Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1363/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1827/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1363
Ședința publică de la 11 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
Grefier: - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.3251/22.08.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SRL -J--PRIN LICHIDATOR JUDICIAR
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 24 noiembrie 2008, lichidatorul judiciar Consult a depus cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 3251 din 22 august 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR II B împotriva pârâtului, domiciliat în Municipiul S, jud. În temeiul articolului 131 din legea nr.85/2006, a închis procedura insolvenței debitoarei SC SRL, cu sediul în B și a dispus radierea societății debitoare din registrul comerțului.
În temeiul articolului 136 din legea nr.85/2006, l-a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri și responsabilități, dispunând plata onorariului acestuia și a cheltuielilor de procedură din fondul prevăzut de articolul 4 alineat 4 din lege. În temeiul articolului 135 din același act normativ, a dispus notificarea hotărârii către, sau către orice alte registre, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic reținut în esență, cu privire la cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, că susținerea despre încălcarea legii contabilității, pe care această cerere se bazează, este fără suport probatoriu. A reținut că faptele prevăzute de articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006 se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, iar intenția trebuie probată, ea nefiind prezumată.
A reținut, sub acest aspect, că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii faptei de neținere a contabilității cu intenție, situație în care cererea fundamentată pe prevederile articolului 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006 este neîntemeiată.
De asemenea, judecătorul - sindic a reținut că din raportul lichidatorului și din probele dosarului reiese că societatea debitoare nu deține în patrimoniu bunuri valorificabile, astfel că a făcut aplicarea articolului 131 din lege, închizând procedura insolvenței. A luat măsurile impuse de articolele 135 și 136 din același act normativ.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs motivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 2 octombrie 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea prin prisma prevederilor articolelor 304 și 3041Cod procedură civilă, susținându-se în esență că reprezentanții societății debitoare au încălcat prevederile legii nr. 82/1991, în sensul că nu au depus cu regularitate declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat.
Recurenta a arătat și că lichidatorul judiciar a precizat în rapoartele sale de activitate că nu a intrat în posesia actelor și documentelor prevăzute la articolul 28 alineat 1 litera b din legea nr.85/2006 și a combătut considerentele primei instanțe susținând că o societate nu poate funcționa viabil dacă administratorul acesteia manifestă dezinteres total în îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționare, dovadă în acest sens fiind chiar falimentul declarat.
A arătat că intimatul - pârât, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nici nu a solicitat probe în contradovadă.
A susținut că răspunderea instituită de articolul 138 din legea nr.85/2006 este una specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloacele juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperii pasivului debitorului și că a suferit un prejudiciu cert, invocând și prevederile articolului 35 alineat 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954.
Totodată, a invocat prevederile articolului 138 din legea nr.85/2006 și a susținut că aceste prevederi legale instituie prezumția despre raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul cauzat creditorilor.
A susținut că, potrivit teoriei și practicii judiciare (!), în dreptul civil și comercial operează două reguli principale, prima fiind în sensul că răspunderea delictuală operează pentru culpa cea mai ușoară, iar a doua fiind în sensul că, indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală. În raport de această din urmă regulă, a susținut că intimatul pârât, ca administrator, este răspunzător pentru repararea prejudiciului în întregime, indiferent că a acționat cu intenție sau din neglijență.
A susținut că elementele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, arătând în detaliu argumentele pentru fiecare element în parte.
Tot astfel, recurenta a susținut și că fapta ilicită poate să constea și într-o inacțiune sau într-o omisiune, că funcționarea societății debitoare nu s-a desfășurat în condiții de legalitate și că se creează legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (respectiv neținerea contabilității) și prejudiciul creat, aceasta constând în dezinteresul arătat în privința funcționării normale și în condiții de legalitate a societății.
Privitor la culpă, recurenta a invocat dispozițiile articolului 72 din legea nr.31/1990, cu raportare la articolul 1540 cod civil și la articolul 1080 Cod civil, susținând că mandatarul trebuie să răspundă nu numai pentru dol, ci și pentru culpă, conduita sa trebuind să fie cea a unei persoane diligente.
Recursul este întemeiat în drept și pe dispozițiile legii nr.85/2006, ale legii nr. 31/1990 și ale legii nr.82/1991.
În cauză nu s-au depus întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Principala problemă ce se impune a fi dezlegată este aceea a tipului de răspundere civilă instituită de articolul 138 din legea nr. 85/2006, iar judecătorul - sindic a reținut în mod legal și temeinic caracterul acesteia de răspundere civilă delictuală, pentru antrenarea acesteia fiind necesară proba elementelor cumulative prevăzute de articolele 998-999 Cod civil, dar și proba calității persoanei, a faptelor anume prevăzute de articolul 138 alineat 1 literele a-g din legea insolvenței și alegăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență societății debitoare.
Pe cale de consecință, toate criticile și argumentele aduse de recurenta creditoare în legătură cu incidența dispozițiilor articolului 1082 Cod civil, cu culpa prezumată a administratorului bazată pe mandatul comercial în baza căruia a acționat și cu dispensa de probă a tuturor elementelor răspunderii civile au fost înlăturate de C ca străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.
Consecința imediată a acestei abordări o constituie, așa cum a reținut și judecătorul - sindic, obligația recurentei-creditoare de a-și proba susținerile în condițiile articolului 1169 Cod civil și ale principiului de drept actori incumbit probatio.
În ce priveștefaptaprevăzută de articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.85/2006, Curtea reține că recurenta-creditoare denaturează semnificația organizării și conducerii contabilității proprii, care se realizează prin intermediul registrelor prevăzute de codul comercial și de legea nr.82/2001, nicidecum prin intermediul raportărilor contabile, care au altă funcțiune și pentru a căror nerespectare legea prevede alte sancțiuni, fiind de reținut sub acest din urmă aspect că recurenta - creditoare nu a făcut nici un demers legal de sancționare deși știa sau trebuia să știe potrivit propriilor evidențe că societatea debitoare nesocotește obligația legală a depunerii situațiilor financiare.
În ce privește invocarea nerespectării de către societatea debitoare a obligației prevăzute de articolul 28 din legea nr.85/2006, Curtea o apreciază ca lipsită de relevanță. Nerespectarea acestei obligații nu poate constitui temei de antrenare a răspunderii în condițiile articolului 138 din lege, pentru că această inacțiune nu este incriminată de dispozițiile legale precitate, între cele două dispoziții legale neexistând norme de trimitere. Nedepunerea la dosar a înscrisurilor prevăzute de articolul 28 din legea insolvenței ar putea constitui cel mult o prezumție simplă a neținerii contabilității, prezumție care, însă, trebuie coroborată cu restul probelor pentru a căpăta forța probantă.
Or în cauză nu există nici un indiciu privitor la cauzele ajungerii societății debitoare în insolvență, rapoartele lichidatorului neprecizându-le nici expres, nici implicit. În această situație, recurenta-creditoare era în drept, dar și obligată cu atât mai mult să suplimenteze probele pe aspectul legăturii de cauzalitate dintre fapta imputată și "dovedită" cu o prezumție simplă și starea de insolvență a societății debitoare, recurenta - creditoare limitându-se, însă, doar la a dezbate teoretic acest aspect.
Prin urmare, reținând, așa cum a făcut și judecătorul - sindic, că în cauză nu au fost dovedite cumulativ toate elementele răspunderii civile delictuale speciale prevăzută de articolul 138 din legea nr.85/2006, Curtea apreciază că soluția pronunțată de judecătorul - sindic este legală și temeinică, fiind întemeiată pe o situație de fapt corect reținută și dată cu stricta respectare a prevederilor legale incidente.
În lipsa oricărui motiv de casare sau de modificare prevăzut de articolele 304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat în conformitate cu prevederile articolului 312 alineat 1 teza a II Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.3251/22.08.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SRL - J--PRIN LICHIDATOR JUDICIAR
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./12.01.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu
