Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 140/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.140R
Ședința publică de la 28 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I
GREFIER
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B, împotriva sentinței comerciale nr. 2261/16.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL prin lichidator.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care.
Având în vedere faptul că recurenta prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2261/16.05.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice sector 4 împotriva pârâtului, cererea având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. d) din legea insolvenței. Prin aceeași hotărâre, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei Production SRL și radierea acesteia din registrul comerțului, dar și notificarea hotărârii, potrivit art. 135 din lege și plata către lichidator a sumei de 1500 lei, cu titlu de remunerație/cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din aceeași lege.
Pentru a pronunța această sentință, JUDECĂTOR 3: Iulia l-sindic a constatat că, prin sentința comercială nr. 4016/26.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bucureștis -a dispus intrarea în faliment a debitoarei - Production SRL, iar la data de 8.04.2008, creditoarea Administrația Finanțelor Publice sector 4 a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului, întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Tribunalul a reținut că reclamanta creditoare a invocat doar aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006; că nedepunerea cu regularitate a situațiilor financiare la instituțiile abilitate nu este o cauză de atragere a răspunderii în temeiul Legii nr. 85/2006 și că reclamantul nu a dovedit în nici un fel susținerea potrivit căreia simplul fapt al administratorului de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, ar duce în mod automat la societatea în faliment, fără a mai proba legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Totodată, reținând că în patrimoniul falitei nu au fost identificate bunuri din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele, Tribunalul dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii și radierea societății din registrul comerțului, luând măsurile subsecvente, reglementate legal.
Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice Sector 4 a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii sale și obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că o societate nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul manifestă un dezinteres total pentru desfășurarea unei activități în conformitate cu legea, acesta fiind tocmai legătura de cauzalitate între fapta culpabilă a pârâtului și prejudiciul creat creditorilor prin neplata datoriilor; în aceste condiții, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Recurenta a arătat că răspunderea intimatului, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciatăin abstracto,cu mai multă rigurozitate, dar și că art. 138 din lege nu conține în mod explicit cerința culpei membrilor organelor de conducere, însă aceasta este, oricum, prezumată, conform art. 1082.civ.
Recurenta susținut că legătura de cauzalitate între fapta imputată intimatului-pârât și ajungerea societății intimate în stare de insolvență este dată tocmai de dezinteresul manifestat de fostul administrator pentru bunul mers al societății.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de motivul de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care rezultă din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că nici una dintre ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză.
Potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recurenta a afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu și-au îndeplinit obligația de a depune la organele fiscale bilanțurile și raportările contabile aferente perioadei 1993 - 2007.
Această afirmație nu este fondată, pentru că faptele ilicite enumerate de art. 138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.
Or, recurenta nu a dovedit că nedepunerea bilanțurilor contabile a determinat apariția insolvenței.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între fapte și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 Cod civil, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr. 2261/16.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL prin lichidator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I
GREFIER,
Red.
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu, Iulia
