Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1457/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1457R
Ședința publică din data de 18 decembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, împotriva sentinței comerciale nr.3632 /15.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - INTERNAȚIONAL SRL, - COM 2002 SRL - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat la dosar dovada publicării sentinței atacate în.
Având în vedere că recurenta, prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.3632/15.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, judecătorul sindic a respins ca nefondată cererea formulată Comitetul creditorilor, format din creditorii - International SRL și Administrația Finanțelor Publice Sector 2, în contradictoriu cu pârâtul, cerere având ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului pentru provocarea stării de insolvență a debitoarei - Com 2002 SRL, dispunând totodată închiderea procedurii insolvenței față de această debitoare și luarea tuturor măsurilor de publicitate a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a arătat că în cauză Comitetul creditorilor debitoarei - Com 2002 SRL a solicitat angajarea răspunderii administratorului în temeiul art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, însă, ca specie a răspunderii civile delictuale, prima instanță a considerat că răspunderea instituită de această lege trebuie să îndeplinească condițiile generale de angajare, condiții care trebuie să fie dovedite potrivit art.1169 Cod civil.
Se arată că, contrar afirmațiilor reclamantei, art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumție de culpă în privința administratorului societății în caz de insolvență, atât dacă raportările contabile la organele fiscale nu sunt realizate în condițiile legale, cât și dacă activitatea societății a fost continuată, de vreme ce nu se poate stabili legătura între aceste fapte și instalarea insolvenței.
Cât privește măsura închiderii procedurii, judecătorul sindic a arătat că, potrivit ultimului raport al lichidatorului, în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri valorificabile în procedura de lichidare de natură a servi plății creanțelor, astfel încât se justifică aplicarea acestei măsuri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 2 în calitate de reprezentant al Comitetului creditorilor, în termen legal, arătând că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică și solicitând admiterea recursului și, prin rejudecare, angajarea răspunderii personale a administratorului Com 2002, pârâtul.
În motivarea recursului se arată că, în cererea formulată în fața instanței de fond s-a specificat că lichidatorul nu a intrat în posesia documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a refuzului administratorului societății de a prezenta aceste documente, fapt de natură a institui o prezumție relativă de neținere a contabilității conform legii, dar și a legăturii cauzale dintre această faptă și încetarea de plăți a debitoarei.
Se arată că aceste omisiuni sunt vădit imputabile pârâtului, care, ca mandatar al societății falite, era ținut să manifeste o diligență superioară în executarea obligațiilor legale.
De asemenea, pârâtul a încălcat obligația legală prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 potrivit cu care trebuie sesizată instanța atunci când debitorul se află în stare de insolvență, în vederea aplicării măsurilor și dispozițiilor prevăzute de Legea nr.85/2006.
Se arată că legiuitorul a stabilit chiar și un termen limită pentru depunerea acestei cereri, 30 de zile de la apariția insolvenței, or, neformularea acțiunii prezumă că administratorul a continuat activitatea societății în interes personal.
Având în vedere și dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 și pe cele ale art. 374 Cod comercial, după natura comercială a mandatului exercitat de către pârât și dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea societății, acțiunea trebuie admisă și pârâtul obligat la plata pasivului neacoperit prin lichidare, așa cum acesta rezultă din tabelul final al obligațiilor debitoarei.
Analizand recursul, din perspectiva criticilor privind gresita interpretare a legii, evocate de catre recurent, Curtea prezinta urmatoarele considerente:
Recurentul subliniaza in intreaga sa motivare ca instanta de fond a aplicat gresit legea la situatia de fapt aratata, determinand pronuntarea unei hotarari lipsite de suportul temeiniciei, cata vreme a apreciat ca neprezentarea documentelor contabile catre lichidator si nesesizarea instantei cu cererea de deslansare a procedurilor prevazute de Legea nr.85/2006 nu sunt fapte determinante si nu se pot pune in legatura cu starea de insolventa comerciala a debitoarei Com 2002.
Curtea subliniaza urmatoarele: esential, din punctul de vedere al recurentului, pentru sustinerea temeiniciei cererii promovate de catre acesta, este pasivitatea paratului la realizarea obligatiei sale legale, obligatie continuta de art. 27 si 28 din Legea nr.85/2006.
Insa, imprejurarea ca paratul, intimat in recurs, nu a pus la dispozitia lichidatorului documentele enumerate de art. 28 din Legea nr.85/2006, ceea ce prezuma legal simplu netinerea contabilitatii, nu poate fi considerata, in mod singular, apta sa justifice temeinicia cererii promovate de catre comitetul creditorilor, deoarece, functia probatorie a prezumtiei judiciare este limitata prin art. 1203 Cod civil.
De asemenea, imprejurarea ca paratul nu a actionat cu formularea unei cererei de declansare a procedurii insolventei in conditiile art. 27 din Legea nr.85/2006, chiar si atunci cand insolventa era instalata prin neplata, in 30 de zile de la scadenta a datoriilor banesti din lipsa de lichidtati disponibile, nu face o dovada asupra interesului cu care paratul-intimat a ramas in inactiune si daca aceasta s-a subordonat scopului de a continua activitatea sociatatii interesul personal al celui chemat sa raspunda in temeiul art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006.
Aceste concluzii se impun intrucat răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Curtea arata ca aceasta raspundere special reglementata in Legea nr. 85/2006 nu prezuma legatura cauzala intre netinerea contabilitatii de catre administrator si provocarea starii de insolventa si nici intre faptul ca prin incalcarea obligatiei instituite in sarcina administratorului in art. 27 din Legea nr.85/2006 paratul a desfasurat activitati in societate pentru interesul sau personal. Intrarea societatii in insolventa si faliment nu este neaparat consecinta imediata a acestor fapte, asa cum considera recurentul in detalierea motivelor recursului.
Astfel, dispozitia legala arata ca raspunderea patrimoniala a persoanelor enumerate se antreneaza daca aceastea, prin faptele descrise de lege, au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea starii de insolventa, reiterand principul de baza potrivit caruia nicio raspundere nu poate fi anjagata in lipsa identificarii tuturor elementelor raspunderii civile in mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Caracterul special al raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 consta in aceea ca textul de lege delimiteaza, printr-o enumerare exhaustiva categoria faptelor (lit. a-g) considerate nelegitime, prejudiciul- care este acela al provocarii sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei in starea de insolventa - si cere o cauzalitate tipica intre fapta si prejudiciu, culpa persoanei chemata a raspunde fiind apreciabilain concreto.
Din analiza cererii formulate in instantei de fond Curtea retine ca recurentul identifica drept cauza juridica a actiunii, inteleasa ca situatie de fapt calificata juridic, art. 138 lit. c) si d) din Legea nr. 85/2006.
afirmatiile anterioare, alaturi de afirmarea regulii de drept potrivit careia actori incumbit probatio (art. 1196 Cod civil), Curtea subliniaza ca punctul de plecare in analiza de temeinicie a unei astfel de petitii trebuia considerat de la prezentarea continutului obiectiv al faptelor, actiuni sau inactiuni plasate in domeniul autoratului paratului, culpa acestuia si legatura cauzala intre acesta si provocarea starii de insolventa.
Descrierea generica a unor fapte sau afirmatiile de ordin general pe care le face recurentul apeland la greutatea unor prezumtii ce nu se pot complini si prin alte dovezi nu acopera cerinta procesuala impusa reclamantului, iar in aceste conditii, actiunea promovata apare lipsita de suportul temeiniciei.
de circumstantele retinute, Curtea apreciaza ca motivele de recurs formulate in cauza de catre recurent nu sunt intemeiate, iar raportat la situatia de fapt determinata prin interpretarea probelor administrate in cauza, hotararea primei instante este legala si temeinica, astfel, va respinge recursul, de dispozitiile art. 312 alin. 1 cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, în calitate de reprezentant al Comitetului creditorilor debitoarei COM 2002, împotriva sentinței comerciale nr.3632/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și COM 2002, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.12.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăilă
I
Grefier,
Red.Jud.
2 ex.
6.01.2009
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Veronica Dănăilă
