Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1430/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1430
Ședința Publică de la 02.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 2: Alina Pănescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Scheaua
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr. 2156 din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, L, intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar și intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul pârât asistat de avocat dna., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Intimatul pârât depune la dosar întâmpinare, arătând totodată, că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri de solicitat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de solicitat, iar recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul pârât solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentinta comerciala nr. 2156/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII Comercială, în dosarul nr- s-a respins, ca neintemeiata, cererea creditoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI (AVAS) prin care s-a solicitat, in temeiul disp. art. 138 lit. c) si d) din Legea nr. 85/2006 atragerea raspunderii paratilor, si. Totodata, in temeiul disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-a inchis procedura falimentului, dispunandu-se si radierea debitoarei SC SA din Registrul Comertului
Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a retinut, in esenta, ca nedepunerea actelor fiscale nu este prevazuta ca o modalitate a culpei debitoarei de disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar creditoarea nu a facut dovada ca in anul 2003 debitoarea se afla in stare iminenta de insolventa cauzata de aceasta omisiune, nefiind dovedita nici legatura de cauzalitate dintre aceasta omisiune si starea de insolventa.
S-a mai retinut ca nu s-a dovedit nici faptul ca paratii s-au folosit de bunurile debitoarei, din raportul nr. 2 intocmit de lichidatorul judiciar rezultand ca starea de insolventa a debitoarei s-a datorat unor cauze obiective, respectiv imposibilitatea de a inlocui utilajele vechi, uzate cu altele noi, ceea ce a condus la realizarea unor produse neperformante pe piata concurentiala.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea, solicitand admiterea acestuia si modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii cererii sale de atragere a raspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei.
In motivare arata ca debitoarea, desi a fost notificata, nu a virat, conform legii, contributiile legale ale salariatilor la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, aceasta omisiune conducand in mod determinant la insolventa debitoarei. In opinia recurentei, in cauza opereaza raspunderea contractuala, neindeplinirea obligatiilor legale mentionate creand o prezumtie in legatura cu folosirea bunurilor si creditelor societatii debitoare de catre parati in alte scopuri si dovedind culpa acestora in ajungerea societatii debitoare in incapacitate de plata.
Intimatul a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului, ca nefondat. A aratat ca raspunderea reglementata de art. 138 este o raspundere civila delictuala, iar fapta invocata de recurenta, respectiv neachitarea la timp a datoriilor fiscale nu se regaseste printre faptele expres si limitativ prevazute de Legea nr. 85/2006. Mai mult, starea de insolventa s-a datorat unor cauze obiective.
Recursul nu este fondat, urmand a fi respins ca atare, in temeiul disp. art. 312.pr.civ. pentru urmatoarele considerente
Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Aceasta raspundere special reglementata in Legea nr. 85/2006 nu prezuma legatura cauzala intre nedepunerea actelor fiscale de catre administrator si provocarea starii de insolventa, iar aducerea societatii in insolventa si faliment nu este neaparat consecinta imediata a acestui fapt, asa cum considera recurenta in detalierea motivelor recursului.
Raspunderea reglementata de art. 138 din Legea 85/2006 nu reprezinta o extindere a procedurii insolventei asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine in situatia in care, prin savarsirea unei fapte dintre cele enumerate de textul de lege, s-a cauzat insolventa societatii.
Aceasta raspundere este o raspundere delictuala speciala ce se subsumeaza dispozitiilor art. 998 - 999 cod civil precum si conditiilor de exceptie prevazute de legea insolventei.
In cazul in care se solicita antrenarea raspunderii patrimoniale a administratorului societatii, chiar daca raporturile juridice stabilite intre acesta si societate sunt guvernate de dispoziiile art. 71 -72 din Legea 31/1990, raspunderea, in temeiul art. 138 alin.1 din lege nu se circumscrie raspunderii civile contractuale. In consecinta, raspunderea administratorului societatii debitoare va fi analizata ca raspundere delictuala pentru fapta proprie, situatie in care se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta prejudiciului, a faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul reprezentat de cauzarea starii de insolventa, fapta sa fi fost savarsita cu vinovatie.
Creditoarea nu a probat savarsirea cu vinovatie a faptei, afirmandu-se in mod gresit ca opereaza prezumtia de culpa, pornind de la afirmatia ca raporturile juridice deduse judecati sunt guvernate de contractul de mandat.
In cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d) din lege, aspect retinut in mod corect de instanta de fond. Potrivit acestor dispozitii se poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei sa fie suportata de membrii organelor de conducere, care au contribuit la starea de insolventa, prin faptul că au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documentele contabile sau au tinut contabilitatea conform legii. Imprejurarea nedepunerii declaratiilor fiscale nu este de natura sa determine atragerea raspunderii patrimoniale, pe de o parte pentru ca omisiunea inregistrarii situatiilor contabile la organele fiscale nu constiuie, in sine, o dovada a neindeplinirii obligatiei de organizare si conducere a contabilitatii si, pe de alta parte, nu s-a probat legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul constand in contibuirea la ajungerea în insolventă a societății. Recurenta s-a limitat a formula afirmatii generale, nesustinute prin dovezi concludente si pertinente. Or, sarcina probei, conform art. 1169 cod civil ii incumba celui ce face o sustinere in fata judecatii.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din lege nu este de natura a atrage, in mod necesar raspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumte legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatilor debitoare, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele savarsite s-a cauzat insolventa societatii.
Creditoarei ii revenea, de asemenea, sarcina de a arata, pe de-o parte care au fost actiunile sau inactiunile paratilor care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altora si care au dus la falimentul societatii si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmatiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
In consecinta, Curtea apreciaza ca fiind legală si temeinica sentința atacată, in cauza nefiiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 pr.civ, astfel incat, in temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI (AVAS) împotriva sentinței comerciale nr. 2156/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatii, si, SC SA, prin lichidator judiciar SRL, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6, INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca B si DIRECTIA GENERALA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, ca nefondat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 02.11.2009.
PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red. jud. /2 ex./30.11.2009
Fond: judecator sindic
Tribunalul București - Secția a VII Comercială
Președinte:Izabela DolacheJudecători:Izabela Dolache, Alina Pănescu, Cristina Scheaua
