Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 139/
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr. 527/S/27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator judiciar, administratorii intimați G, G, G și, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea constatând că s-a invocat de către lichidatorul judiciar excepția nulității recursului formulat de către DGFP T, apreciază că aceasta este nefondată, motiv pentru care o respinge.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 527 /S/27 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa dispus închiderea procedurii falimentului debitorului; a dispus radierea debitorului din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș de la nr. J - și notificarea prezentei sentințe debitorului L, creditorilor: AVAS B, T, Consiliul Local al orașului și Primăria, foștilor administratori ai debitorului, după cum urmează: G, G, G și, precum și Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice T și OFICIULUI REGISTRULUI COMERTULUI de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea mențiunii de radiere; a descărcat lichidatorul judiciar Societatea, de orice îndatoriri și responsabilități; a respins cererea privind antrenarea răspunderii foștilor administratori: G, G, G și formulată de creditorul și de creditorul AVAS
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin sentința civilă nr. 1905/PI/25.05.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 2318/COM/S/2006 s-a admis cererea formulată de creditorul T și s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 republicată, față de debitorul SC L, desemnându-se în calitate de administrator judiciar pe SC ȘI FIUL SRL, iar pentru administrarea procedurii prevăzute de Legea nr.64/1995 republicată, în vigoare la acea dată, s-a format dosarul cu nr.127/S/2006.
Prin încheiere de ședință din data de 26.10.2006, aflată la fila 47 dosar fond, s-a dispus aprobarea raportului administratorului judiciar depus în baza prevederilor art. 54 alin.4 din Legea nr. 85/2006 și în baza art. 54 alin. 5 din legea privind procedura enței, s-a decis intrarea în faliment a debitorului în procedură simplificată conform art. 107 lit. D, dispunându-se în baza art. 107 alin. 2 din Legea nr.85/2006 și confirmarea în calitate de lichidator judiciar a administratorului judiciar desemnat anterior.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, lichidatorul judiciar a cărui denumire a fost ulterior modificată în "Societatea " desemnat să administreze procedura falimentului debitorului L, a convocat de mai multe ori adunarea creditorilor pentru a consemna de fiecare dată dorința acestora cu privire la modul concret de desfășurare a procedurii, luând act și de faptul că sediul social al debitorului nu se mai află la adresa menționată la ORC T, societatea nu deține nici un fel de bunuri, iar actele contabile sunt de negăsit.
Adunarea creditorilor din data de 10.11.2006 (fila 54 dosar - Proces - verbal) a confirmat lichidatorul judiciar Societatea desemnat de către judecătorul sindic să administreze procedura falimentului debitorului
Constatând că la data de 22.01.2007 lichidatorul Societatea desemnat să administreze procedura falimentului debitorului a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, creditorii nefiind de acord cu avansarea sumelor necesare desfășurării procedurii falimentului; că s-au întocmit rapoartele de activitate de către lichidator care cuprind date privind: situația debitorului la data deschiderii procedurii, etapele desfășurate în cursul procedurii, faptul că nu există bunuri în averea debitorului, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor, calitate de creditori având AVAS B, T și Primăria; că în cadrul procedurii nu au rămas bunuri ce să poată fi valorificate pentru stingerea pasivului, pasivul rămas neachitat fiind după cum urmează: 2.048,15 lei către creditorul AVAS B, 14.416 lei către creditorul T și 1.112 lei către creditorul Primăria, și în temeiul art.131 din Legea privind procedura enței s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului
În ceea ce privește cererea formulată de creditorul T privind angajarea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitorului L, și anume: G, G, G și, cerere susținută și de creditorul AVAS B, s-au avut în vedere de către judecătorul sindic următoarele argumente pentru respingerea acesteia:
În cadrul administrării procedurii enței care este o procedură specială derogatorie de la dreptul comun, astfel cum se menționează clar prin dispozițiile art. 149 din Legea privind procedura enței, în sensul că, dispozițiile acestei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul enței, potrivit dispozițiilor legii speciale, procedura este administrată în concret prin intermediul administratorului / lichidatorului judiciar ale cărui atribuții sunt extrem de detaliat înscrise, individualizate prin lege. Potrivit aliniatului 2 al art. 11 din Legea privind procedura enței, atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului / lichidatorului judiciar. Deci administratorul / lichidatorul judiciar este cel care intră în contact direct efectiv cu verificarea activității desfășurate de către foștii administratori ai debitorului supus procedurii enței. Lichidatorul judiciar prin intermediul rapoartelor sale de activitate sesizează judecătorului - sindic dacă este cazul să se dispună angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere al debitorului supus procedurii enței și formulează cerere în acest sens.
În cauza de față, lichidatorul judiciar nu a formulat o astfel de cerere, iar la sesizarea creditorului T privind solicitarea de a se pronunța lichidatorul Societatea în ceea ce privește angajarea răspunderii foștilor administratori ai debitorului, lichidatorul judiciar a precizat că nu solicită atragerea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitorului, sens în care este evident că nu s-a probat incidența nici uneia dintre situațiile strict reglementate de art. 138 alin.1 din Legea privind procedura enței, pentru a se putea legal dispune angajarea răspunderii patrimoniale acestora.
Judecătorul - sindic în acest dosar, pe parcursul desfășurării și administrării procedurii nu a fost sesizat de către administratorul / lichidatorul judiciar cu nici un fapt material săvârșit de către foștii administratori ai debitorului, G, G, G și, care să poată fi încadrat din punct de vedere legal în una sau mai multe dintre situațiile strict delimitate la literele a) - g) ale alin.1 al art.138 din Legea privind procedura enței, lege care potrivit prevederilor art.156 alin.3. este de aplicabilitate imediată indicând faptul că la data intrării sale în vigoare Legea nr.64/1995 precum și orice altă dispoziție contrară se abrogă. Conform prevederilor alin.1 al art.138 din lege, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului să fie suportată de persoana care a cauzat starea de ență a debitorului. În prezentul dosar nu a fost formulată o astfel de cerere de către lichidatorul Societatea.
În concret, foștii asociați și administratori G, G și și-au cesionat toate părțile lor sociale prin act autentificat la BNP G din T, sub nr.3365 la data de 16.10.1997 (filele 64 - 65 dosar fond - adițional cu încheiere de autentificare) către numiții G și.
Judecătorul sindic a apreciat că față de data cesionării părților sociale, respectiv anul 1997 și data intrării în ență a debitorului, apare ca aberantă cererea de angajare a răspunderii patrimoniale formulată față de G, G și.
În ceea ce îi privește pe ceilalți doi ultimii foști administratori ai debitorului SC L, G, cetățean și, cetățean spaniol, conform actelor de la dosar, (fila 107 - adresă emisă de către Ministerul Administrației și Internelor - Serviciul pentru străini al Județului T) aceștia sunt cetățeni străini și au fost de negăsit cu toate demersurile făcute de către lichidatorul judiciar și de către instanță, sens în care nu s-a putut proba îndeplinirea în ceea ce îi privește a condițiilor legale vizând angajarea răspunderii personale patrimoniale, în baza dispozițiilor de la literele a) - g) ale alin.1 al art.138 din Legea privind procedura enței.
Judecătorul sindic a reținut că acumularea de datorii la bugetul de stat nu implică în mod prezumtiv vinovăția administratorilor debitorului, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea privind antrenarea răspunderii foștilor administratori, formulată de creditorul T, și de creditorul AVAS B, neexistând probe concludente și pertinente în sensul vinovăției acestora raportat la temeiul legal incident literele a) - g) ale alin. 1 al art. 138 din Legea privind procedura enței, respectiv nu s-au dovedit elementele răspunderii delictuale cu referire la răspunderea specială.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele AUTORITATEA VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Prin recursul formulat, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Tas olicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a foștilor administratori ai societății debitoare SC.
În motivarea recursului s-a arătat că la solicitarea DGFP T s-a dispus intrarea debitoarei în faliment conform Legii nr. 64/1995 republicată, întrucât avea obligații restante față de bugetul general consolidat, în timpul administrării procedurii creditoarea solicitând antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori ai societății debitoare - G, G, G și, cerere nesusținută de către lichidatorul judiciar. Arată că administratorii, deși notificați, nu au depus actele contabile solicitate de lege, dar judecătorul sindic a respins cererea de antrenare a răspunderii motivat de faptul că nu s-a dovedit vinovăția și nici întinderea prejudiciului, creditoarea recurentă considerând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și cu greșita interpretare a legii. Apreciază că întrucât administratorii societății debitoare nu au depus actele contabile conform legii enței, se prezumă vinovăția acestora, care de altfel, au manifestat și rea-credință în îndeplinirea obligațiilor legale. Arată că potrivit Legii 82/1991 republicată, de conducerea evidenței contabile este răspunzător administratorul societății, iar nedepunerea actelor contabile duce la prezumția că în speță contabilitatea nu a fost ținută conform legii ori că administratorii societății au făcut să dispară actele contabile, cazuri sancționate de lit. d), respectiv a) din art. 138 al Legii 85/2006.
Creditoarea recurentă consideră că instanța trebuie să manifeste rol activ și să sancționeze astfel de atitudini, aplicând prezumția vinovăției administratorilor, întrucât în caz contrar, s-ar crea un precedent car ar lipsi de substanță procedura enței. Consideră că este obligația administratorului de a dovedi că întinderea prediciului nu este aceea solicitată de către creditori, cu atât mai mult cu cât creanțele acestora sunt supuse unui control atât din partea lichidatorului judiciar, cât și din partea judecătorului sindic, iar pe de altă parte, administratorului putea să formuleze contestație la creditorilor dacă ar fi considerat că prejudiciul nu este real. Întrucât sentința atacată s-a dat fără drept de apel, solicită ca instanța să cerceteze cauza sub toate aspectele conform art. 304 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS Bas olicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoare, care au cauzat starea de ență a acesteia. Întrucât sentința atacată s-a dat fără drept de apel, solicită ca instanța să cerceteze cauza sub toate aspectele conform art. 304 Cod procedură civilă, recursul său nefiind limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, AVAS Bai nvocat faptul că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, că nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, considerând că aceste fapte trebuiau privite în contextul stării de ență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Pentru aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
AVAS învederează că lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate, că lichidatorul nu este executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe.
Recurenta consideră că Statul român reprezentat prin AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Creditoarea consideră că este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală și aceasta constituie o premisă concretă pentru determinarea instanței de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de instanță a cărei sentință este criticată. S-a subliniat reaua credință de care a dat dovadă administratorul debitoarei în exercitarea atribuțiilor sale, atunci când adus SC SRL spre incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoanele de bună credință, printre aceștia aflându-se și AVAS.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului. Prevederile art.138 din Legea 85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, această omisiune nu este întâmplătoare ci vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membrii ai organelor de conducere.
S-a învederat faptul că legiuitorul în textul legii a folosit expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de ență ceea ce a sugerat aplicabilitatea textului și în situația în care a constituit numai condiția favorabilă pentru realizarea efectului.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și din documentele depuse la dosar ulterior de către părți s-a impus concluzia existenței unei cauzalități necesare și indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident că faptele săvârșite de către intimați au favorizat apariția prejudiciului chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit. Din perspectiva reglementării prevăzute de Legea nr.85/2006 răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți așa cum este prevăzută de art. 138 din lege, este răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea în tot sau în parte pasivului debitorului.
S-a mai arătat că responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară este una integrală atât pentru damnum emergens cât și pentru lucrum cessans. persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților sau persoanelor din conducerea debitoarei care s-au comportat în fapt veritabili administratori. Obligația subzistă dacă situația care a dus la insuficienta activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.
Debitoarea prin lichidator a formulat întâmpinare - filele 16-17 dosar - solicitând constatarea nulității recursului formulat de către DGFP T, iar pe fond, respingerea recursurilor formulate de cele două recurente ce netemeinice și nelegale, arătând că prin sentința comercială nr. 527/JS/27.09.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, din lipsa bunurilor debitoarei falite și neavansarea de către creditori a sumelor corespunzătoare continuării procedurii.
Pe cale de excepție solicită constatarea nulității recursului formulat de către DGFP T, întrucât s-a indicat greșit hotărârea atacată, ceea ce produce efectele nulității în temeiul art. 302 indice 5 Cod procedură civilă.
Pe fond, lichidatorul arată că și-a îndeplinit îndatoririle legale, efectuând demersuri pentru obținerea documentelor financiar contabile ale societății, însă fără succes, menționând în acest sens adresa de la fila 107 dosarului de fond emisă de MIRA - Serviciul pentru străini al județului T, în care se arată că ultimii doi administratori - G și sunt cetățeni străini, motiv pentru care nu au putut fi găsiți de către lichidator, ei nefiind în țară. Arată că foștii administratori și-au cesionat părțile sociale încă din anul 1997, iar raportat la data declașării falimentului, aceștia nu pot fi trași la răspundere.
Lichidatorul subliniază faptul că cererea de atragere a răspundere trebuie să îndeplinească condițiile cerute de normele care guvernează răspunderea civilă delictuală și raportat la principiul nevinovăției, nu rezultă că simpla prezumție este suficientă pentru angajarea răspunderii patrimoniale. Menționează că nici unul dintre creditorii societății nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii care să implice investigații în străinătate, astfel că în prezent nu sunt suficiente probe pentru angajarea răspunderii administratorilor.
Cu privire la excepția nulității recursului DGFP T, invocată de către lichidatorul judiciar, Curtea a constatat că aceasta este nefondată și a respins-o, deoarece recurenta creditoare a indicat în mod corect numărul dosarului, părțile, data pronunțării sentinței, doar numărul sentinței fiind indicat dintr-o eroare de dactilografiere 537 în loc de 527, însă instanța de recurs a avut suficiente elemente pentru a identifica sentința recurată.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de recurente, conform dispozițiilor art. 304 si art. 304 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea constată și reține că acestea sunt nefondate, motiv pentru care le va respinge, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, Curtea reține că, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de ență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de ență a debitorului".
Pe de altă parte, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea enței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar.
Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor enței personale culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.
Cererea vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în cazul debitoarei a fost promovată de creditoarea DGFP T, deși potrivit art. 138 alin.1 nu era îndrituită să exercite o astfel de acțiune.
În cauza de față, nu a fost vorba de o omisiune a lichidatorului de a formula cerere de antrenare a răspunderii, ci acesta a precizat judecătorului sindic că nu înțelege să formuleze o asemenea cerere, deoarece nu a constatat incidența nici uneia dintre situațiile strict reglementate de art. 138 lit. a-g din Legea 85/2006.
Pe de altă parte, răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 respectiv greșeala de gestiune (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului.
Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societății în stare de ență.
Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (greșeală de gestiune) a administratorului.
Recurentele susțin aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Lege, deoarece administratorii nu au mai îndeplinit obligațiile ce le reveneau cu privire la efectuarea înregistrărilor contabile conform cerințelor legii și au omis să întocmească situațiile financiare anuale, motiv pentru care s-a ajuns la situația nerecuperării creanței de către creditoare.
Motivul de recurs nu poate fi primit. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de ență, de insuficiență a activului, așa cum s-a arătat în precedent.
Apoi, și dacă nedepunerea actelor arătate de recurentă ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de ență a debitoarei.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii enței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursurile de față vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr. 527/S/27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./03.03.2008
Tehn./03.03.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu
