Spete contestatie la executare comercial. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 136/
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva încheierii din data de 1.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - Agricola SA prin lichidator - Consult și intimatul creditor G, având ca obiect contestație la procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul creditor G personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, intimatul creditor depune la dosar întâmpinare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul creditor solicită respingerea recursului, arătând că în speță contestația a fost formulată după 3 ani de la începerea litigiului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 697/ 01 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis contestația formulată de creditorul împotriva definitiv al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar și, în consecință: a dispus trecerea pe definitiv al creanțelor a creditorului G, cu o creanță împotriva debitoarei - SA în sumă de 8304,35 lei RON și participarea sa la distribuirea sumelor din contul debitoarei falite cu această sumă; a respins contestația formulată de creditoarea T împotriva raportului și a planului de distribuire propus pentru termenul din 29.03.2007 de lichidatorul judiciar, pentru debitoarea falită - SA.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Timișa constatat că prin contestația formulată, creditorul Gas olicitat trecerea sa în definitiv al creanțelor debitoarei - SA cu suma de 8304,35 lei RON, sumă ce reprezintă drepturi bănești izvorâte din raport de muncă.
Raportul depus de lichidatorul judiciar la dosarul cauzei prezintă în original consemnarea reprezentantei creditoarei conform căreia este de acord cu distribuirea.
Împotriva acestui raport a formulat contestație creditoarea T, prin care a învederat că are un drept de ipotecă asupra bunului înscris în CF 4793, nr. top. 1, 2 cod civil 695/5/1 și Cod Civil 696/3 - până la concurența sumei de 1.295.816.155 lei, astfel că ar fi trebuit aplicate prevederile art. 121 din Legea insolvenței, iar întrucât suma de 231 lei, propusă spre distribuire creditorului G nu se încadrează în categoria cheltuielilor aferente procedurii, nu se justifică înscrierea acestuia la poziția 1 din plan. Referitor la procentul aferent lichidatorului judiciar, creditoarea nu a fost de acord cu procentul de 10% din valoarea bunului vândut, propunând acordarea a 6 procente din valoarea bunului vândut, invocând în acest sens prevederile Ordinului MFP 1186/2006 modificat prin 1342/2006, iar în dovedirea celor susținute, a depus la dosarul cauzei extras CF 4793, precizarea depusă la termenul din 14.04.2005 și copia Ordinului 1342/2006.
Judecătorul sindic a constatat că motivele contestației formulate de creditoarea T sunt neîntemeiate urmând a fi respinse, iar contestația petentului G este fondată urmând a fi admisă, reținând pe fond, că primul motiv al contestației invocat de creditoarea T se referă la afirmativ un drept de potecă înscris asupra bunului evidențiat în CF 4793, nr. top. 1, 2Cc695/5/1 și /3 până la concurența sumei de 1.295.816.155 lei ROL. În precizarea depusă la 01.04.2005, T face cunoscut temeiul în drept, respectiv art. 148 pct. 6 din Codul d e Procedură Fiscală, potrivit căruia "sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile, în temeiul alin. 5- ipotecă legală", astfel că în aceste condiții, în cuprinsul contestației, solicită ca distribuirea sumelor obținute din vânzarea acestui imobil să fie efectuată în condițiile art. 121 din Legea insolvenței iar creanța creditoarei să fie înscrisă la poziția 1 din planul de distribuție.
Judecătorul sindic a mai constatat că la raportul depus de lichidatorul judiciar pentru termenul din 29.03.2007, având atașat planul de distribuție a sumelor obținute prin valorificarea bunurilor proprietatea debitoarei falite, creditoarea a consemnat la data de 26.03.2007 că este de acord cu distribuirea, confirmând că a primit un exemplar după raport, prin asumarea semnăturii consilierului juridic, astfel cum se observă mențiunea depusă pe raport la fila 272 dosar.
Procedând în acest mod, creditoarea și-a însușit propunerea făcută de lichidatorul judiciar, pentru încasarea în contul creanței bugetare a sume de 97.956 lei RON în baza art. 121 pct. 2, chiar în considerarea calității sale de creditor garantat, ca și încasarea în baza art. 123 pct. 2, de către creditorul Gas umei de 231 RON, astfel cum se constată din planul de distribuție depus la fila 273 dosar.
Prin distribuția în acest mod a celor două categorii de creanțe, tribunalul a considerat că lichidatorul judiciar a respectat atât dreptul creditorului contestator de a beneficia de garanția sa reală, cât și dreptul creditorului G de a-și recupera creanța sa, izvorâtă din raportul de muncă, conform art. 123 alin. 2 din Legea insolvenței. Astfel, contestația face referire, ca o concluzie, fără a prezenta un raționament juridic, că suma de 231 RON, propusă a fi distribuită creditorului G nu se încadrează în categoria cheltuielilor aferente procedurii, caz în care nu se justifică înscrierea acestuia la poziția 1 din plan.
În realitate, lichidatorul judiciar a respectat întocmai atât prevederile art. 121 alin. 1 din Legea insolvenței, cât și art. 123 pct. 2 din Legea insolvenței, ambele făcând referire la drepturi salariale ale persoanelor angajate, creanța creditorului G izvorând din raporturi de muncă. Este probabil că Taa vut în vedere dreptul său de a fi înscrisă la poziția 1 ca titular al unei ipoteci legale, însă prin planul de distribuție lichidatorul judiciar a aplicat litera și spiritul legii, în sensul că, după distribuirea cheltuielilor de procedură prevăzute la art. 121 alin. 1 pct. 1, conform art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea insolvenței a distribuit în ordinea subsecventă creanța contestatoarei, în calitatea sa de creditor garantat.
Pe de altă parte, s-a reținut că la pct. 2, contestația se referă la procentul aferent lichidatorului judiciar de 10% din valoarea bunului vândut, motivat prin aceea că nu a fost dată hotărârea judecătorului sindic și nu s-a solicitat în prealabil acordul creditorilor asupra acestui procent, în condițiile stabilite la art. 11 lit. d din lege.
Argumentul invocat, respectiv existența unei creanțe garantate, s-a apreciat de către judecătorul sindic că nu mai poate fi reținut, iar din lectura ordinului interne emis de MFP sub nr. 1342/11.08.2006 pentru modificarea 1186/2006, ambele abrogate la data soluționării prezentei contestații, se observă că numai organele fiscale sunt obligate să ceară un anumit procent din valorificarea bunurilor societăților aflate în insolvență și nicidecum instanțele judecătorești. Acest ordin a fost depus în xerocopie la fila 282 dosar fond, rezultând că este ordin intern al Ministerului Finanțelor Publice, care se adresează exclusiv organelor ierarhic inferioare acestuia, și nicidecum nu au ca domeniu de aplicație actul de justiție, judecătorul sindic fiind obligat a respecta exclusiv Legea 85/2006 în materia procedurii insolvenței.
Motivarea potrivit căreia nu s-a solicitat acordul creditorilor asupra acestui procent, conform art. 11 lit. d din Legea insolvenței nu este întemeiată, având în vedere în primul rând faptul că T s-a declarat de acord cu planul de distribuție comunicat sub semnătură reprezentantului său legal la data de 26.03.2007, în cuprinsul căruia se propune procentul de 10 % reprezentând onorariu de succes pentru lichidatorul judiciar, astfel că nu mai era necesară negocierea în prealabil a unui onorariu cu același creditor. Pe de altă parte, s-a considerat că nu este prevăzut în lege ca judecătorul sindic să stabilească un procent anume, ce reprezintă onorariu de succes prin hotărâre, astfel cum arată contestatoarea, iar practica în administrarea procedurii insolvenței a fost constantă, în sensul că onorariul de succes este propus de lichidatorul judiciar în cuprinsul planului, iar judecătorul sindic îl aprobă sau nu, prin confirmarea sau infirmarea planului de distribuție. Dreptul la onorarii pentru activitatea desfășurată se cuvine practicienilor în insolvență, conform art. 37 din OUG 86/2006, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes, sau o combinație a acestora.
Judecătorul sindic a invocat faptul că art. 123 alin. 1 din Legea insolvenței prevede că, în cazul falimentului, în prima ordine se vor plăti taxele, timbrele, sau orice alte cheltuieli aferente procedurii, deci și onorariul cuvenit lichidatorului pentru munca prestată, conform art. 37 din OUG 86/2006, așa încât creditoarea nu are nici un temei legal pentru a solicita reducerea acestui onorariu la 6 % din totalul sumelor obținute prin valorificarea activului proprietatea debitoarei falite, câtă vreme nu a cerut înlocuirea lichidatorului în condițiile art. 19 din Legea insolvenței, nu a negociat cu un eventual alt lichidator, numit la propunerea sa, un alt onorariu, astfel că judecătorul sindic și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art. 11 alin. 1 lit. c din Legea insolvenței, în sensul desemnării prin sentința de deschidere a procedurii a unui practician în insolvență și a stabilirii remunerației.
Instanța de fond a mai constatat, de asemenea, că scriptul intitulat "contestație" nu poartă decât semnătura directorului economic a T, nu și viza oficiului juridic, iar la rubrica "șef serviciu -consilier juridic " nu apare impresiunea de stampilă și cu atât mai puțin semnătura acestuia.
Judecătorul sindic a constatat contestația depusă de creditorul G ca fiind întemeiată, având în vedere că, prin sentința civilă nr. 626/16.05.1994 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 1653/93 contestatorul a obținut dreptul de a beneficia de despăgubiri în cuantum de 2.274.396 lei ROL și 35.000 lei ROL cheltuieli de judecată de la - SA, sumă cu care a fost înscris în tabelul de creanțe.
Prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil judiciar și depus la dosarul de fond, asupra acestei sume s-a aplicat coeficientul de inflație de 3595,9, comunicat de Direcția de Statistică T și s-a obținut suma de 81.785.006 lei, iar prin aplicarea aceluiași coeficient supra cheltuielilor de judecată s-a obținut suma de 1.258.565 lei, total sumă actualizată după denominarea monedei naționale rezultând 83.043.571 lei ROL (8304,35 RON), sumă care se poate înscrie în tabelul definitiv al creditorilor, și însușită prin raportul de activitate de către lichidatorul judiciar.
Judecătorul sindic a mai reținut că împotriva raportului de expertiză nu s-au formulat obiecțiuni, astfel că el a fost omologat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației sale și distribuirea întregii sume realizate către recurentă ca și creditor bugetar garantat, cu sechestru cu de ipotecă.
În motivarea recursului s-a arătat că întrucât a formulat contestație la planul de distribuire, înseamnă că nu este de acord cu acesta, că semnătura consilierului juridic a fost de primire a planului de distribuire și nu de confirmare a acestuia.
Pe fond, recurenta a arătat că potrivit legii 85/2006, prima categorie de creditori care se îndestulează din sumele obținute în timpul proceduri sunt creditorii garantați, cu excepția cheltuielilor de procedură. Or, pe tot parcursul contestației nu s-a făcut dovada că plata către numitul G ar fi o cheltuială cu procedura. În ceea ce privește onorariul lichidatorului judiciar, creditoarea recunoaște că la data soluționării contestației, actele la care s-a făcut referire au fost abrogate, dar la data formulării contestației, acestea erau în vigoare. Arată că doar organele fiscale sunt interesate să solicite diminuarea procentului lichidatorului, deoarece conform planului de distribuire, nici un alt creditor nu primește sume de bani din distribuire, considerând că se impunea acordul creditorilor, sau cel puțin punerea în discuție a onorariului lichidatorului, atâta timp cât nici un creditor nu își recuperează integral creanța înscrisă pe de creanțe.
Recurenta arată că nu contestă dreptul lichidatorului la onorariu, dar consideră că acesta trebuie să fie supus unei cenzuri, dacă nu din partea judecătorului sindic, cel puțin din partea creditorilor care au interesul a avea un grad mai mare de îndestulare a creanțelor înscrise. În legătură cu faptul că nu s-a schimbat lichidatorul, recurenta menționează că până la solicitarea acestui onorariu, nu a avut nimic de reproșat lichidatorului judiciar, astfel că nu a avut nici un motiv pentru a-l schimba.
Referitor la faptul că în speță contestația nu este semnată de către consilierul juridic, recurenta precizează că aceasta este valabilă cu semnătura directorului executiv al instituției și ștampilă, nefiind necesară oad oua semnătură, iar dacă instanța ar fi considerat că era necesară și cea de-a doua semnătură trebuia să îi pună expres în vedere reprezentantului instituției, care a fost prezent la termenele de judecată, să își însușească sau nu acțiunea, motiv pentru care consideră că instanța nu și-a îndeplinit rolul activ.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de recurente, conform dispozițiilor art. 304 si art. 304 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea constată și reține că acestea sunt nefondate, motiv pentru care le va respinge, pentru următoarele considerente:
Așa cum, în mod corect a reținut judecătorul sindic, în motivarea hotărârii recurate, la raportul depus de lichidatorul judiciar pentru termenul din 29.03.2007, având atașat planul de distribuție a sumelor obținute prin valorificarea bunurilor proprietatea debitoarei falite, creditoarea a consemnat la data de 26.03.2007 că este de acord cu distribuirea, confirmând că a primit un exemplar după raport, prin asumarea semnăturii consilierului juridic, astfel cum se observă mențiunea depusă pe raport la fila 272 dosar.
Față de această manifestare a acordului, creditoarea și-a însușit propunerea făcută de lichidatorul judiciar, pentru încasarea în contul creanței bugetare a sume de 97.956 lei RON în baza art. 121 pct. 2, chiar în considerarea calității sale de creditor garantat, ca și încasarea în baza art. 123 pct. 2, de către creditorul Gas umei de 231 RON, astfel cum se constată din planul de distribuție depus la fila 273 dosar.
Prin urmare, prin distribuția în acest mod a celor două categorii de creanțe, tribunalul a considerat că lichidatorul judiciar a respectat dreptul creditorului contestator de a beneficia de garanția sa reală.
Ca urmare, lichidatorul judiciar a respectat întocmai atât prevederile art. 121 alin. 1 din Legea insolvenței, cât și art. 123 pct. 2 din Legea insolvenței, ambele făcând referire la drepturi salariale ale persoanelor angajate, creanța creditorului G izvorând din raporturi de muncă. Este probabil că Taa vut în vedere dreptul său de a fi înscrisă la poziția 1 ca titular al unei ipoteci legale, însă prin planul de distribuție lichidatorul judiciar a aplicat litera și spiritul legii, în sensul că, după distribuirea cheltuielilor de procedură prevăzute la art. 121 alin. 1 pct. 1, conform art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea insolvenței a distribuit în ordinea subsecventă creanța contestatoarei, în calitatea sa de creditor garantat.
În ceea ce privește punctul 2, contestația se referă la procentul aferent lichidatorului judiciar de 10% din valoarea bunului vândut, motivat prin aceea că nu a fost dată hotărârea judecătorului sindic și nu s-a solicitat în prealabil acordul creditorilor asupra acestui procent, în condițiile stabilite la art. 11 lit. d din lege.
Motivarea recurentei nu poate fi primită față de argumentul invocat, respectiv existența ordinului intern emis de MFP sub nr. 1342/11.08.2006 pentru modificarea 1186/2006, ambele abrogate la data soluționării prezentei contestații, se observă că numai organele fiscale sunt obligate să ceară un anumit procent din valorificarea bunurilor societăților aflate în insolvență și nicidecum instanțele judecătorești. Acest ordin a fost depus în xerocopie la fila 282 dosar fond, rezultând că este ordin intern al Ministerului Finanțelor Publice, care se adresează exclusiv organelor ierarhic inferioare acestuia, și nicidecum nu au ca domeniu de aplicație actul de justiție, judecătorul sindic fiind obligat a respecta exclusiv Legea 85/2006 în materia procedurii insolvenței.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva încheierii din data de 1.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./10.03.2008
Tehn./10.03.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu
