Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 170/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 170/2010
Ședința publică de la 19 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr.921/F/28.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență pentru debitoarea SC SRL.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că s-a solicitat și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin Sentința nr.921/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar IT MANAGEMENT T - Filiala D, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC REMIS COM SRL H, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și s-a respins cererea de antrenare a răspunderii formulată de creditoarea AVAS, aprobându-se plata din fondul unic către acesta a sumei de 1021,70 lei reprezentând remunerație și cheltuieli de lichidare.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Conform art. 138 din Legea 85/2006 răspunderea organelor de conducere pentru pasivul societății debitoare se poate antrena în cazul săvârșirii faptelor limitativ prevăzute de textul de lege menționat și numai dacă faptele respective au determinat starea de insolvență a debitoarei.
Atragerea acestei răspunderi implică îndeplinirea cerințelor art. 129 cod procedura civilă coroborate cu dispozițiile comune în materia răspunderii civile delictuale, respective art. 998, 999 Cod civil, astfel încât creditorul este dator să probeze, conform art.1169 Cod civil, săvârșirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu și cuantumul pagubei produse ca urmare a delictului comercial.
Această concluzie se impune având în vedere că dispozițiile de mai sus nu instituie o prezumție de culpă în sarcina fostului administrator al debitoarei din simpla existență a faptei ori a prejudiciului, atâta vreme cât nu s-a făcut și dovada raportului de cauzalitate dintre acestea, respectiv că la originea insolvenței se află una dintre faptele enumerate de art.138.
Creditorul s-a limitat la a invoca, în susținerea cererii, prezumția vinovăției pârâtului întemeiată pe faptele de a nu depune actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006, a face să dispară actele contabile ale debitoarei, de a nu adresa tribunalului cererea prevăzută de art.27 al.1 din Legea 85/2006, deși era obligat să facă acest lucru la apariția stării de insolvență, și respectiv de a nu achita obligațiile bugetare scadente, folosind aceste sume ca mijloace ruinătoare, în scopul de a întârzia încetarea de plăți. Creditoarea nu a depus probe care să dovedească raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu.
Judecătorul sindic a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că faptele pârâtului au determinat nemijlocit starea de insolvență a debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS B solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs AVAS susține că simplul fapt al neținerii de către administratorul debitoarei al contabilității conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul în care a fost gestionat, modul în care au fost respectate dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor sau dacă s-au efectuat unele transferuri patrimoniale și în ce condiții.
Recurenta mai învederează că în speță nu sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale, ci cele de pe temeiul răspunderii contractuale, unde culpa administratorului falitei ar fi prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai susține că prejudiciul produs constă în însăși creanța cedată de CAS H către AVAS, având caracter cert și nefiind recuperată.
În drept se invocă art.299 - 316 Cod pr.civilă, Legea nr.85/2006 și art.304 pct.7 și art.3041Cod pr.civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi primită critica recurentei privitoare la faptul că simplul fapt al neținerii contabilității atrage automat angajarea răspunderii administratorului falitei, o atare soluție făcând abstracție de dispozițiile din capitolul IV al Legii nr.85/2006 (art.138 - 142) care instituie o răspundere subiectivă limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii.
Curtea nu își poate însuși nici susținerea recurentei că faptele imputate pârâtului pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovăție a intenției respectiv a unei intenții de fraudare a legii, fiind evidentă.
Astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea imputată pârâtului în contextul articolului 138 lit.d din Legea nr.85/2006, în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuiau să fi fost provocate deci săvârșite cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrisuri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Nici critica AVAS referitoare la inaplicabilitatea în speță a regulilor răspunderii civile delictuale și instituirea prejudiciului la valoarea tuturor creanțelor este neîntemeiată, în speță art.138 reglementând o răspundere civilă delictuală atipică, iar imposibilitatea recurentei de a recupera creanța nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să îl oblige automat pe fostul administrator social la plata creanței.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de creditoare, urmând ca în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respins recursul declarat de AVAS
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către creditoarea AVAS - B împotriva Sentinței nr. 921/F/28.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th. - 6 ex./29.03.2010
Jud. fond
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Ioan Cibu
