensul că nedepunerea actelor contabile impuse de legislația în materie fiscală, lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor fiscale demonstrează culpa intimatului pârât în ajungerea societății în stare de insolvență, nu au fost probate, fiind practic simple supoziții în baza cărora nu poate fi atrasă răspunderea patrimonială a acestuia.
Mai mult din adresele emise de Sector 1 (filele 100-101 dosar fond nr-) rezultă că societatea debitoare nu a înregistrat bilanțurile contabile pentru perioada 2001-2006. Or, din actele dosarului mai rezultă că intimatul pârât și-a dat demisia din funcția de administrator la data de 21.09.1995, iar procedura falimentului împotriva societății debitoare a fost deschisă la data de 4.12.2002 prin sentința civilă nr.2233 (fila 1 dosar fond nr-), dată de la care depunerea acestor acte contabile era în sarcina administratorului/lichidatorului judiciar.
Nici celelalte critici vizând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.138 lit.c și e din lege, nu pot fi reținute ca întemeiate, susținerile recurentei nefiind probate.
De altfel, Curtea reține că, deși în cauză instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile (filele 74-75), cu obiective clare și precise care să stabilească dacă sunt incidente dispozițiile art.138 din lege, ulterior la termenul din 14.05.2008 recurenta nu a mai insistat în administrarea acestei probe (fila 123 din dosarul de fond).
În considerarea celor arătate, constatând că sentința atacată este legală, instanța de fond făcând o corectă aplicarea a dispozițiilor legale, Curtea în baza art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat împotriva acesteia ca nefondat.
Se va lua act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă " " - CREDIT BANK împotriva sentinței comerciale nr.2340/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, ca nefondat.
Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25.11.2008.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Florica BodnarJudecători:Florica Bodnar, Mioara Badea, Elena Mincu
