Spete pretentii comerciale. Decizia 38/2007. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr. 38/Ap Dosar nr-
Ședința publică din 3 aprilie 2007
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Codruța Vodă
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta - -. G, prin administrator judiciar, împotriva sentinței civile nr. 912 din 22 septembrie 2005, pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul nr. 1422/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 20 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 27 martie 2008 și 3 aprilie 2008.
CURTEA,
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Covasna, reclamanta - prin administrator judiciar Euro Grup, a chemat în judecată pe pârâta, solicitând obligarea acesteia să-i plătească suma de 18.308.396.621 lei, cu titlu de daune-interese.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că a cumpărat de la pârâtă un imobil și, cu toate că a plătit integral prețul pârâta nu și-a îndeplinit obligația de predare a acestuia.
Tribunalul Covasna, prin sentința civilă nr. 912/22.09.2005 a respins acțiunea, pentru următoarele considerente:
La 18 septembrie 2000, între părți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul din -. G- (magazin alimentar), reclamanta cumpărătoare plătind pârâtei un avans de 50 mil. lei (vechi) (5-6).
La 9.10.2001 între aceleași părți s-a perfectat un contract autentic cu același obiect, ocazie cu care reclamanta a plătit prețul, preluarea imobilului s-a făcut la data autentificării actului autentic (9.10.2001) ( 7-9).
Preluarea efectivă a imobilului de către reclamantă nu s-a făcut din cauze străine care nu-i pot fi imputate pârâtei.
Astfel cum rezultă din situația de fapt reliefată de actele și lucrările dosarului nr. 1862/1999 în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 273/25.07.2000, reclamanta a avut cunoștință încă de la data încheierii antecontractului (9.10.2000) despre împrejurarea că, imobilul (magazin alimentar) pe care l-a cumpărat este afectat de procese și și-a asumat riscul de nefolosință imediată.
Interesul reclamantei pentru cumpărarea bunului litigios la data perfectării contractelor a fost acela al prețului scăzut datorită situației juridice a imobilului; garanțiile pe care pârâta le-a instituit reclamantei (astfel cum rezultă din clauzele actului) și pentru că actul s-a încheiat chiar cu preluarea sarcinii ipotecii existente în favoarea BCR dată fiind colaborarea dintre cele două societăți comerciale.
Cu alte cuvinte, reclamanta cunoscând situația juridică și de fapt litigioasă a imobilului a încheiat actul de cumpărare pe riscul ei, și nu poate aduce în justificarea acțiunii sale propria sa turpitudine (principiu evocat de art. 1081alin.(4) din Codul d e procedură civilă).
În sprijinul celor de mai sus sunt și cele două hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul Covasna și Curtea de APEL BRAȘOV, Sentința civilă nr. 294/20.03.2002 și Decizia civilă nr. 554/R/11.07.2002, precum și acțiunea reclamantei contra " Com "L, care atestă fără putință de tăgadă că, ea (reclamanta) a cunoscut cauzele ce nu pot fi imputate pârâtei, care au împiedicat predarea imobilului (72-87).
Pârâta a depus toate diligențele pentru predarea imobilului, acțiunile în evacuarea terței societăți comerciale ( " Com"L) promovate de aceasta au fost respinse.
Drept urmare, s-a constatat că dispozițiile art. 102 teza ultimă din Codul civil sunt incidente în speța de față, ceea ce a justificat neprimirea cererii reclamantei.
În dovedirea așa-ziselor daune-interese reclamanta nu a administrat vreo dovadă certă.
Raportul administratorului judiciar la care face referire reclamanta nu a putut fi primit o dată ce este contestat de către creditorii din dosarul nr. 1144/2004 în care prin Încheierea din 7.07.2004 s-a deschis procedura falimentului reclamantei debitoare.
De altfel, administratorul judiciar al reclamantei-debitoare, a introdus acțiunea fără a avea încuviințare ori mandatul creditorilor și nici a judecătorului-sindic.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii acțiunii.
Criticile aduse sentinței au fost structurate pe reținerile instanței de fond în motivarea hotărârii, după cum urmează:
Faptul că, reclamanta a avut cunoștință de locațiunea care greva imobilul și în consecință, de eventualul motiv de împiedicare a predării lucrului vândut.
Referitor la acest argument din considerentele sentinței, apelanta susține că instanța de fond a reținut o serie de hotărâri judecătorești fără vreo relevanță asupra cauzei.
Instanța a reținut că vânzătorul a depus toate diligențele pentru predarea imobilului, însă obligația de predare a bunului nu este una de diligență, ci una de rezultat și imperativă de drept, care conduce la dreptul cumpărătorului de a solicita daune, în temeiul art. 1321 Cod civil.
La momentul vânzării, extrasul de carte funciară prezenta imobilul lipsit de orice sarcină de locațiune. Vânzătoarea pârâtă a susținut că locațiunea a încetat prin rezoluțiunea de drept a contractului, acesta fiind și motivul pentru care nu apărea notată și și-a asumat expres obligația de a preda imobilul chiar la data vânzării.
Cauza neimputabilă vânzătorului, respectiv faptul că nu a reușit să-și evacueze fostul chiriaș, nu îi este opozabilă apelantei deoarece pârâta a dat asigurări exprese în acest sens.
Dacă ar fi fost de bună-credință, vânzătoarea ar fi solicitat notarului să facă mențiune în contract despre existența acestei locațiuni și ambele părți să stabilească o clauză de soluționare, ca modalitate și termen.
II. Cu privire la faptul că administratorul judiciar nu a avut încuviințarea judecătorului-sindic în exercitarea prezentei acțiuni, apelanta susține că administratorul judiciar a exercitat această acțiune în temeiul dispozițiilor art. 24 lit.l din Legea nr. 64/1995, în scopul urmăririi și recuperării pierderilor financiare înregistrate de societatea debitoare. Pentru exercitarea atribuțiilor sale legale, ca reprezentant unic al debitoarei și ca organ judiciar, legea specială nu instituie vreo formă de aprobare sau vreo modalitate prin care acesta să fie obligat la obținerea vreunei încuviințări din partea judecătorului sindic.
Față de constatarea instanței că raportul privind cauzele încetării de plăți este contestat în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, apelanta susține că acest raport nu este supus din punct de vedere procedural, niciunei căi de atac.
III. O altă critică adusă sentinței este aceea că instanța de fond nu face nicio referire asupra mijloacelor de probă depuse la dosar, limitându-se să rețină că reclamanta nu a făcut dovada că a suferit efectiv aceste pierderi. Această reținere nu se întemeiază însă pe nicio argumentație referitoare la actele dosarului.
Apelul reclamantei a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 181/Ap/15.12.2005 a Curții de APEL BRAȘOV -Secția Comercială. Această decizie a fost casată prin decizia nr. 2816/5.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării apelului, în probațiune a fost efectuată expertiza contabilă, părțile au depus la dosar înscrisuri.
Instanța, prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului, susținând că hotărârea atacată este temeinică și legală.
În probațiune, la dosar s-au depus înscrisuri, a fost efectuată expertiză contabilă.
Din examinarea probelor administrate în cele două faze procesuale, în raport de dispozițiile în materie, curtea reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 9.10.2001 asupra imobilului din -. G-, pârâta, în calitate de vânzătoare, s-a obligat să-i predea în stăpânire imobilul cumpărătoarei la data semnării și autentificării actului.
Prima instanță a reținut că neîndeplinirea la termen a cestei obligații nu îi este imputabilă reclamantei care a fost în imposibilitate de a-și îndeplini această obligație până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în evacuare formulate împotriva chiriașului.
Se mai reține că reclamanta avea cunoștință despre faptul că spațiul era ocupat de chiriași.
În raport de criticile aduse sentinței de către apelantă se impune a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii vânzătoarei pentru neîndeplinirea obligației de predare la termen a lucrului, în baza art. 1321 Cod civil.
Prin raportarea dispozițiilor art. 1321 Cod civil, care reglementează răspunderea vânzătorului pentru executarea cu întârziere a obligației de predare a bunului la cele ale art. 1082 Cod civil, care reglementează în general condițiile răspunderii civile contractuale, rezultă că vânzătorul poate înlătura prezumția de culpă dacă justifică existența unei cauze străine, neimputabile.
Este adevărat că prin hotărârile judecătorești depuse la dosar s-a dovedit că întârzierea predării imobilului a fost cauzată de desfășurarea procesului cu locatarul care a refuzat să părăsească spațiul, dar principiul încheierii contractelor cu bună-credință impunea obligația pârâtei de a-i fi adus la cunoștință reclamantei împrejurarea că spațiul este ocupat de chiriași.
Afirmațiile pârâtei că reclamanta avea cunoștință de această situație, nu au niciun suport probator. Din sentința civilă nr. 273/25.07.2000 nu rezultă că reclamanta cunoștea situația imobilului, aceasta nefiind parte în proces.
Acțiunea de reziliere a contractului și evacuare formulată de reclamanta din prezentul dosar împotriva locatarului a fost formulată după cumpărarea imobilului, la fel ca și cererea de intervenție formulată în cadrul contestației la executare.
În extrasul CF nu a fost înscris contractul de locație de gestiune și nici în contractul de vânzare-cumpărare nu s-a menționat această sarcină a imobilului. Cumpărătorul a declarat că are cunoștință de starea imobilului așa cum a fost descrisă în contract. Nefăcându-se vorbire în contract despre contractul de locație de gestiune nu se poate prezuma că aceasta ar fi avut cunoștință despre faptul că spațiul este ocupat. Mai mult, clauza potrivit căreia predarea imobilului către cumpărătoare se face la data semnării și autentificării contractului dovedește că reclamanta nu a avut cunoștință despre faptul că spațiul este ocupat.
Nici reținerile instanței de fond cu privire la prețul scăzut al imobilului nu se regăsesc în probele dosarului. În cauză nu s-a administrat nicio probă pentru dovedirea faptului că prețul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare nu a fost corespunzător valorii imobilului.
Ca urmare, constatându-se culpa pârâtei pentru neprezentarea reală a situației imobilului la încheierea contractului, aceasta urmează să îi plătească reclamantei, în baza art. 1321 Cod civil, daune-interese pentru întârzierea în predarea imobilului vândut.
Cu privire la cuantumul daunelor-interese, din dispozițiile art. 1084-1086 cod civil rezultă că acestea nu pot depăși prejudiciul suferit de creditoare.
În speță, raportul întocmit de administratorul judiciar, care în acest litigiu este parte, în calitate de reprezentant al reclamantei, nu îi este opozabil pârâtei, de aceea, s-a impus efectuarea unei expertize contabile.
Dintre cele două variante ale expertizei contabile, prima care a calculat venitul brut care putea fi realizat de reclamantă prin exploatarea spațiului comercial și a doua care a stabilit ce venit net s-ar fi obținut din această activitate, cea care reflectă prejudiciul real suferit de reclamantă, este varianta a doua. Ca urmare, suma stabilită prin completarea la expertiză este cea datorată de către pârâtă reclamantei.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă urmează a admite apelul și a schimba în parte sentința, în sensul admiterii în parte a acțiunii, pentru suma de 201.609,35 lei, potrivit completării la expertiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de reclamanta -, prin administrator judiciar Euro Grup împotriva sentinței civile nr.912/22.09.2005 a Tribunalului Covasna, pe care o schimbă, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta și în consecință:
Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 201.609,35 lei, daune-interese.
Respinge restul pretențiilor.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Liliana Dobrogeanu
- - - -
Grefier,
- -
Red.: / 11.04.2008
Dact.: / 21.04.2008/ -4 ex-
Judecător-sindic:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Codruța Vodă, Liliana Dobrogeanu
