Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1690/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1690
Ședința publică de la 03 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul COMITETUL CREDITORILOR al SC PLANT SA prin președinte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr. 3654 din 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații G, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul și ceilalți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurentul a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul intimaților persoane fizice solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Învederează instanței faptul că recursul își întemeiază recursul pe considerente generale referitoare la răspunderea civilă delictuală și la contractul de mandat. Nu se face referire pe tot cuprinsul recursului de fapte în sarcina celor doi intimați, care să fie apte a fi încadrate în disp.art.138 din Legea nr.85/2006. Mai mult, intimații au făcut dovada că la sfârșitul anului 1999, funcția de administrator și mandatul încredințat a încetat, iar toate faptele despre care face referire recurentul privitoare la pretinsa răspundere s-au săvârșit după anul 2000. Ca atare nici una din condițiile răspunderii civile delictuale nu este întrunită, faptele în sarcina intimaților nefiind definite și expuse.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3654/25 06 2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de Comitetul Creditorilor prin președintele desemnat Administrația Finanțelor Publice sector 2 împotriva pârâților G și, cererea având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a celor doi pârâți. Prin aceeași hotărâre, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei Plant SA și radierea acesteia din registrul comerțului, dar și notificarea hotărârii, potrivit art. 135 din lege și plata către lichidator a sumei de 2000 lei, cu titlu de remunerație/cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din aceeași lege.
Pentru a pronunța această sentință, JUDECĂTOR 3: Aurică l-sindic a constatat că, la data de 10 03 2009, Comitetul Creditorilor prin Administrația Finanțelor Publice Sector 2 Baf ormulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, împotriva foștilor administratori ai debitoarei SC Plant SA, G și.
Tribunalul a reținut că nedepunerea cu regularitate a situațiilor financiare la instituțiile abilitate nu este o cauză de atragere a răspunderii în temeiul legii nr. 85/2006 și că reclamantul nu a dovedit în nici un fel susținerea potrivit căreia simplul fapt al administratorului de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, ar duce în mod automat la societatea în faliment, fără a mai proba legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Din probele dosarului a reieșit că susținerile reclamantului sunt nefondate, deoarece raportările contabile până în anul 2002 au fost întocmite și depuse la administrația financiară.
În ceea ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din lege, tribunalul a constata că nu s-a dovedit interesul personal al nici unuia dintre pârâți în continuarea activității și că de altfel, după încetarea mandatului de administrator în anul 2000, aceștia nu mai aveau calitatea de a dispune continuarea activității. De asemenea, nu au fost arătate și dovedite faptele prin care reclamantul a reținut existența unui interes personal al administratorilor și în ce mod a fost cauzată starea de încetare de plăți.
Totodată, reținând că în patrimoniul falitei nu au fost identificate bunuri din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele, Tribunalul dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii și radierea societății din registrul comerțului, luând măsurile subsecvente, reglementate legal.
Împotriva acestei sentințe, comitetul creditorilor prin Administrația Finanțelor Publice Sector 2 a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii sale și obligării pârâților la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, recurentul a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.;.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul a susținut că o societate nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul manifestă un dezinteres total pentru desfășurarea unei activități în conformitate cu legea, acesta fiind tocmai legătura de cauzalitate între fapta culpabilă a pârâților și prejudiciul creat crediorilor prin neplata datoriilor; în aceste condiții, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Recurentul a arătat că răspunderea intimaților, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciatăin abstracto,cu mai multă rigurozitate, dar și că art. 138 din lege nu conține în mod explicit cerința culpei membrilor organelor de conducere, însă aceasta este, oricum, prezumată, conform art. 1082.civ.
Recurentul susținut că legătura de cauzalitate între fapta imputată intimaților-pârâți și ajungerea societății intimate în stare de insolvență este dată tocmai de dezinteresul manifestat de foștii administratori pentru bunul mers al societății.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de motivul de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care rezultă din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurentul susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că nici una dintre ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză.
Potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Recurentul a afirmat că intimații-pârâți se fac vinovați de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu și-au îndeplinit obligația de a depune la organele fiscale declarațiile privind obligațiile fiscale și deconturile de TVA și nici cea de a depune bilanțurile contabile începând cu anul 2004.
Această afirmație nu este fondată, pentru că faptele ilicite enumerate de art. 138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței pentru a putea fi angajată răspunderea administratorilor.
Or, recurentul nu a dovedit că nedepunerea declarațiilor privind obligațiile fiscale a determinat apariția insolvenței. Mai mult decât atât, mandatul de administrator al celor doi intimați-pârâți a încetat în anul 2002, cu mult înainte de fapta incriminată-nedepunerea situațiilor financiare din 2004.
De asemenea, în ceea ce privește fapta prev. de disp. art.138 alin.1 lit.c din lege, recurentul nu a adus probe care să demonstreze că intimații-pârâți ar fi dispus în interesul lor personal continuarea activității, cu atât mai mult cu cât mandatul de administrator al acestora încetase din anul 2002.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurentul ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimații-pârâți a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între fapte și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 Cod civil, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților-pârâți săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art.274 pr.civ, având în vedere culpa procesuală a recurentului, Curtea va admite cererea intimatului G și va obliga recurentul să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 2380 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul COMITETUL CREDITORILOR al SC PLANT SA prin președinte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, cu sediul în B, Str.-, nr.39, împotriva sentinței comerciale nr. 3654 din 25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, cu sediul în B, str., nr.39, sector 2, cu sediul în B,-,.3,.B,.9,.72, sector 2, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B, Str.-, nr.21, sector 1 și DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 cu sediul în B,-, sector 2.
Obligă recurentul Comitetul creditorilor debitoarei SC PLANT SA la plata către intimatul Gas umei de 2380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red. Jud.
8 ex.
Președinte:Cosmin Horia MihăianuJudecători:Cosmin Horia Mihăianu, Iulia Prelipcean, Aurică
