Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1362/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1362
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 971/ din 11 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, reprezentată prin lichidatorul judiciar Grup Reșița.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 971/ din 11 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C- a respins obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar Grup Reșița privind pe debitoarea Reșița, aprobând, totodată, acest raport și, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii de insolvență față de societatea debitoare, precum și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-. De asemenea, instanța l-a descărcat pe practician de orice îndatoriri și responsabilități, notificând sentința Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare, dispunând și publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 10 noiembrie 2008 instituția creditoare a formulat obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună practicianului să refacă acest raport, în sensul continuării procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor înscrise la masa credală. În motivarea cererii creditoarea a arătat că în raportul întocmit lichidatorul a propus spre aprobare adunării creditorilor închiderea procedurii de lichidare a debitoarei Reșița, în mod eronat considerând că nu există elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns persoana juridică nu s-ar datora faptelor săvârșite de către fostul administrator, care nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la dosar documentele contabile ale societății. Nu în ultimul rând, practicianul a evitat să precizeze persoanele din vina cărora nu au fost virate către Casa de Asigurări de Sănătate C-S sumele reținute de la angajatul asigurat, care însă au fost folosite în alte scopuri.
Prin sentința comercială nr. 347/ din 3 aprilie 2008 judecătorul-sindic a admis cererea introductivă formulată de lichidatorul desemnat în baza Legii nr. 359/2004 și a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei Reșița, fiind desemnat în cauză același practician în insolvență, care prin rapoartele de activitate a arătat că, deși a notificat debitoarea la sediul social și asociații acesteia la adresele indicate în informațiile primite de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, nu i s-au pus la dispoziție documentele contabile ale societății. Prin încheierea din 2 octombrie 2008 judecătorul-sindic a constatat că nu se poate desemna comitetul creditorilor datorită lipsei a cel puțin trei creditori care să se fi înscris la masa credală, astfel că exercitarea atribuțiilor aflate în competența comitetului se va face de către adunarea creditorilor. Lichidatorul judiciar a întocmit raportul de închidere a procedurii, în care a învederat că nu a identificat bunuri în patrimoniul falitei, motiv pentru care a propus aplicarea art. 131 din legea-cadru. În ceea ce privește posibilitatea de a formula cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva fostului administrator al societății debitoare, practicianul a arătat că, întrucât reprezentantul persoanei juridice nu a luat legătura cu el și nu i-au pus la dispoziție documentele prevăzute de art. 28, nu se poate pronunța dacă sunt sau nu incidente prevederile art.138 din același act normativ.
Cu privire la obiecțiunile creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B prima instanță a constatat că lichidatorului judiciar nu i-au fost prezentate documentele contabile ale debitoarei. În ceea ce privește nepredarea acestor documente, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi atrasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent. Instituția creditoare nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte că administratorul/asociații debitoarei ar fi săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de alin. 1 al art. 138, de natură a le atrage răspunderea patrimonială și nici nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, neîntocmirea actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste împrejurări trebuind să fie dovedite. Chiar dacă s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a persoanei juridice. Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 138 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, fiind insuficiente pentru atragerea răspunderii personale.
În speța dedusă judecății creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, deși a invocat prevederile art. 138, nu a indicat în mod concret prin care fapte săvârșite anterior deschiderii procedurii insolvenței de foștii administratori ai debitoarei Reșița s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății, ci a solicitat instanței doar obligarea lichidatorului la continuarea procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare. Articolul 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 limitează atribuțiile judecătorului-sindic la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar/lichidatorului și la procesele de natură judiciară aferente procedurii, nefiindu-i atribuite funcții coercitive care să determine obligarea practicianului la continuarea procedurii, prin măsuri care să asigure recuperarea totală a creanțelor declarate.
Raportul final cuprinde date privind situația falitei, în sensul că nu s-au putut identifica bunuri în averea acesteia sau elemente de activ bilanțier care să formeze obiectul inventarierii, evaluării și valorificării în vederea stingerii pasivului. Astfel, având în vedere împrejurarea că debitoarea societate comercială nu mai desfășoară niciun fel de activitate comercială, că în averea sa nu mai are niciun bun care ar putea să facă obiectul valorificării și că nu are nicio lichiditate pentru îndestularea creditorilor, prima instanță a dispus închiderea procedurii insolvenței, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Prima recurentă a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se putea da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judecătorului-sindic avizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali, iar în subsidiar, să se dispună antrenarea răspunderii materiale a acestora pentru suma de 5.327 lei reprezentând creanțe bugetare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Instituția recurentă are o creanță certă nerecuperată în sumă de 5.327 lei.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1190, republicată, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea în răspundere materială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, aceasta poate fi promovată de comitetul creditorilor, conform alin. 3 al aceluiași text, care statuează următoarele: comitetul creditorilor poate cerere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 amenință să se prescrie. În atare condiții, recurenta consideră că procedura a fost închisă prematur, întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului-sindic pentru a putea promova această acțiune.
În drept, a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 12 din Legea nr. 85/2006.
Și recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei intimate până la recuperarea tuturor datoriilor pe care Reșița le are de achitat creditorilor, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond în mod greșit a admis solicitarea lichidatorului judiciar, dispunând închiderea procedurii de insolvență declanșată împotriva acestei persoane juridice, tribunalul pronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legii. În opinia recurentei, în cauză era necesară formularea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului falitei, deoarece practicianul are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are față de creditori.
Pornind de la însăși izvorul creanței solicitate, respectiv datoria intimatei față de Casa de Asigurări de Sănătate C-S, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către casa de asigurări. Statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei.
Potrivit art. 138 lit. d) din Legea insolvenței, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea". Este adevărat că în speță nu se poate analiza activul patrimonial, modul cum a fost el gestionat, dacă debitoarea a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute, însă având în vedere că fostul administrator nu dorește să fie găsit, se poate presupune că în cazul debitoarei actele contabile pot să nu fi fost încheiate în conformitate cu legea. Sub acest aspect este de reținut că în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul societății falite a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să țină corect contabilitatea societății și să gestioneze cu atenție patrimoniul și activitatea persoanei juridice acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față), situație care a determinat prejudicierea creditorilor societății. Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991.
Având în vedere contextul prezentat, recurenta consideră că practicianul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 și următ. din Legea nr. 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. S-a apreciat că prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din legea menționată, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză realizată de către un specialist constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni întemeiate pe art. 138.
În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și art. 2, 5 alin. 1, 136, 138, 140 și 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidatorul judiciar Grup Reșița, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând să fie respinse ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea Reșița nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susțin instituțiile creditoare.
Potrivit prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, n orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Față de cele arătate de lichidatorul judiciar Grup Reșița prin rapoartele de activitate depuse la dosar, prin care a învederat faptul că societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect prima instanță a dispus închiderea procedurii colective, cu toate consecințele care rezultă dintr-o asemenea măsură. Tot Legea insolvenței, prin art. 135 și 136, statuează că entința de închidere a procedurii va fi notificată de judecătorul-sindic direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii, prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat fiind descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
În esență, singurele critici aduse de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței comerciale nr. 971/ din 11 decembrie 2008 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele sunt neîntemeiate. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar Grup Reșița, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea Reșița, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie, la dosar neexistând nicio dovadă a faptului că instituțiile recurente, care și-au declarat creanțele la masa credală, ar fi cerut judecătorului-sindic autorizare să promoveze acțiunea menționată. Ca atare, susținerile recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice C- potrivit cărora hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală pe motiv că "comitetul creditorilor" nu a avut posibilitatea să solicite avizul instanței, astfel că procedura de insolvență a fost închisă prematur, ceea ce ar atrage "casarea" ei în temeiul pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, nu au niciun fundament.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele enumerate la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai mare a creanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În speță, însă, cum în primă instanță lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, iar creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C- nu a cerut autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, ci doar a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect și solicitând casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, Curtea constată că cererea nu poate fi primită, raportat la prevederile art. 304, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Motivul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu poate să ducă nici într-un caz la casarea sentinței atacate, așa cum s-a cerut de către creditoarea recurentă, pentru că art. 312 din același cod statuează fără echivoc că modificarea hotărârii recurate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară, în caz de casare, curțile de apel și tribunalele urmând să rejudece pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Cu toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad, în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța urmând să trimită dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă. Dacă instanța de recurs constată că ea însăși era competentă să soluționeze pricina în primă instanță sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competenței sale.
Pe de altă parte, cele două instituții creditoare, care figurează în tabelul definitiv (fila 51), ar fi putut până la închiderea procedurii să solicite avizul judecătorului-sindic în vederea promovării unei acțiuni întemeiate pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, lucru pe care însă nu l-au făcut, cu toate că încă de la data de 2 octombrie 2009 tribunalul în mod judicios a constatat faptul că în speță nu se poate constitui comitetul creditorilor datorită numărului insuficient al acestora, iar exercitarea atribuțiilor acestui organ colegial executiv va fi făcută de către adunarea creditorilor compusă din Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B (fila 45 dosar de fond).
Nu în ultimul rând, nici cererea subsidiară a primei recurente - modificarea sentinței primei instanței în sensul antrenării răspunderii materiale a administratorilor debitoarei (pe care nici măcar nu-i individualizează) pentru suma de 5.327 lei reprezentând creanțe bugetare - nu poate fi primită motivat de faptul că dispozițiile art. 294 din Codul d e procedură civilă stabilesc fără dubiu că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile și la judecarea recursului, potrivit art. 316 din același cod.
Acțiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanței realizarea acelui drept, recunoașterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. de "cerere nouă" folosit de art. 294 alin. 1 se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în faza judecății în apel sau în recurs, pretenție ce nu a format obiect al judecății în primă instanță, această soluție decurgând din funcția fundamentală a instanței de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia, prin conținutul conceptului de "cereri noi" în apel sau în recurs înțelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. conceptului de "cerere nouă" este aceea de a desemna "ideea de schimbare de acțiune". Prin urmare, modificarea pretențiilor în recurs, în sensul obligării fostului administrator social al debitoarei la suportarea pasivului societății debitoare, cerere ce nu a fost formulată în primă instanță, judecătorul-sindic nefiind învestit cu o asemenea acțiune, astfel cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă, o astfel de modificare a obiectului cererii neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în recurs.
Este adevărat că lichidatorul nu a menționat persoanele din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate C-S, a cărei creanță a fost preluată de către recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, dar aceasta nu poate duce la admiterea căii de atac în sensul continuării administrării procedurii de insolvență pentru că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile pretinse de art. 131 pentru închiderea procedurii colective.
Deși Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Cu toate că statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate C-S nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138, condiții care în cazul de față nu se regăsesc.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursurile creditoarelor nefondate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea le va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 971/ din 11 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, reprezentată prin lichidatorul judiciar Grup Reșița.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 12.11.2009
Tehnored. - 13.11.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
