Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1337/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1356/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1337
Ședința publică de la 8.12.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta MUNICIPIUL B, în contradictoriu cu intimatele, SC SRL și ȘI ASOCIAȚII, împotriva sentinței comerciale nr.1080/10.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata prin avocat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
După strigarea cauzei se prezintă intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, care depune note scrise.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.1080/07.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială, în Dosarul nr-, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată, a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL, respectiv ȘI ASOCIAȚII, în temeiul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, împotriva pârâtelor și, în favoarea creditorului MUNICIPIUL Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și s-a dispus în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din Registrul Comerțului, efectuarea notificărilor cuvenit și comunicarea acesteia la instituțiile prevăzute de lege.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că lichidatorul judiciar se rezumă în cererea sa la invocarea unor aspecte teoretice privind atragerea răspunderii în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, fără a arăta în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții. Nu numai că nu se face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu se arată care este legătura de cauzalitate dintre încălcarea unor norme dintr-o lege specială și starea de insolvență a debitoarei. Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar acestea nu sunt suficiente pentru a fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art. 138. Raportul cauzal trebuie să existe între aceste fapte și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile. prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, nu au fost probate, de vreme ce faptul că pârâtele nu au depus declarațiile fiscale sau actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 nu pot fi asimilate cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitate în conformitate cu legea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea MUNICIPIUL B, prin PRIMARUL GENERAL, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată în esență că hotărârea este lipsită de temei legal ( art. 304 pct. 9) și că aceasta este rezultatul interpretării greșite a actului juridici dedus judecății și a schimbării naturii ori înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia ( art. 304 pct. 8 din pr. civ.).
Detaliind, recurenta susține că debitul acumulat de debitoare a fost înregistrat în perioada în care cele două pârâte dețineau calitatea de administratori ai societății debitoare și, în această calitate acestea au dispus continuarea unei activități în dauna creditorului său, deși societatea se afla în incapacitate de plăți. Se mai susține că pârâtele au beneficiat de un spațiu cu altă destinație aflat în administrarea municipalității, dar nu au înțeles să își asume obligațiile asumate, invocând lipsa utilizării spațiului și lipsa de activitate a societății. Debitoarea nu și-a respectat nici obligația de a solicita ea însăși deschiderea procedurii insolvenței odată ce a ajuns în stare de insolvență ( în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență), acumulând în continuare datorii pe care nu le putea achita. Mai mult, prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului nr. 17697/13.04.2005, societatea debitoare a fost dizolvată ca urmare a nepreschimbării certificatului de înmatriculare.
Recurenta consideră neîntemeiată motivarea instanței în sensul că nu a fost probată întrunirea ipotezelor prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, deoarece față de obligațiile prevăzute de legea română în sarcina administratorilor unei societăți comerciale în ce privește contabilitatea societății ( art. 1, art. 5, art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, art. 73 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 rep., art. 185 din Legea nr. 31/1990 rep. ), precum și de răspunderea acestora rezultată din contractul de mandat față de societate, legiuitorul a înțeles să reglementeze o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina acestora.
Față de aceste considerente, recurenta apreciază că există fapta ilicită culpabilă a administratorilor, constând în dezinteresul arătat față de funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul adus creditorilor prin intrarea în faliment a societății, iar în raport de acestea solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept, recurenta invocă dispozițiile art. 304 din pr. civ.
La termenul de judecată din 20.10.2008, intimata-pârâtă, prin avocat a invocat excepția tardivității declarării recursului, pe care Curtea de Apel a respins-o ca neîntemeiată, reținând în esență următoarele:
În raport cu dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, care stabilesc că recursul se poate declara în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței, iar aceasta a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență la data de 17.06.2008, iar recursul a fost declarat la data de 30.06.2008, calculând acest termen conform art. 101 alin. 1 din pr. civ. și reținând că ultima zi s-a împlinit într-o zi de sâmbătă, ultima zi de depunere era 30.06.2008, concluzia a fost că recursul este declarat în termen.
Pe fond, Curtea, analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, precum și a probelor administrate, apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Cererea lichidatorului judiciar formulată în favoarea creditoarei privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1, lit. d) din Legea nr. 85/2006 și art. 27 alin. 1, art. 35 din Legea nr. 85/2006 ( fila 92 din dosarul Tribunalului ). Motivarea acestei cereri este grefată pesingura susținere prin care acesta arată că pârâții, în calitate de asociați și administratori, nu și-au îndeplinit "obligațiile ce le reveneau ca urmare a intrării în faliment a societății pe care o administrau", deși au fost notificați în condițiile legii.
Creditoarea a mai susținut prin motivele de recurs că această faptă poate fi calificată drept o faptă ilicită de tipul celei reglementate de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Pornind de la aceste două premise referitoare la limitele investirii instanțe de fond, precum și la limitele judecării în recurs a cauzei (reținând că potrivit art. 316 rap.la art. 294 din procedură civilă, care stabilesc că " În apel ( și în consecință și în recurs)nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată ",Curtea va analiza doar acele susțineri ce au legătură cu cererea introductivă, celelalte fiind inadmisibile în condițiile invocării lor direct în faza de judecată a recursului.
Cererea de atragere a răspunderii pârâților este o veritabilă cerere de chemare în judecată, chiar dacă aceasta este formulată potrivit unei proceduri speciale reglementată de Legea nr. 85/2006, căreia i se aplică regulile procedurale evocate.
Concluzionând, Curtea reține că singurul motiv invocat de lichidator pentru atragerea răspunderii pârâților în temeiul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 a fost neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței (art. 27 din Legea nr. 85/2006) și neîndeplinirea obligației de a depune o dată cu cererea actele despre care se face vorbire în art. 28 din Legea nr. 85/2006.
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia membrii organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.",dar numaidacă prin aceste fapte au cauzat stare ade insolvență,Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolență, lichidatorul invocând numai lit. d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorului ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia.
În al doilea rând, mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. și de Legea nr. 82/1991 sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun( care îl constituie legea nr. 31/1990), condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
Mai mult, susținerea lichidatorului cu privire la neîndeplinirea de către pârâte a obligațiilor prevăzute de art. 27 și art. 28 din Legea nr. 85/2006 este lipsită de orice relevanță în aplicarea art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, deoarece obligațiile cuprinse în art. 27 și art. 28 din lege sunt ulterioare intervenirii stării de insolvență, în timp ce săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. d din lege nu numai că trebuie să fie anterioară stării de insolvență, dar acestea trebuie să fi contribuit în mod esențial la starea de insolvență a debitoarei.
De aceea, Curtea, constatând că cererea de atragere a răspunderii pârâtelor a fost respinsă ca neîntemeiată, în mod judicios de către judecătorul sindic, prin sentința recurată, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-creditor MUNICIPIUL B, PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței comerciale nr. 1080/07.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială, în Dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII și cu intimatele-pârâte și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 08.12.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/TH.DACT/ER/2 EX./16.01.2009
Sent. com. nr. 1080/07.03.2008
Tribunalul București -Secția a VII a Comercială
Dosarul nr-
Jud. sindic:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
