Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1362/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1822/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1362
Ședința publică de la 11 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
Grefier: - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.3349/01.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât HU și intimata debitoare SC LY SRL -J- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 3349 din 1 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR IV B împotriva pârâtului HU, domiciliat în A închis procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC LY SRL, cu sediul în B la cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR IV În conformitate cu dispozițiile articolului 135 din legea nr.85/2006 dispus notificarea hotărârii de închidere a procedurii DIRECȚIEI TERITORIALE A FINANȚELOR PUBLICE ȘI OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI, pentru efectuarea mențiunii. A dispus radierea societății debitoare. În conformitate cu dispozițiile articolului 136 din legea nr.85/23006, i-a descărcat pe lichidator și persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri și responsabilități, dispunând efectuarea plății pentru activitatea lichidatorului și pentru cheltuielile de procedură din fondul
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic reținut în esență că răspunderea instituită de articolul 138 din legea nr.85/2006 este o specie a răspunderii civile delictuale, că pentru antrenarea acesteia este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la prejudiciu, faptă ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate. A reținut, de asemenea, că, prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, fiind necesară și îndeplinirea condițiilor referitoare la starea de insolvență și la săvârșirea de către persoanele vizate a uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
A reținut că răspunderea prevăzută de articolul 138 din lege poate interveni numai atunci cînd este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului, că dispozițiile articolului 138 din legea insolvenței nu instituie prezumția de culpă a administratorilor că faptele trebuie dovedite și că trebuie făcută și dovada legăturii lor de cauzalitate asupra stării de insolvență a societății debitoare, fiind incidente și prevederile articolelor 998 - 999 Cod civil.
În ce privește fapta imputată pârâtului, a reținut că omisiunea de depunere a declarațiilor privind obligațiile fiscale nu poate fi reținută drept cauză a ajungerii la insolvență și că dispozițiile legale în materie prevăd că, în cazul nedepunerii declarațiilor și a bilanțurilor contabile, organele fiscale stabilesc din oficiu obligațiile de plată folosind metoda estimării și supun societatea de îndată unui control fiscal, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. A reținut, sub același aspect, că legea contabilității și actele normative privind obligațiile de depunere a declarației și a bilanțului contabil nu vin să sancționeze societatea sau pe administrator, cu instituie obligația organului fiscal de a efectua un control de fond.
Pentru toate aceste considerente, a respins cererea ca neîntemeiată.
A făcut aplicarea articolului 131 și următoarele din legea nr.85/2006, dispunând închiderea procedurii în lipsa unor bunuri valorificabile pentru recuperarea creanței.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs motivat creditoarea, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 30 septembrie 2008.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea prin prisma prevederilor articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, susținându-se că aceasta a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii și că în culpă este administratorul societății debitoare care, deși notificat de către lichidator de mai multe ori, nu a predat acestuia documentele contabile prevăzute de articolul 28 din legea nr.85/2006, în cauză fiind aplicabile prevederile articolului 138 litera d din lege relative la răspunderea patrimonială.
A susținut că au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, arătând în detaliu toate argumentele referitoare la fiecare din cele patru condiții. Astfel, în ce privește fapta ilicită, a susținut că societatea debitoare, prin administrator, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, fiind incidente dispozițiile articolului 1 alineat 1 și 5 din legea nr.82/1991 și dispozițiile articolului 73 alineat 1 litera c și alineat 2 din legea nr.31/1990. În ce privește prejudiciul, recurenta a arătat că acesta rezultă cu prisosință din întocmirea de către lichidator a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Referitor la culpă, a susținut că răspunderea în speță are atât origine delictuală, cât și contractuală. Fiind incidente dispozițiile articolului 1082 cod civil relative la culpa prezumată in abstracto, dispozițiile articolului 11 alineat 1 din legea nr.82/1991 referitoare la răspunderea administratorului pentru organizarea și conducerea contabilității și dispozițiile articolului 72 din legea nr.31/1990 și ale articolelor 1532-1533 Cod civil privitoare la răspunderea izvorând din contractul tacit de mandat față de terții păgubiți de societate.
Referitor la legătura de cauzalitate, recurenta a susținut că falimentul societății debitoare datorat dezinteresului administratorului este raportul de cauzalitate între faptele culpabile și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea societății în aliment. A mai arătat că societatea debitoare și implicit administratorul acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate fără să plătească impozitele aferente.
Totodată, a invocat în susținerea recursului și împrejurarea că administratorul societății nu a depus la dosar documentele contabile, nici măcar după formularea cererii întemeiate pe prevederile articolului 138 litera d din legea nr.85/2006.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile articolului 299 și urm. Cod procedură civilă, pe dispozițiile articolului 1082 Cod civil și pe dispozițiile legii nr.85/2006.
În cauză nu s-au depus întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Principala problemă ce se impune a fi dezlegată este aceea a tipului de răspundere civilă instituită de articolul 138 din legea nr. 85/2006, iar judecătorul - sindic a reținut în mod legal și temeinic caracterul acesteia de răspundere civilă delictuală, pentru antrenarea acesteia fiind necesară proba elementelor cumulative prevăzute de articolele 998-999 Cod civil, dar și proba calității persoanei, a faptelor anume prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a-g din legea insolvenței și alegăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență societății debitoare.
Pe cale de consecință, toate criticile și argumentele aduse de recurenta creditoare în legătură cu incidenta dispozițiilor articolului 1082 Cod civil, cu culpa prezumată a administratorului bazată pe mandatul comercial în baza căruia a acționat și cu dispensa de probă a tuturor elementelor răspunderii civile au fost înlăturate de C ca străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.
Consecința imediată a acestei abordări o constituie, așa cum a reținut și judecătorul - sindic, obligația recurentei-creditoare de a-și proba susținerile în condițiile articolului 1169 Cod civil și ale principiului de drept actori incumbit probatio.
În ce priveștefaptaprevăzută de articolul 138 alineat 1 litera a din legea nr.85/2006, Curtea reține că recurenta-creditoare denaturează semnificația organizării și conducerii contabilității proprii, care se realizează prin intermediul registrelor prevăzute de codul comercial și de legea nr.82/2001, nicidecum prin intermediul raportărilor contabile, care au altă funcțiune și pentru a căror nerespectare legea prevede alte sancțiuni, fiind de reținut sub acest din urmă aspect că recurenta - creditoare nu a făcut nici un demers legal, de sancționare, deși știa sau trebuia să știe potrivit propriilor evidențe că societatea debitoare nesocotește obligația legală a depunerii situațiilor financiare.
În ce privește invocarea nerespectării de către societatea debitoare a obligației prevăzute de articolul 28 din legea nr.85/2006, Curtea o apreciază ca lipsită de relevanță. Nerespectarea acestei obligații nu poate constitui temei de antrenare a răspunderii în condițiile articolului 138 din lege, pentru că această inacțiune nu este incriminată de dispozițiile legale precitate, între cele două dispoziții legale neexistând norme de trimitere. Nedepunerea la dosar a înscrisurilor prevăzute de articolul 28 din legea insolvenței ar putea constitui cel mult o prezumție simplă a neținerii contabilității, prezumție care, însă, trebuie coroborată cu restul probelor pentru a căpăta forța probantă.
Or în cauză nu există nici un indiciu privitor la cauzele ajungerii societății debitoare în insolvență, rapoartele lichidatorului neprecizându-le nici expres, nici implicit. În această situație, recurenta-creditoare era în drept, dar și obligată cu atât mai mult să suplimenteze probele pe aspectul legăturii de cauzalitate dintre fapta imputată și "dovedită" cu o prezumție simplă și starea de insolvență a societății debitoare, recurenta - creditoare limitându-se, însă, doar la a dezbate teoretic acest aspect.
Prin urmare, reținând, așa cum a făcut și judecătorul - sindic, că în cauză nu au fost dovedite cumulativ toate elementele răspunderii civile delictuale speciale prevăzută de articolul 138 din legea nr.85/2006, Curtea apreciază că soluția pronunțată de judecătorul - sindic este legală și temeinică, fiind întemeiată pe o situație de fapt corect reținută și dată cu stricta respectare a prevederilor legale incidente.
În lipsa oricărui motiv de casare sau de modificare prevăzut de articolele 304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat în conformitate cu prevederile articolului 312 alineat 1 teza a II Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr.3349/01.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât HU și intimata debitoare SC LY SRL - J- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./12.01.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu
