Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1838/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1838
Sedința publică din 16 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
JUDECATOR - - -
GREFIER -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.2686/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 30.07.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a înaintat spre competentă soluționare, cererea de recurs formulată de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B împotriva sentinței comerciale nr.2686/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtei, și în baza articolului 131 din legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul - sindic a reținut că cererea creditoarei a fost întemeiată pe articolul 138 literele c și d din Legea nr.85/2006, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege.
În ceea ce privește obligația administratorului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerearea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu se află în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Faptul că atât recurenta se află în imposibilitate de a recupera suma solicitată, constituie o premisă suficientă pentru a determina instanța de judecată să oblige persoanele responsabile la plată.
Astfel, raportul de cauzalitate între fapta culpabilă, i1icită a administratorei debitoarei și prejudiciul creat (cauzat creditorului prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul obligațiilor societății debitoare depus la dosar) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Trebuie avut în vedere și faptul că prezenta speță, intră în sfera unor reglementări speciale, art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune că, prin săvârșirea de către administrator, director sau cenzor a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestora, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Astfel, atât timp cât prezumția legală relativă instituită prin art. 138 din) Legea nr. 85/2006 privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei nu a fost înlăturată de către administrator, prin probe sau alte susțineri, instanța de fond a fost obligată să constate întemeiate cererile creditorilor privind antrenarea răspunderii materiale a acestora.
Din modul în care a fost conceput acest text de lege a rezultat că evidențierea existenței a cel putin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate constată că recurenta susține în esență, că dispozițiile articolului 138 din legea nr.85/2006, instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina pârâților în calitate de administratori.
Susținerea creditoare potrivit cu care pârâta se face vinovată de ajungerea societății în stare de faliment prin săvârșirea faptelor prevăzute de articolul 138 literele c și d din legea nr.85/2006 - nu este susținută de probe, astfel creditoarea era cea care ar fi trebuit să indice în concret și să probeze faptele pârâtei omise sau comisive care ar fi atras starea de insolvemță a societății.
Sarcina probei, revine celui ce face o afirmație în fața judecății, respectiv creditoarei căreia ăi revenea și obligația de a dovedi legătura de cauzalitate, invocarea prevederilor articolului 138 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea organelor de conducere, deoarece legea nu a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina pârâților, prevăzându-se doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi dar numai după administrarea de dovezi în acest sens. Cum din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că prin faptele sale pârâta a fi condus societatea la starea de insolvență, Curtea urmează ca în baza articolului 312 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.2686/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
13.01.2010
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Gabriela Vințanu
