Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1742/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2294/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1742
Ședința publică de la 04 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 3: Iulica
GREFIER
*****************************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr.3274/10.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar, intimata pârâtă, intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și intimații creditori SC, .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata creditoare prin avocat care depune împuternicire avocațială colectivă la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata creditoare prin apărător solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 3274 din 10.06.2009 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, întemeiată pe dispozițiile articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare și a obligat-o pe aceasta să suporte pasivul societății SC SRL B, respectiv 98.100 lei către, 348 lei către SECTOR 5 B și 220.783,5 lei către.
Prin aceeași sentință, judecătorul - sindic în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006, a închis procedura falimentului și a dispus radierea societății debitoare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtei și starea de insolvență a debitoarei, nefiind răsturnată prezumția instituită de articolul 72 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva sentinței comerciale mai sus - menționate a declarat recurs, în termen legal, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, cauza fiind înregistrată la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială la data de 16.09.2009.
În motivare, recurenta a susținut faptul că hotărârea judecătorească a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, a susținut că a formulat declarație de creanță la data de 22.07.2008, solicitând înscrierea în tabelul creditorilor cu suma de 49.513 lei, în conformitate cu articolul 123 punctul 4 din Legea nr.85/2006 și cu toate că, judecătorul - sindic a obligat pârâta să suporte pasivul societății debitoare, în acest pasiv a reținut doar creanțele celorlalți creditori cuprinși în tabelul definitiv consolidat rectificat, excluzând în mod nejustificat o parte din creanța recurentei, deși aceasta este majoritară și bugetară.
A mai arătat recurenta că, în respectarea ordinei de preferință statuată de dispozițiile articolului 123 din Legea nr.85/2006, dată fiind natura bugetară a creanței sale, are prioritate la recuperarea acesteia, față de ceilalți creditori care au creanțe chirografare.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea apreciază recursul fondat, și îl va admite ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința comercială nr. 1297 din 14.09.2008 tribunalul a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței în temeiul articolului 33 alineat 6 din legea nr.85/2006 și a desemnat lichidator judiciar.
La data de 18.02.2009 lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare în temeiul articolului 138 litera
La data de 22 iulie 2008, recurenta creditoare a formulat cerere de admintere a creanței sale, solicitând înscrierea la masa credală a societății debitoare cu suma de 49.513 lei.
În tabelul definitiv consolidat al creditorilor, aflat la fila 132 dosar fond, întocmit de administratorul judiciar, figurează cu creanțe înregistrate creditorii, Sector 5 B și, creanțe al căror cuantum totalizează suma de 220.783,5 lei.
Cuantumul menționat în acest tabel în ceea ce privește creanța recurentei este de 49.513 lei, așa cum aceasta solicitase prin cererea de admitere a creanței sale.
Critica privind faptul că, fără a argumenta în vreun fel, judecătorul - sindic a dispus obligarea pârâtei către recurentă la o parte din suma ce constituia creanța sa, este întemeiată.
În atare situație, nu se poate ști cum a procedat instanța de fond la soluționarea cererii cu care a fost învestită, simpla referire generică la temeiul juridic apreciat ca fiind incident în cauză, neconstituind o motivare convingătoare, așa încât, pe calea contorului judiciar, Curtea se poată analiza justețea acesteia.
Procedând în acest fel, instanța de recurs consideră că judecătorul - sindic nu s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost învestit, ori încălcarea acestei obligații duce la casarea hotărârii atacate.
Pe de altă parte, nici cu privire la temeinicia cererii, având ca temei juridic dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/206 judecătorul fondului nu a arătat de ce s-a oprit la soluția dată, limitându-se doar la a expune considerații teoretice cu privire la anumite texte de lege, concluzionând că a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtei și starea de insolvență a debitoarei.
Pentru motivele arătate în cele ce preced, în temeiul articolului 312 alineat 3 teza a II a Cod procedură civilă, constatând incidența motivului de casare prevăzut de articolul 304 punctul 5 Cod procedură civilă, Curtea va casa în parte hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, numai în ceea ce privește cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a intimatei, întemeiată pe articolul 138 litera d din Legea nr.85/23006, menținând celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr.3274/10.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar, intimata pârâtă, intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și intimații creditori SC, .
Casează în parte sentința atacată și trimite spre rejudecare aceleiași instanțe cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a intimatei întemeiată pe articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006.
Menține celelalte dispoziții
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Georgeta Guranda, Iulica