Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1336/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1046/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1336
Ședința publică de la 8.12.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, în contradictoriu cu intimata - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.1553/1.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul intrării în faliment prin procedura generală și nu prin procedura simplificată, în principal, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.1553/01.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în Dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată cererea debitoarei - SRL împotriva cererii formulate de creditoarea - SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva sa și, în consecință, a fost admisă cererea creditoarei și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate împotriva acestei debitoare.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că debitoarea are o datorie față de creditoare în cuantum total de 32.856, 60 lei, decurgând din contractul de vânzare-cumpărare mărfuri depus la dosar și din 10 facturi acceptate la plată de către debitoare. De asemenea, s-a mai reținut că pentru facturile restante debitorul a emis un număr de 7 bilete la ordin, care au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil, iar creditoarea a calculat penalități de întârziere conform art. 11 alin. 2 din contract, în sumă de 7.151, 65 lei. De aceea, judecătorul sindic a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate și a admis cererea creditoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că a interpretat greșit actul juridic dedus judecății si aplicand gresit legea, a retinut ca "apararile invocate nu pot fi primite" si ca,neplata creantei este efectul incapacitatii debitoarei de a plati datoria cu fondurile banesti disponibile".
Se ignora astfel de instanta faptul ca este insuficienta dovada existentei unei creante certe, lichide și exigibile, fără ca aceasta sa se coroboreze cu dispozitia legală care relevă ca prezumtia de insolventa este relativa si poate fi combatuta prin proba contrara. In consecinta, susține recurente, instanta trebuia sa aprecieze ca societatea debitoare a rasturnat prezumtia de insolventa, cu actele depuse la dosarul cauzei, din care rezulta, fara putinta de tagada, ca aceasta nu se află in incapacitate de plata. Din chitantele si extrasele aflate la dosar, necontestate de creditoare, rezulta in mod indubitabil ca societatea detine disponibil banesc, neaflându-se in stare de insolvență.
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului, admiterea contestației debitoarei și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
În drept recurenta își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii - si art.299 si urm./Cod proc.civ.
La data de 05.09.2008, recurenta a depus la dosar precizări la recursul formulat inițial, prin care a dezvoltat motivele de recurs, susținând în esență că în mod greșit judecătorul-sindic a procedat la deschiderea procedurii simplificate a debitoarei, deoarece nu erau îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de articolul 1 alin. 2 din legea nr.85/2006. Astfel, recurenta desfășoară activitate cu terții beneficiari,făcând în mod curent plăți către creditori, ceea ce exclude aplicarea articolului 33 alin. 6 pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, mai ales în condițiile în care nu există o declarație a debitorului, conform căreia acesta arată că se încadrează în cazurile prevăzute de articolul 1 alin.2 din lege. De aceea, recurenta consideră că cel mult, judecătorul-sindic avea posibilitatea deschiderii procedurii generale a insolvenței, iar nu a celei simplificate.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs, astfel cum au fost acestea precizate, Curtea apreciază că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit articolului 1 alin. 2 din Legea nr.85/2006 "(2) Procedura simplificată prevăzută de prezenta lege se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență, care se încadrează în una dintre următoarele categorii:
a) comercianți, persoane fizice, acționând individual;
b) asociații familiale;
c) comercianți care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) și îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
1. nu dețin nici un bun în patrimoniul lor;
2. actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;
3. administratorul nu poate fi găsit;
4. sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului;
d) debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1), care nu au prezentat documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b), c), e) și h) în termenul prevăzut de lege;
e) societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;
f) debitori care și-au declarat prin cererea introductivă intenția de intrare în faliment sau care nu sunt îndreptățiți să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară prevăzută de prezenta lege". De asemenea, articolul 33 alin. 6 reglementează posibilitatea judecătorului-sindic de a încuviința deschiderea procedurii simplificate a insolvenței numai în cazul în care debitoarea a dat o declarație în sensul că se încadrează în una din categoriile prevăzute de articolul 1 alin. 2 sau că acesta a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii.
Aceasta înseamnă că legiuitorul a instituit regula deschiderii procedurii generale a insolvenței,iar numai cu titlu de excepție și în situația expres prevăzută de lege, deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitorilor.
Cum din probele administrate în cauză în fața tribunalului, nu rezultă că debitoarea din cauza de față s-ar afla în vreunul din cazurile prevăzute în aceste texte de lege cu caracter special (articolul 33 alin. 6 teza a 2 -a raportat la articolului 1 alin.2 din Legea nr. 85/2006) Curtea constată că în mod greșit judecătorul-sindic a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.
De aceea, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate, ci doar condițiile prevăzute de articolul 33 alin.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura generală a insolvenței, Curtea apreciind că tribunalul a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii (motiv de modificare prevăzut de articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă) în temeiul articolului 312 alin.1 raportat la articolului 304 pct.9 și articolul 3041Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei și va trimite cauza judecătorului-sindic în vederea dispunerii măsurilor corespunzătoare acestei proceduri.
Deoarece unele măsuri dispuse de judecătorul-sindic nu au fost criticate prin prezentul recurs, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta- debitoare - SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, în contradictoriu cu intimata-creditoare - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.1553/1.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
În baza articolului 33 alin.4 din Legea nr.85/2006, deschide procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei și trimite cauza judecătorului-sindic în vederea dispunerii măsurilor corespunzătoare acestei proceduri.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.12. 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2/16.01.2009
.
Tribunalul București
Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța