Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1686/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr În format vechi 2253/2009) ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1686
Ședința publică de la 27 2009 Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepelltă
JUDECĂTOR 3: Gabriela
GREFIER
Pe rol solutionarea recursului formulat de.recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.3887/08.07.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC COM SRL PRIN L1CHIDATOR JUDICIAR și intimata creditoare SC SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul pârât personal, care se legitimează cu CI seria - nr.-, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că intimatul pârât a depus prin serviciul registratură întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul pârât personal solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față.
Prin cererea înregistrată la data de 03.01.2006 la Tribunalul București - Secția a VII a Comercială creditoarea se SA a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale în temeiul an 137 alin l a, b și c din Legea nr.64/1995 a pârâtului.
În motivare a cererii s-a arătat că pârâtul a folosit bunurile debitoarei în folos propriu și a dispus continuarea activității debitoarei în interes personal arătând că debitoarea se află în încetare de plăți.
Aceste fapte rezultă din actele de bilanț ale debitoarei care deținea în anul 2003, bunuri în valoare de 197.980,00 lei. Cu ocazia punerii în executare a sentinței de evacuare din spațiu, executorul judecătoresc a constatat la data de 29.10.2003, numai bunuri aflate într-un grad avansat de degradare, dezmembrate și cu șanse minime de valorificare.
În plus, din datele de bilanț de la 31.12.2004 rezultă că debitoarea avea o creanță de 33.000.000 lei care a fost lăsată să se prescrie prin urmare pârâtul a făcut acte de comerț în interes personal, împotriva persoanei juridice ce a determinat aducerea societății în stare de faliment.
Prin sentința comercială nr. 1055/06.03.2008 s-a respins cererea formulată împotriva pârâtului și s-a dispus închiderea procedurii falimentului în baza articolului 131 din lege.
Prin decizia comercială 1160/R/19.10.2008 a Curții de Apel Bucureștis -a admis excepția lipsei calității procesuale active a DV- 2 B, s-a respins recursul declarat de recurenta SECTOR 2 B, s-a casat sentința menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru că instanța de fond, nu a motivat sentința conform art. 261 punctul 5.pr.civ
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială prin sentința comercială nr. 3887 din 8.07.2009 a respins cererea formulata de creditoarea ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 și SC SA împotriva paratului ca neintemeiată, a închis procedura falimentului în baza an. 132 alin. 2 din legea 85/2006 împotriva debitoarei SC COM SRL, a dispus radierea societății debitoare SC COM SRL de la ORC.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că la data de 19.06.2006 și creditoarea SECTOR 2 a formulat cerere de atragerea răspunderii patrimoniale în baza articolului 137 litera
În motivarea cererii s-a arată că debitoarea n-a mai desfășurat activități din luna decembrie 2002 și a înregistrat plăți restante vechi de "peste 3 ani în valoare de 155 milioane lei și creante prescrise în valoare 33 milioane. In aceste condiții debitoarea era obligata să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiile legii 64/1995 în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Pe fondul cauzei s-a arătat de către lichidatorul judiciar că nu sunt elemente de atragere la răspundere patrimonială a organelor de conducere, dar instanța nu este legată de aceste mențiuni pentru a analiza activitatea delictuală civilă a pârâtului.
În cauză nu s-au făcut dovezi că există raport de cauzalitate între activitatea pârâtului și starea de insolvență a debitoarei, constatându-se că debitoarea n-a mai desfășurat nici o activitate comercială din anul 2002, deci nu s-a continuat activitatea debitoarei în interes personal, iar pârâtul era îndreptățit să spere la o reducere a activității și să nu declare starea de insolvență pentru ca avea de recuperat o creanță de 331.325.000 lei de la creditoarea se SA, ca urmare a investițiilor făcute în spațiul comercial și a bunurilor aduse în spațiu, creanță ce a fost stabilită prin raport de expertiză.
Bunurile debitoarei au fost identificate și valorificate în stare de uzură în care s-au găsit și prețul obținut s-a repartizat creditorilor.
Prin urmare nu s-au identificat bunuri pe care pârâtul să le folosească în interes personal astfel că cererile formulate de cei doi creditori au fost respinse ca neîntemeiare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B criticând soluția pronunțată prin reiterarea cererii de la fond, arătând în esență că în ceea ce privește debitul solicitat de aceasta, respectiv 15.155RON, acesta provine ca urmare a declarațiilor înregistrate de societate pe parcursul perioadei de funcționare, iar potrivit articolelor 119 și 120 din OG nr.92/2003 Cod procedură fiscală se calculează majorări pentru fiecare zi de întârziere.
Împrejurarea că se află în imposibilitate de a-și recupera debitul constituie premisa pentru a determina instanța să oblige pârâtul la plata solicitată.
În acest sens s-a arătat că recurenta nu poate funcționa viabil, în condițiile în care administratorul manifestă un dezinteres total, în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționarea societății, dovadă în acest sens fiind însăși starea de insolvență.
Astfel, raportul de cauzalitate între fapta culpabilă, ilicită a administratorului debitoarei și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul obligațiilor societății debitoare depus la dosar) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Prin săvârșirea de către administrator, director sau cenzor a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestora, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Așadar, consideră că instanța de fond deși a remarcat faptul că societatea avea dificultăți în efectuarea plăților către creditori a continuat să funcționeze, aceasta constituind condiția pentru atragerea răspunderii pârâtului, iar, instanța nu a interpretat acest aspect ca o faptă imputabilă administratorului debitoarei.
Față de aceste împrejurări recurenta a solicitat admiterea recursului în baza articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale a pârâtului.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu urmează a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la incidența dispozițiilor prevăzute de articolul 138 din Legea nr.85/2006 în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt elemente pentru atragerea răspunderii patrimoniale ale organelor de conducere ale societății debitoare.
În cauză nu s-a făcut dovada că există raport de cauzalitate între activitatea pârâtului și starea de insolvență a debitoarei.
La fondul cauzei s-a arătat că debitoarea nu a mai desfășurat nici o activitate comercială din 2002.
Instanța fondului pe baza raportului de expertiză tehnică judiciară aflat la dosarul cauzei privind recuperarea bunurilor aduse spațiului comercial a constatat că pârâtul, cu ocazia reparării și modernizării acestuia a făcut investiții în valoare de 331.325.000 lei vechi urmând că aceste bunuri să fie recuperate prin compensarea acestora valorică de la creditoarea SC SA.
În mod corect a reținut instanța de fond că pârâtul nu era îndreptățit să declare starea de insolvență întrucât acea de recuperat creanța de 331.325.000 lei, investită în modernizarea magazinului.
Cum SC SA a vândut spațiul comercial renovat fără a-i restitui plusul valoric sus-menționat, rezultă că acesta nu se află în culpă pentru atragerea răspunderii în baza articolului 139 din Legea nr.85/2006.
Nefiind îndeplinite condițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă. Curtea, în conformitate cu articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.3887/08.07.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare SC COM SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și intimata creditoare SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Gabriela Sorina Prepelltă, Gabriela
