Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 141/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 141/
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 502/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimata SC SRL prin lichidator judiciar IP MB MANAGEMENT și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru lichidator consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta lichidatorului depune la dosr delegație de reprezentare, concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta debitoarei solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, arătând că judecătorul sindic a respins în mod temeinic și legal obiecțiunile AVAS B, debitoarea societate comercială fiind dizolvată conform art. 30 din Legea 64/1995 pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 502/13 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins obiecțiunile formulate de creditorul AVAS B împotriva raportului de închidere a procedurii întocmit de lichidatorul judiciar MB MANAGEMENT; a închis procedura insolvenței față de SC SRL, în contradictoriu cu creditoarea AVAS B; a ispus radierea debitorului din registrul comerțului; a escarcat lichidatorul judiciar MB MANAGEMENT de orice îndatoriri și responsabilități și a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că rinp. sentința comercială nr. 499/01.03.2007 pronunțată în dosar - al Tribunalului Timiș, judecătorul sindic desemnat a dispus deschiderea procedurii insolvenței simplificate față de debitoarea SC SRL la cererea lichidatorului MB MANAGEMENT, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2 lit. e și art. 32 alin. 1 din Legea insolvenței, fiind desemnat același lichidator pentru administrarea procedurii, iar pe parcursul administrării procedurii, lichidatorul judiciar a procedat la îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în sarcina sa de art. 25 din Legea insolvenței, respectiv notificarea potențialilor creditori, a administratorului debitoarei, a publicat anunțul de deschidere a procedurii într-un ziar de mare tiraj și în Buletinul Procedurilor de Insolvență, a solicitat relații de la Primăria T, a verificat și înscris în creanțelor declarația de creanță formulată de creditoarea AVAS
Judecătorul sindic a mai constatat că întrucât nu a intrat în posesia documentelor contabile ale debitoarei, lichidatorul judiciar nu a putut întocmi raportul privind cauzele și împrejurările care au dus societatea în stare de insolvență, dar concluzionează în raportul de închidere a procedurii că, de la data numirii în calitate de lichidator judiciar, nu a descoperit indicii care ar fi putut conduce la formularea unei cereri pentru atragerea răspunderii organelor de conducere, solicitând închiderea procedurii insolvenței față de debitoare, motivat de faptul că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea insolvenței, în sensul că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri prin valorificarea cărora să poată fi acoperite creanțele creditorilor, administratorul social nu a putut fi contactat și nici un debitor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii.
Împotriva raportului cu propunerea de închidere a procedurii a formulat obiecțiuni creditoarea AVAS B, solicitând angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, motivat de faptul că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, susținând că este prezumată culpa administratorului debitoarei falite, că există prejudiciul produs, constând în însăși creanța pe care o deține față de debitoare și solicită a se constata întemeiate prezentele obiecțiuni, a se continua procedura și lichidatorul judiciar să apeleze la prerogativa conferită de art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței, respectiv de a formula o cerere de angajare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La termenul din 13.09.2007 lichidatorul judiciar a formulat răspuns la obiecțiunile creditoarei AVAS B, solicitând respingerea acestora, motivat de faptul că nu a fost dovedită culpa administratorilor, împreună cu celelalte condiții ale răspunderii delictuale. Creditoarea nu a făcut dovada că prejudiciul care i-a fost cauzat a fost determinat de faptul că debitoarea nu a ținut contabilitatea la zi, ca urmare raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs este inexistent, astfel că simplul fapt că asociatul unic nu a putut fi localizat de lichidatorul judiciar nu duce la prezumția că s-a urmărit eludarea obligațiilor fiscale. Faptele prevăzute de art. 138 se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, care trebuie dovedită în persoana fiecăruia dintre cei considerați răspunzători, iar simpla continuare a unei activități nerentabile nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii, în condițiile în care nu este făcută dovada interesului personal. S-a învederat că cererea AVAS contravine prevederilor art. 131 din Legea insolvenței, din moment ce creditorul a solicitat continuarea procedurii fără a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru aceasta.
Astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 13.09.2007 lichidatorul judiciar MB MANAGEMENT desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 499 din data de 01.03.2007; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței; că notificarea a fost publicată și în ziarul "T" din data de 05.04.2007, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.
Referitor la obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS B privind raportul privind închiderea procedurii insolvenței, depus de lichidatorul judiciar la termenul din 09.05.2007, judecătorul sindic a constatat că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, pentru considerentele următoare:
În raportul de închidere a procedurii insolvenței, intitulat impropriu ca fiind "final", lichidatorul judiciar a arătat că de la data numirii în această calitate nu a descoperit indicii care ar fi putut conduce la formularea unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei și a învederat că prin activitățile întreprinse nu a identificat bunuri mobile și imobile aparținând debitoarei pentru a fi valorificate în vederea plății creanțelor către creditori și acoperirea cheltuielilor administrative aferente procedurii insolvenței, solicitând închiderea procedurii și radierea debitoarei din registrul comerțului în temeiul art. 131 din legea 85/2006.
Creditoarea AVAS a invocat încălcarea de către administrator a legii contabilității și întrunirea deci a condițiilor răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 138 lit. d din Legea insolvenței, constând în aceea că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, învederând că nu prezintă relevanță pentru angajarea răspunderii dacă fapta a fost comisă din culpă sau cu intenție, sens în care a făcut referire și la dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și 73 alin. 2 din Legea 31/1990 precum și art. 11 alin. 4 din Legea 82/1991 republicată, și de asemenea art. 72 din Legea 31/1990. mai arătat de asemenea că a suferit un prejudiciu cauzat de fapta administratorului social a cărui culpă este prezumată, făcând referire și la art. 1080 și 1082 Cod Civil, la regulile mandatului civil și comercial, conchizând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea insolvenței, cerând a se constata întemeiate obiecțiunile, să se dispună continuarea procedurii, iar lichidatorul judiciar să apeleze la prerogativa prevăzute de art. 138 alin. 1 de a formula o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei și, în cazul în care lichidatorul judiciar nu apelează la această prerogativă solicită judecătorului sindic să autorizeze AVAS pentru a formula o astfel de cerere.
Judecătorul sindic a constatat că prin aceste obiecțiuni creditoarea formulează două cereri care se exclud reciproc. Astfel, după ce în prealabil, a expus motivele pentru care consideră că se impune atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, solicită judecătorului sindic să pună în vedere lichidatorului judiciar să apeleze la prerogativa conferită de art. 138 alin. 1. După această concluzie creditoarea a solicitat a fi autorizată să formuleze în nume propriu o astfel e cerere, în cazul în care lichidatorul judiciar nu a cerut atragerea răspunderii patrimoniale în temeiul textului de lege enunțat.
La data formulării obiecțiunilor era clar prezentată poziția lichidatorului judiciar prin raportul cu propunerea de închidere a procedurii, care nu a omis în sensul prevăzut de art. 138 alin. 3 din Legea insolvenței să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului, ci a arătat că nu a găsit indicii potrivit cărora se impune atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Prin urmare, judecătorul sindic a considerat că lichidatorul judiciar și-a expus poziția, în sensul că nu înțelege să formuleze o astfel de cerere, în temeiul art. 138 alin. 1, apreciind că judecătorul sindic nu are competența, întrucât ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, de a impune lichidatorului judiciar să formuleze o cerere în acest sens, chiar dacă s-ar pune în discuție aplicarea art. 129 Cod Procedură Civilă privind rolul activ al instanței, principiul disponibilității prev. de același articol.
Cererea subsidiară formulată de creditoare pentru a fi autorizată să formuleze o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale în temeiul art. 138 alin. 3, deși textul nu a fost menționat în motivele scrise, se constată a fi în contradicție cu prima cerere și neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 3.
S-a mai reținut de către judecătorul sindic că lichidatorul judiciar nu a omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei prin raportul de activitate, ci a arătat că nu sunt indicii pentru a identifica aceste de persoane, sau alte motive pentru a se prevala de art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței. Motivele invocate de creditoare în obiecțiuni, potrivit cărora administratorul social a ținut o contabilitate fictivă sau a făcut să dispară unele documente contabile ori nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, cu trimitere la art. 138 lit. d din Legea insolvenței, nu pot fi reținute, din moment ce, în cuprinsul cererii nu s-a arătat că aceste fapte ale administratorului social au dus societatea la starea de insolvență, deci raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit de creditoare.
Instanța de fond a făcut referire și la faptul că în același sens s-a pronunțat și jurisprudența Curților de Apel la care face referire lichidatorul judiciar în raportul de activitate privind răspunsul la obiecțiuni, depus la termenul din 13.09.2007, astfel că faptul că administratorul social nu a fost localizat de către lichidatorul judiciar nu poate duce la prezumția că a urmărit eludarea obligațiilor fiscale sau încălcarea legii contabilității pentru hotărî atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia, în baza art. 998-999 Cod Civil.
Continuarea procedurii insolvenței solicitată de creditoarea AVAS prin obiecțiuni, fără a face, în prealabil oferta de a avansa sumele necesare contravine prevederilor art. 131 din Legea insolvenței, potrivit căruia în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, acestea sunt insuficiente pentru cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.
S-a mai reținut că din rapoartele de activitate prezentate de lichidatorul judiciar, rezultă în mod neîndoielnic că nu există bunuri în averea debitoarei falite pentru a acoperi cheltuielile administrative continuării procedurii, astfel că cererea formulată de creditor este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului, s-a arătat că întrucât recursul este îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacat cu apel, solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art.3041 Cod procedură civilă. Consideră că sentința recurată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv art. 304 pct. 5 Cod procedura civila; că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, art. 304 pct.7 Cod procedură civilă; că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșita a legii, art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. Se mai arată că judecătorul sindic a analizat total eronat cererea formulata de către creditoarea AVAS, că aceasta a formulat o cerere prin care solicită ca, in cazul in care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzuta de art.138 din Legea 85/2006, sa autorizeze creditorii sa formuleze o asemenea cerere, întrucât în speța de fata nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor, fiind numai doi creditori). Menționează că cererea sa este legala și în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006.
Recurenta invocă faptul că în cazul in care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzuta de art. 138 din Legea 85/2006, legea dă posibilitatea comitetului creditorilor sa formuleze aceasta cerere, cu autorizarea judecătorului sindic, cererea fiind premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este ceruta de cursul procedural și care nu are nici o legătură cu fondul dreptului. Reiterează faptul că judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare a cererii prevăzuta de art.138 din Legea 85/2006, care nu are legătura cu fondul cererii prevăzută de acest articol, ci este pur si simplu o etapa procesuala, impusa de Legea 85/2006, etapa procesuala pe care judecătorul sindic si lichidatorul judiciar erau obligați sa îi dea curs.
Recurenta consideră că în prezenta cauza sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3 teza finala, respectiv "daca lichidatorul judiciar a omis sa formuleze acțiunea prevăzuta de art. 138 si răspunderea persoanelor la care se refera alin.1) amenința sa se prescrie", întrucât prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai exista nici o posibilitate reala de angajarea a răspunderii patrimoniale. Se invocă faptul că potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu se poate analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respecta dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normale de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2 din Legea nr.31/1990- Legea societăților comerciale, ale art.11 alin.4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității. Mai mult, având în vedere faptul ca, potrivit art. 72 din Legea nr.31/1990 republicata, "obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie sa aibă in vedere si dispozițiile art. 1540 Cod civil: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă si de culpa comisa in executarea mandatului". De asemenea potrivit alin. 2 al aceluiași articol, in cazul in care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multa rigurozitate. Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, in speța de fata administratorul nefăcând dovada contrarie.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.
Recurenta a invocat dispozițiile art. 35 alin. 3 si alin. 4 din Decretul nr.31/1954, care prevăd ca: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obliga însăși persoana juridica, daca au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag si răspunderea personala a celui ce le-a săvârșit, atât fata de persoana juridica, cat si fata de cel al treilea." Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006. În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Creditoarea recurentă susține că prejudiciul produs exista, constând in însăși creanța cedata de CAS A către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperata. Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește ca, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civila a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte si prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu actele și probele de la dosar.
Astfel, în mod corect închiderea procedurii s-a realizat în cauză de prima instanță în baza art. 131din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Continuarea procedurii insolvenței solicitată de recurenta creditoare AVAS B, fără a face în prealabil oferta de a avansa sumele necesare contravine prevederilor art. 131 din Legea insolvenței, iar din rapoartele de activitate prezentate de lichidatorul judiciar rezultă în mod neîndoielnic că nu există bunuri în averea debitoarei falite pentru a acoperi cheltuielile administrative continuării procedurii, astfel că cererea formulată de creditor este neîntemeiată.
Pe de altă parte, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
În același timp, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorul judiciar.
Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței personale culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.
Acțiunea vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în cazul debitoarei a fost promovată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B în calitate de creditor, deși potrivit art. 138 alin.1 din legea insolvenței nu era îndrituită să exercite o astfel de acțiune.
Așa cum corect s-a reținut de prima instanță la data formulării obiecțiunilor era clar prezentată poziția lichidatorului judiciar prin raportul cu propunerea de închidere a procedurii, care nu a omis în sensul prevăzut de art. 138 alin. 3 din Legea insolvenței să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului, ci a arătat că nu a găsit indicii potrivit cărora se impune atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Astfel, lichidatorul judiciar și-a expus poziția, în sensul că nu înțelege să formuleze o astfel de cerere în temeiul art. 138 alin. 1, judecătorul sindic neavând competența, întrucât ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, de a impune lichidatorului judiciar să formuleze o cerere în acest sens.
Cererea subsidiară formulată de creditoare pentru a fi autorizată să formuleze o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale în temeiul art. 138 alin. 3 este deci neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal pentru autorizare.
Așa fiind, constatând că nu există în cauză motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 502/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./04.03.2008
Tehn./05.03.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu