Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1369/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1369
Ședința Publică de la 26.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Pănescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Izabela Dolache
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât, împotriva sentinței comerciale nr. 1578 din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19.12.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce constituie parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.10.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 1578/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Consul- în baza art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006. A fost obligat pârâtul să suporte pasivul societății debitoare, format din suma de 45.960 lei către C: Internațional În baza art. 131 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea în contradictoriu cu creditoarea C: Internațional, precum și radierea societății debitoare de la registrul comerțului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința comercială nr. 3629/03.12.2007 tribunalul a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, iar la data de 09.04.2008 s-a dispus trecerea la procedura falimentului în condițiile art. 107 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. La data de 03.09.2008 lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, în temeiul art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 invocând faptul că pârâtul nu a respectat obligațiile legale de a organiza și conduce contabilitatea societății debitoare adaptată la specificul activității, că s-a ținut o contabilitate fictivă și că bunurile din patrimoniul debitoarei s-au folosit în interes personal, iar pârâtul a emis bilete la ordin și cecuri pentru plata creditorului fără a avea disponibil în cont.
Instanța a reținut că potrivit art. 11 din Legea nr. 82/1991 răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, că în conformitate cu prevederile art.72 din Legea nr. 31/1990 obligațiile și răspunderile administratorului sunt reglementate de dispozițiile privitoare la mandat, că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 1540.civ. potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și prevederile art. 374.com. conform căruia mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros. S-a mai reținut și aplicabilitatea art. 1082 și art. 1080.civ. potrivit cărora culpa pârâtului este prezumată în cadrul răspunderii contractuale, au fost analizate prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Tribunalul a constatat că prezumția de culpă a administratorului debitoarei nu a fost răsturnată cu acte justificative și, prin urmare, legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtului și starea de insolvență a debitoarei este dovedită, astfel că cererea formulată în baza art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 este întemeiată.
În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii, iar în temeiul art. 227 lit. din Legea nr. 31/1990 s-a dispus radierea societății debitoare de la registrul comerțului și s-a menționat că onorariul lichidatorului judiciar se va achita din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței comerciale nr. 1578/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a declarat recurs în termen legal recurentul.
Acesta a criticat sentința atacată invocând, în esență, următoarele motive de recurs:
1) nu se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, deoarece nu s-a făcut dovada că ar fi dispus în interes personal continuarea activității societății, a dat lichidatorului actele contabile ale societății, iar din adresa reiese depunerea și la organele financiare a bilanțurilor contabile;
2) nu sunt întrunite condițiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, deoarece fondurile depuse de acesta, în sumă de 15.000 lei nu au fost distribuite, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea are de recuperat de la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B suma de 20.175 lei, pentru care nu s-a întreprins nici un demers în vederea recuperării;
3) lichidatorul judiciar nu a arătat modul în care a ajuns la calculul sumei reprezentând cheltuieli de procedură, iar raportul final și planul de distribuire nu au fost aprobate de judecătorul sindic;
În drept recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041.pr.civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse, se constată că este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse.
În raportul de activitate nr. 1 întocmit de administratorul judiciar cu privire la cauzele stării de insolvență s-a arătat că "din evoluția pasivului rezultă că societatea nu și-a onorat obligațiile față de furnizori deși a înregistrat venituri din exploatare semnificative", că "a înregistrat cheltuieli mai mari decât încasările, societatea înregistrând pierdere în fiecare an", că "debitoarea a înregistrat în cei trei ani analizați capitaluri negative, ceea ce înseamnă că societatea avea activele mai mici decât pasivele, chiar dacă s-ar fi lichidat întreg activul și s-ar fi încasat toate creanțele nu s-ar fi acoperit datoriile societății". S-a concluzionat că "societatea se afla în stare de insolvență încă din anul 2004, continuarea activității după această dată făcându-se în interesul personal al administratorului statutar, fiind astfel elemente de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar".
În raportul de activitate nr. 3 al lichidatorului judiciar s-a arătat că acesta a preluat actele contabile de la administratorul statutar al debitoarei la data de 10.11.2008, că în urma analizei actelor contabile debitoarea are de recuperat de la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B suma de 20.175 lei, urmând a se face demersurile necesare în vederea recuperării acestei sume, că administratorul statutar și-a luat angajamentul de a achita întreg pasivul debitoarei, inclusiv cheltuielile de procedură și că a creditat contul unic al debitoarei deschis de către lichidator cu suma de 15.000 lei.
În planul de distribuire întocmit de către lichidatorul judiciar suma depusă de către administratorul statutar în contul unic al debitoarei a fost distribuită, conform art. 121 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, cu titlu de cheltuieli de procedură, iar prin raportul final, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește hotărârea judecătorului sindic de antrenare a răspunderii recurentului-pârât se constată că nu s-a făcut dovada că, ulterior anului 2004, când administratorul judiciar a apreciat că a intervenit starea de insolvență a debitoarei, continuarea activității acesteia s-a făcut în interesul personal al pârâtului. Simpla afirmație cu privire la continuarea activității societății în interesul personal al administratorului statutar nu este suficientă pentru întrunirea condițiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, fiind necesară dovedirea acestei cerințe a legii. Or, în cauză nu s-a dovedit acest aspect și, ca urmare, se apreciază că în mod eronat a considerat prima instanță că trebuie atrasă răspunderea pârâtului pentru fapta de a dispune, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
De asemenea, pârâtul nu se face vinovat nici de fapta prevăzută la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, pe motivul că nu s-au depus la dosar actele contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006. În raportul de activitate nr. 3 întocmit de către lichidatorul judiciar, acesta arată că a preluat de la administratorul statutar al debitoarei actele contabile și că le-a analizat.
Primul motiv de recurs este astfel întemeiat, recurentul pârât nefăcându-se vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Următoarele două motive de recurs se referă la legalitatea măsurii de distribuire a sumei de 15.000 lei depusă de pârât în contul unic al debitoarei și a măsurii închiderii procedurii.
Prin planul de distribuire întocmit de către lichidatorul judiciar suma de 15.000 lei depusă de pârât a fost distribuită conform art. 121 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 cu titlu de cheltuieli de procedură.
Împotriva acestui plan de distribuire unicul creditor din tabelul definitiv al creanțelor nu a făcut contestație potrivit art. 122 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, ceea ce înseamnă că a achiesat asupra cuantumului acesteia, iar din sentința atacată reiese că judecătorul sindic a aprobat raportul final al procedurii insolvenței și planul de distribuire al fondurilor depuse în contul debitoarei.
Se constată astfel că suma de 15.000 lei arătată a fost distribuită în cadrul procedurii, iar cu privire la suma de 20.175 lei cu privire la care recurentul susține că trebuia recuperată de la Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B în întâmpinarea formulată în recurs lichidatorul a precizat că nu a putut recupera această sumă neavând la dispoziție actele contabile pentru fi puse la dispoziția reprezentanților administrației fiscale.
Față de faptul că a fost distribuită unica sumă depusă în contul debitoarei și că s-a arătat că nu s-a reușit recuperarea sumei datorate de Sector 1 B, se constată că în mod legal s-a dispus de către judecătorul sindic închiderea procedurii. Se observă însă că s-a indicat greșit de către acesta ca temei de drept al închiderii procedurii insolvenței art. 131 din Legea nr. 85/2006, temeiul de drept corect fiind art. 132 alin. 2 din lege. Indicarea greșită de către instanță a textului de lege în baza căreia s-a dispus o măsură nu determină netemeinicia sau nelegalitatea măsurii închiderii procedurii, atâta timp cât sunt întrunite condițiile legale prevăzute de art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 pentru dispunerea acestei măsuri.
Față de cele arătate, se apreciază că recursul este fondat și urmează a fi admis. În baza art. 312 alin. 1-3.pr.civ. va fi modificată în parte sentința atacată în sensul că va fi respinsă cererea de atragere a răspunderii pârâtului ca neîntemeiată și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât, împotriva sentinței comerciale nr. 1578 din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar .
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de atragere a răspunderii pârâtului ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./2ex/26.11.2009
Președinte:Alina PănescuJudecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua, Izabela Dolache
