Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1743/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2330/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1743
Ședința publică de la 04 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 3: Iulica
GREFIER
***************************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.290/F/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C și intimata debitoare SC SRL C PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CC - FILIALA
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 290F/30.06.2009, Tribunalul Călărași, în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL C, radierea acesteia din evidențele de pe lângă Tribunalul Călărași și încetarea activității lichidatorului judiciar, admițând și cererea acestuia de a-i fi plătite din fondul prevăzut de articolul 4 din Legea nr.85/2006 a sumei de 9.487,97 lei, reprezentând cheltuieli de procedură și onorariu lichidator.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a avut în vedere faptul că lichidatorul judiciar al societății debitoare a solicitat închiderea procedurii insolvenței, ca urmare a constatării lipsei bunurilor din averea acesteia și faptului că nu au fost avansate de către creditori sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat și că au fost comunicate notificările prevăzute de articolul 61 din Legea nr.85/2006 și că s-a realizat publicarea acestora conform dispozițiilor alineatului 3 al articolului mai sus menționat.
Împotriva sentinței comerciale arătate a declarat recurs, în termen legal AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială la data de 25.09.2009.
Recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, solicitând Curții să examineze cauza și în raport de dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă.
Astfel, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece administratorul judiciar, a solicitat închiderea procedurii, fără a identifica cauzele apariției stării de insolvență în conformitate cu articolul 20, 25 și 69 alineat 1 din Legea nr.85/2006 și nu a verificat, în ce privește creanța bugetară preluată de către de la. C, cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Deasemeni, recurenta susține că era necesar ca judecătorul - sindic să-și exercite rolul activ, în conformitate cu articolul 129 Cod procedură civilă, ori acesta nu a solicitat asistența Comitetului creditorilor într-o problemă ce îi viza direct pe creditori, ci s-a rezumat la a dispune închiderea procedurii de insolvență și radierea societății debitoare, doar pe baza cererii formulate de lichidatorul judiciar.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin sentința comercială nr. 1581/29.10.2008, Tribunalul Călărașia admis cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C și a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC SRL
La data de 3.12.2008, administratorul judiciar desemnat de judecătorul - sindic a depus la dosarul cauzei raportul preliminar privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății debitoare în stare de încetare de plăți în care a precizat că nu au fost identificate elemente care să conducă la atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societății, potrivit dispozițiilor articolului 138 din Legea nr. 85/2006.
Ulterior la data de 21.05.2009, la dosar a fost depus raportul privind propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii (filele 164 - 166), în cuprinsul căruia se regăsește și tabelul definitiv al creanțelor, toate cele trei creanțe fiind de natură bugetară ( C, Primăria Municipiului C și B).
Susținerea recurentei potrivit căreia administratorul judiciar a solicitat închiderea procedurii, fără a identifica cauzele apariției stării de insolvență nu este fondată, în cuprinsul raportului depus la dosar la data de 3.12.2008 fiind identificate cauzele care au determinat insolvența societății debitoare, după ce s-a procedat la analiza evoluției patrimoniului acesteia.
de relevanță este pentru instanța de recurs și susținerea recurentei privitoare la faptul că judecătorul - sindic nu și-a exercitat rolul activ, deoarece nu a solicitat asistența comitetului creditorilor într-o problemă ce îi viza direct pe aceștia.
Pe de o parte așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 26.03.2009 (fila 167 dosar fond), cu ocazia ședinței comitetului creditorilor întrunită la sediul lichidatorului judiciar, acestora li s-a adus la cunoștință faptul că în patrimoniul societății a fost identificat doar scriptic un bun mobil, respectiv un autoturism 1310, deși s-a încercat, fără rezultat, și identificarea lui faptică (fila 170).
La această ședință, cu majoritate de voturi, creditorii au fost de acord cu propunerea lichidatorului de închidere a procedurii, arătând totodată că sunt în imposibilitatea avansării cheltuielilor de procedură, reprezentantul creditoarei - recurente nefiind prezent.
Pe de altă parte, recurenta nu se poate prevala de propria culpă procesuală pentru a invoca nerespectarea de către instanța de judecată, încălcarea prevederilor legale în materia administrării probelor, câtă vreme a fost direct implicată în desfășurarea procesului.
Dispozițiile articolului 131 din Legea nr.85/2006 prevăd în mod expres că dacă nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, pentru acoperirea cheltuielilor administrative, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.
Principiul rolului activ al judecătorul prevăzut de articolul 129 Cod procedură civilă, nu trebuie absolutizat și nu trebuie înțeles ca o diminuare a inițiativei părților în procesul civil sau a nerespectării dispozițiilor legale.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea, în temeiul articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale, în funcție de situația de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.290/F/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și intimata debitoare SC SRL C PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CC - FILIALA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul Călărași - Secția Civilă
Judecător sindic: Dr.
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Georgeta Guranda, Iulica