Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 142/ DOSAR NR-
Ședința publică din 3 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 654/Sind din 25 septembrie 2007, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr. 230/F/2006 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 20 martie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 27 martie și 3 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 654/26.09.2007, pronunțată în dosarul nr. 230/F/2006 al Tribunalului Brașov, judecătorul-sindic a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului și în consecință l-a obligat pe pârât să plătească din averea personală suma de 32.187,22 lei, ce va fi adusă la masa credală a debitoarei respins cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva chematei în garanție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform relațiilor emise de Oficiul Registrului Comerțului B pârâtul are calitatea de administrator al debitoarei falite
În raport de temeiurile de fapt și de drept invocate de probele administrate acțiunea este întemeiată față de prevederile art. 138 alin. 1 lit.a și e din Lege pentru următoarele considerente:
Societatea debitoare s-a aflat în procedură de reorganizare perioada pe parcursul căreia au intervenit operațiunile menționate în cererea de chemare în judecată, respectiv încasat conform dovezilor depuse la filele 4 - 12 suma de 29.000 RON, fără să înregistreze în contabilitate încasarea acestor sume și a trecut direct pe costuri bunuri achiziționate în valoare de 3.303,51 RON.
Pârâtul nu a probat cele susținute prin întâmpinare, respectiv că suma a fost utilizată pentru plata creanțelor înscrise la masa credală. În perioada de reorganizare există obligația de a se respecta graficul de eșalonare a plăților și de a prezenta administratorului judiciar situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității, ceea ce face posibilă verificarea legalității acestor operațiuni.
În întâmpinarea depusă chemata în garanție a arătat că în unele situații a fost nevoită să insiste pentru a i se pune la dispoziție documentele primare ale societății și a efectua toate operațiunile corespunzătoare actelor care i-au fost predate de pârât.
Pasivul debitoarei cuprinde toate datoriile care se găsesc în patrimoniul acesteia, fiind egal cu totalitatea capitalurilor de care dispune societatea, indiferent de originea acestora, și care se găsesc înscrise în posturile pasivului bilanțier.
În temeiul art. 137 din lege, partea din pasiv la suportarea căreia pot fi obligați conducătorii societății este egală cu valoarea prejudiciului produs prin faptele culpabile ale acestora.
Dacă societatea a ținut o contabilitate riguroasă, acest prejudiciu se regăsește, în activul societății, sub forma unei creanțe, care are, în pasiv un corespondent echivalent. Rezultă astfel că suma la plata căreia pot fi obligați administratorii societății poate fi inferioară sau cel mult egală cu valoarea pasivului, însă poate fi superioară valorii totale a creanțelor înscrise în creanțelor.
Debitoarea nu a predat documentele solicitate de lichidator pentru a putea verifica legalitatea operațiunilor patrimoniale efectuate ulterior deschiderii procedurii ceea ce creează prezumția că bunurile societății au fost însușite sau ascunse în propriul său interes.
În consecință, acțiunea fiind întemeiată în raport de prevederile art. 137 alin. 1 lit.a și d din Legea nr. 64/1995 a fost admisă astfel cum a fost formulată.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție s-a reținut, în baza probatoriului administrat, că pârâtul nu a dovedit încălcarea de către chemata în garanție a unui drept garantat legal sau convențional condiție fără de care cererea de chemare în garanție nu a fost considerată întemeiată, fiind respinsă.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond nu a procedat legal atunci când a soluționat acțiunea în răspundere întrucât nu s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor invocate de pârât, nu a apreciat corect probele administrate în cauză și a motivat sentința contradictoriu și lapidar.
Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, prin care pârâtul a învederat că acțiunea lichidatorului nu se încadrează în condițiile art. 137 alin.1, care prevăd antrenarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere pentru fapte care au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență deci nu pentru fapte care ar fi fost săvârșite după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit.a din Legea nr. 85/2006 pârâtul a dovedit că suma de 29.000 lei a fost evidențiată în documentele contabile prin chitanțe și a fost utilizată pentru plata unor creanțe înscrise la masa credală în perioada de reorganizare judiciară a debitoarei, achiziția de materiale și mărfuri, plata de prestări servicii, contribuții și alte taxe în valoare de 13.907,04 lei, necesare în activitatea curentă a societății debitoare aflate în reorganizare judiciară. Toate aceste sume depășesc valoarea de 29.000 lei.
Celelalte bunuri achiziționate, despre care se afirmă că nu au fost identificate, s-au găsit scriptic și faptic la inventariere, existând chiar și plusuri în gestiune. Pârâtul a dovedit că alte bunuri, care nu au fost găsite faptic la inventariere au fost furate din patrimoniul debitoarei.
Evidența contabilă a fost întocmită de către pârâta chemată în garanție, care și-a asumat răspunderea pentru înregistrările efectuate în perioada menționată de lichidator prin acțiune iar instanța de fond a ignorat declarația pe proprie răspundere dată de către chemata în garanție.
În același timp, prima instanță nu s-a pronunțat asupra existenței și întocmirii cumulative în cauză a condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii civile; fapta persoanei, prejudiciul, vinovăția persoanei și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Intimata reclamantă și intimata chemată în garanție au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acțiunii, susținând că hotărârea atacată este temeinică și legală, că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a pârâtului în baza art. 138 alin. 1 lit.a și d din Legea nr. 85/2006.
Referitor la nepronunțarea asupra excepției inadmisibilității, intimatul reclamant susține că, după abrogarea pct. 10 din art. 304 Cod procedură civilă, nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii nu mai constituie un motiv de modificare a hotărârii. Intimata chemată în garanție susține că inadmisibilitatea nu este o excepție, ci o apărare de fond, pe care instanța o poate reține sau nu.
Apărările intimaților cu privire la acest motiv de recurs, urmează a fi respinse.
Recurentul și-a întemeiat recursul nu numai pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8, 9 și 10 Cod procedură civilă, ci și pe art. 3041Cod procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Chiar dacă inadmisibilitatea ar fi o apărare de fond și nu o excepție, instanța este obligată să se pronunțe asupra acesteia.
Curtea reține că apărarea referitoare la perioada în care s-au săvârșit faptele pentru care s-a cerut angajarea răspunderii are consecințe asupra uneia din condițiile cerute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 pentru angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere și anume raportul de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvență a debitoarei.
Astfel, dacă răspunderea poate fi antrenată în baza acestui text de lege numai pentru fapte care au cauzat starea de insolvență a debitorului, este evident că aceste fapte trebuie să fie anterioare deschiderii procedurii insolvenței.
În speță, răspunderea a fost antrenată pentru fapte săvârșite ulterior deschiderii procedurii insolvenței, deci acestea nu pot constitui cauza ajungerii societății în această stare.
Ca urmare, nefiind întrunită una dintre condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, în baza art. 3041Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul și a se modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, intimații vor fi obligați la plata către recurent a cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 654/SIND/25.09.2007, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr. 230/F/2006 al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului.
Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./4.04.2008
Dact./9.04.2008/3 ex.
Jud.fond:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Gabriela Comșa, Codruța Vodă
