Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 139/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 139
Ședința publică de la 28.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 3: Iulia Prelipcean I -
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul Comitetul Creditorilor PRESS, reprezentat de către Administrația Finanțelor Publice Sector 1, în calitate de președinte, împotriva sentinței comerciale nr. 3984/13.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G și PRESS, prin lichidator
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul G, reprezentat de avocat cu delegație la dosar, D-na, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că recurentul a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, chitanța nr. -/29.10.2009, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 60 de lei, precum și un timbru judiciar de 0,15 lei.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Apărătoarea intimatului G pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3984/13.07.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea Comitetului Creditorilor debitoarei PRESS, reprezentat de către Administrația Finanțelor Publice Sector 1, în calitate de președinte, în contradictoriu cu pârâtul G și, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, dar și radierea acesteia din registrul comerțului, luând și măsurile subsecvente, referitoare la notificarea hotărârii și la plata onorariului lichidatorului.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut, din examinarea cererii comitetului creditorilor, întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, că fapta administratorului G, care nu a solicitat aplicarea procedurii colective asupra societății nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 138 lit. c) din lege, iar dezinteresul sau neluarea unor măsuri privind activitatea societății nu pot conduce către concluzia că pârâtul a deturnat activitatea comercială de la scopul în vederea căruia a fost înființată societatea, în lipsa unor dovezi certe.
Totodată, judecătorul-sindic a apreciat că reclamantul ar fi trebuit să indice faptele pe care pârâtul le-a desfășurat în interes personal și care au condus la încetarea plăților, nu doar că afirme că acesta nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Reținând, așadar, că reclamantul nu a dovedit săvârșirea de către pârât a faptelor prevăzute de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, prima instanță a respins cererea prin care comitetul creditorilor a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului G.
Pe de altă parte, din analiza propunerii de închidere a procedurii, a reținut că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri care să poată fi valorificate, așa încât, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura, luând și măsurile subsecvente acestei dispoziții.
Împotriva acestei sentințe, Comitetul Creditorilor debitoarei PRESS, reprezentat de către Administrația Finanțelor Publice Sector 1, în calitate de președinte, a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, recurentul a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; totodată, cum hotărârea atacată nu este supusă apelului, recurentul a solicitat Curții ca, în temeiul art. 3041.proc.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul a susținut că societatea debitoare a ajuns în insolvență, datorită unor fapte culpabile ale intimatului-pârât, care a dispus continuarea unei activități păgubitoare, în detrimentul creditorilor.
Astfel, a subliniat că lichidatorul a apreciat că insolvența a fost cauzată atât de modalitatea defectuoasă de gestionare a societății, generată de neîncasarea creanțelor în timp util, dar și de angajarea unor obligații, care au depășit capacitatea de onorare a societății, necorelând cifra de afaceri cu volumul datoriilor înregistrate. Recurentul a afirmat că starea de insolvență durează din cursul anului 2005, iar aceasta este imputabilă intimatului-pârât; în acest sens, a afirmat că în anul 2005, debitoarea a înregistrat profit de 25.006 lei, iar în anul 2006, pierderile se ridicau la suma de 342.953 lei. Recurentul a mai arătat că încă din anul 2005 societatea dispunea de foarte puține lichidități și avea multe datorii, iar în anul următor, se poate remarca o creștere exagerată a cheltuielilor cu deplasările și detașările de personal, care au reprezentat 47% din cheltuielile cu salariile, procent pe care l-a apreciat ca fiind mult prea mare în raport de pierderile cu care societatea se confrunta. Totodată, recurentul a solicitat să se rețină culpa pârâtului și în faptul că nu a depus diligențele necesare pentru recuperarea creanțelor, care au înregistrat o pondere foarte mare în anii 2004 și 2005, conducând practic societatea în insolvență.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurentul susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipoteza reglementată de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză.
Potrivit art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Recurentul a afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu a solicitat judecătorului-sindic aplicarea procedurii insolvenței în condițiile în care starea de insolvență datează din anii 2005-2006.
Această afirmație nu este fondată, pentru că faptele ilicite enumerate de art. 138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
În acest context, Curtea ia act de faptul că art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 impune unei societăți comerciale să solicite aplicarea procedurii colective numai în situația în care se află deja în insolvență; în situația în care apariția stării de insolvență este iminentă, debitorul nu este obligat să solicite deschiderea procedurii, însă legiuitorul îi conferă dreptul de a formula o asemenea cerere, în art. 27 alin. 2.
În condițiile în care obligația prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 are ca situație premisă însăși existența stării de insolvență, nu se poate susține că neîndeplinirea acestei obligații legale a fost de natură să determine apariția unei stări, deja instalate.
Pe de altă parte, chiar și în ipoteza realității cifrelor vehiculate în cererea de recurs, Curtea constată că recurentul nu a dovedit faptul că intimatul-pârât ar fi dispus,în interes personal, continuarea activității.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă fapta reclamată de recurent.
Simplele aserțiuni ale recurentului, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, care se impune a fi păstrată, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
În acest context, ia act că recurentul nu a adus nici o critică măsurii de închidere a procedurii, conținută în dispozitivul sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul COMITETUL CREDITORILOR PRESS, reprezentată de către Administrația Finanțelor Publice Sector 1, în calitate de președinte, împotriva sentinței comerciale nr. 3984/13.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G și PRESS, prin lichidator
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - I -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./15.02.2010
Judecător-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean
