Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1526/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1526 R
Ședința publică de la 10 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 3: Iulia Cîrnu I -
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenta-creditoare BANK ROMÂNIA și recurentul-pârât, împotriva sentinței comerciale nr.5564/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, intimatul-pârât și intimata-debitoare
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-creditoare prin consilier juridic Nite cu împuternicire aflată la fila 36 și recurentul-pârât prin avocat cu împuternicire avocațială FN/2009, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Recurenta BANK ROMÂNIA prin avocat solicită admiterea recursului cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată și respingerea recursului formulat de recurentul pârât, ca nefondat. Depune concluzii scrise și solicită plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul prin avocat cu privire la recursul formulat de BANK ROMÂNIA, arată că un singur motiv de recurs este întemeiat și anume, cel legat de extinderea efectului hotărârii, sub celelalte aspecte recursul creditoarei este neîntemeiat, solicitând respingerea sa, sub toate celelalte aspecte. Cu privire la recursul său, solicită admiterea astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, potrivit art.137 lit. din.85/2006. Precizează că falimentul societății a fost generat de blocarea activității și implicit imposibilitatea achitării ratelor și dobânzilor, tocmai prin sechestrarea bunurilor cu care societatea își desfășura activitatea, producându-se astfel un mare prejudiciu societății. Susține că nu se poate reține nici o faptă care să atragă răspunderea lui, instanța de fond își bazează hotărârea pe o răspundere delictuală, nu există prezumție de culpă, trebuia dovedită legătura de cauzalitate. Cu privire la raportul de expertiză, susține că suma este mult mai mică decât cea reală, solicită refacerea raportului de expertiză întrucât prezintă două deficiențe mari. Nu solicită cheltuieli de judecată, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.5564/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- au fost admise în parte cererile formulate de Administrația Finanțelor Publice Sector 1 și Bank România SA și pârâtul a fost obligat la plata unei părți din pasivul societății debitoare în sumă de 151.950 lei.
În motivarea soluției instanța de fond a reținut în esență că, la inventar nu s-au găsit unele mijloace de transport în valoare de 151.950 RON, înstrăinate de societate fără a rezulta destinația acestora, că cesiunea de creanță a avut loc ulterior încheierii contractelor de credit cu SC Bank România SA și că intimatul se face vinovat de fapta prevăzută de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Împotriva sentinței precitate au formulat recurs creditoarea Bank România SA B și pârâtul pentru ce se vor arăta mai jos.
1. Recurenta Bank România SA B care arată că la cererea sa la 28.03.2002 s-a deschis procedura reorganizării și lichidării judiciare împotriva debitoarei SC SRL și că a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator în temeiul art.124 din Legea nr.64/1995. Se mai arată că o astfel de cerere a formulat și creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 1 care a solicitat atragerea răspunderii administratorilor societății și în temeiul art.124 lit.a și d din Legea nr.64/1995.
Altfel procedura a fost închisă iar cererile formulate de cele două creditoare au fost respinse ca neîntemeiate.
Sentința de respingere a acestor cereri a fost atacată cu recurs de ambele creditoare.
În recurs, potrivit deciziei comerciale nr.1130/2005 recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 1 fost respins ca nefondat iar recursul Bank România SA a fost admis, sentința fondului a fost casată în parte sub aspectul soluționării cererii formulate de Bank România SA și cauza a fost trimisă spre rejudecarea acelei cereri, primei instanțe.
În rejudecare, prin sentința comercială nr.5564/17.12.2008, instanța de fond a admis în parte inclusiv cererea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 încălcând dispozițiile deciziei comerciale nr.1130/2005 și prevederile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Tot astfel, instanța de fond a admis în parte cererea recurentei, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurenta expune situația încheierii cu societatea debitoare a două contracte de credit și a două contracte de gaj asupra a 6 dube frigorifice și 6 autotractoare Iveco pe care le enumeră. Se mai susține că societatea nu și-a respectat obligația restituirii creditului și a declanșat împotriva acesteia procedura executării silite mobiliare, vânzând 5 autotractoare și 5 semiremorci. Se expun motivele pentru care nu au putut fi valorificate toate autotractoarele gajate în favoarea sa cu concluzia că argumentele pârâtului nu au fost probate în sensul că le-a vândut spre a achita sume de bani către sau Administrația Financiară, motiv amplu dezvoltat cu concluzia că pârâtul de fapt a vândut mijloacele de transport gajate în favoarea sa și și-a însușit contravaloarea acestora.
Tot astfel, deși pârâtul a cesionat polița de asigurare în favoarea recurentei pentru camionul distrus într-un accident, despăgubirea a fost încasată de, lipsind-o pe recurentă de recuperarea unei părți din credit în sumă de 98.957,34 USD.
Altfel radierea mijloacelor de transport s-ar fi efectuat anterior datei cesionării părților sociale către noul asociat la data de 31.10.2001 și ca urmare, pârâtul ar fi înstrăinat mijloacele auto însușindu-și contravaloarea acestora.
În concluzie, recurenta deși este de acord cu motivarea instanței de fond pe acest aspect, critică faptul că pârâtul nu a fost obligat decât la plata unei părți din pasivul societății în condițiile în care prejudiciul său este de 261.662,94 RON și 72.083,12 USD și instanța de fond ar fi trebuit să țină cont de aceste sume.
În concluzie recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.
În drept, se invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Cererea a fost timbrată cu 19,50 lei taxă judiciară de timbru și cu 0,15 lei timbru judiciar.
Recurenta a depus concluzii scrise.
2. Recurentul arată că potrivit procesului-verbal de adjudecare din 19.02.2003 s-a prezentat și a fost de acord cu vânzarea respectivelor acțiuni în favoarea creditoarei, nefiind deci de rea credință. Se mai arată că dimpotrivă, intimata recurentă i-a sechestrat 5 semiremorci cu care recurentul trebuia să-și desfășoare activitatea, blocându-i activitatea și totodată fiind pusă în situația imposibilității de a-și plăti debitul, motiv amplu dezvoltat cu concluzia că banca a dorit ca debitoarea să intre în faliment prin blocarea abuzivă a mașinilor respective și prin vânzarea acestora la un preț dezavantajos. Practic banca a vândut aceste mașini și nu recurentul. Altfel pentru asigurarea privind camionul distrus în accident, banca având polița de asigurare trebuia să se îndrepte împotriva societății de asigurare și a, recurentul neavând nici o implicare.
Nici expertiza efectuată în cauză nu ar fi concludentă întrucât nu s-au anexat extrasele de cont care au stat la baza întocmirii acesteia.
La 31.10.2001 recurentul a cesionat toate părțile sociale pârâtului și s-a retras din societate și ca urmare nu a mai avut acces la toate actele pentru a-și justifica apărarea.
Tot astfel după cesionare recurentul nu mai are culpă pentru nedepunerea înscrisurilor contabile la Administrația Finanțelor Publice Sector 1.
În fine se critică expertiza pentru că nu ar fi cuprins toate mijloacele de transport valorificate de bancă și toate cererile legate de expertiză au fost respinse de instanța fondului.
Recurentul arată ce mijloace de transport au fost valorificate de bancă și care nu au fost luate în considerare de expert. Tot astfel, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că acele mijloace de transport aparțineau. Prin notele scrise depuse la instanța de fond, recurenta a arătat care au fost toate mijloacele de transport care au existat în societate, fiind redate și explicându-se situația acestora. Se mai arată ce mijloace de transport au fost distruse în urma unui accident cât și ce mijloace de transport s-au vândut pentru a plăti datoria către.
Se critică faptul că expertul nu a ținut cont de toate aspectele respective și că instanța de fond a omologat un raport de expertiză total greșit.
Practic recurentul consideră că probele nu relevă fapta săvârșită, culpa sa, prejudiciul produs și legătura de cauzalitate dintre fapta sa și prejudiciul produs.
În concluzie recurentul solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare sau modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea cererii reclamantei.
În drept se invocă Legea nr.64/1995 republicată, art.3041, art.305 Cod procedură civilă.
Ca probe s-au propus înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru și cu 0,15 lei timbru judiciar.
În cauză s-a solicitat de către părți și Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri, probă administrată în cauză.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză, Curtea reține situația de mai jos.
Din conținutul încheierii de ședință de la 10.12.2008 prin care a fost amânată pronunțarea la 17.12.2008 de către instanța de fond, rezultă că reclamanta nu a formulat obiecțiuni la suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză și s-a opus cererii pârâtului privind efectuarea unei contraexpertize.
În aceste condiții reclamanta și-a însușit raportul de expertiză și implicit sumele reținute de expert în acesta.
Pe de altă parte, pârâtul a formulat obiecțiuni la suplimentul la raportul de expertiză, a arătat că este incomplet, că nu sunt anexate extrasele de cont, că solicită efectuarea unei contraexpertize.
Instanța de fond a respins cererea pârâtului de efectuare în cauză a unei contraexpertize reținând că expertul nu a putut verifica la societate actele contabile originale întrucât nu mai există.
Altfel instanța de fond nu a mai acordat alt termen pentru a se depune alte înscrisuri întrucât în acest sens s-au acordat mai multe termene și că expertul a avut în vedere toate actele ce i s-au pus la dispoziție.
În aceste condiții, instanța de fond a omologat raportul de expertiză.
Criticile reclamantei din această perspectivă sunt nesusținute de materialul probator administrat în cauză.
Probele noi din recurs confirmă însă cererea pârâtului că suplimentul de raport de expertiză era necesar și că instanța de fond nu a stăruit în consens cu prevederile art.129 (5) Cod procedură civilă pentru aflarea adevărului în cauză, soluționând cauza fără a administra toate probele ce se impuneau, ceea ce echivalează cu o neintrare în cercetarea fondului.
În orice caz, este necesară administrarea de probe noi, respectiv o nouă expertiză care să aibă în vedere inclusiv înscrisurile noi depuse în recurs.
Astfel fiind situația recursul pârâtului apare fondat.
În ceea ce privește recursul reclamantei pe fond va fi admisibil doar pe cale de consecință și anume că este admisibil recursul pârâtului și că se impune asigurarea unei judecăți unitare.
În privința motivului unu de recurs al reclamantei Curtea îl consideră fondat.
Într-adevăr prin decizia comercială nr.1130/29.09.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Comercială recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 1 fost respins. În aceste condiții față de această creditoare, a fost soluționată cererea întemeiată pe art.137 din Legea nr.64/1995 în mod irevocabil, instanța de fond, în rejudecare având de soluționat doar cererea recurentei Bank România SA.
Cu toate acestea, instanța de fond prin sentința recurată a soluționat și cererea Administrației Finanțelor Publice Sector 1. Or, instanța de fond a greșit și critica reclamantei recurente pe acest aspect apare fondată.
Cu aceste considerente Curtea în baza art.312 (1) Cod procedură civilă cu referire la art.3041Cod procedură civilă, a art.312 alin.3 și 5 Cod procedură civilă va admite recursurile, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru administrarea de probe noi având în vedere înscrisurile depuse inclusiv în recurs.
Instanța de fond urmează a avea în vedere prevederile art.315 (1) Cod procedură civilă și potrivit art.315 (3) Cod procedură civilă va ține cont de toate motivele invocate înaintea instanței de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de recurenții Bank România SA B și, împotriva sentinței comerciale nr.5564/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Jud. Dr. Dr. I
Grefier,
Red.Jud.dr. - 17.11.2009
Tehnored. - 24.11.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Liliana Crîngașu, Iulia Cîrnu
