Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 184/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.184/C/2008
Ședința publică din 21 Mai 2008
PREȘEDINTE: Băltărete Savina
JUDECĂTOR 2: Toros Vig Anamaria
JUDECĂTOR 3: Boța
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenții domiciliat în M, Calea, nr.78,.26 și domiciliat în M- în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL cu sediul în Popești nr.8. județul B,CF -, J- prin lichidator B-, intimații creditori DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în O str. nr.2 B,AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI--11, sector 1,SC ELECTRIC SRL, - nr.6,.2, SC SRL C N- județul C,DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂcu sediul în O-, intimatul pârât domiciliat în Statele Unite ale Americii șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHORcu sediul în O str. - nr.11 împotriva Sentinței nr.604/F din 13.11.2007 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR în dosar nr-, având ca obiect insolvență- angajarea răspunderii organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurenților avocat în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosare, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.100-1-17/9.04.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, nu a fost comunicat domiciliul numitului, după care:
Reprezentantul recurenților precizează că lichidatorul căruia i s-a făcut adresă să comunica domiciliul intimatului pârât, depune la dosar un înscris prin care este menționată adresa acestui intimat, respectiv: 270, 85701, SUA. Precizează că pe fond cauza a fot soluționată fără îndeplinirea procedurii de citare cu acest intimat, solicită acordarea unui termen pentru a fi citat în cauză acest intimat de la adresa indicată.
Instanțasolicită reprezentantului recurenților să precizeze având în vedere motivul de casare indicat în recurs, dacă înțelege să fie citat intimatul pârât pe cale diplomatică, sau să se procedeze ca la soluționarea cauzei pe fond.
Reprezentantul recurenților precizează că nu insistă pentru citarea cetățeanului american pe cale diplomatică, apreciază însă necesar a fi îndeplinită procedura de citare cu acesta pentru ca sentința și Decizia cauzei să-i fie opozabile.
Instanțaapreciază că față de actele depuse la dosar, procedura de citare este legal îndeplinită, astfel că acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate cu trimitere spre o nouă judecare la instanța de fond. Precizează că soluționarea pe fond a cauzei s-a făcut la data de 13.11.2007, fără ca recurenții să fie citați în cauză, depune la dosar copia publicării Deciziei nr. 383- din 12.04.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 604/13.11.2007, TRIBUNALUL BIHORa admis cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de lichidatorul judiciar, actualmente cu sediul în B,-, cu nr. de înregistrare 0162,desemnat să administreze procedura insolvenței privind pe debitoarea SC SRL cu sediul în Popești nr 79, jud. B, în contradictoriu cu pârâții,.în M,-, jud. B,. în M, Calea, nr. 78,.2, 26, jud. B, cetățean american, domiciliat în Statele Unite ale Americii, identificat prin pașaport nr. -, eliberat de Agenția de Pașapoarte, citat la ușa instanței, în calitate de administratori ai debitoarei, și a obligat pe administratorii debitoarei să aducă la masa credală suma de 123.299 lei RON, destinată acoperirii pasivului societății.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Împotriva debitoarei în cauză, prin Sentința nr. 132/F/2004 din data de 02.04.204 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, Judecătorul-sindic a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, modificată prin nr.OG 38/2002 și desemnarea în cauză a administratorului judiciar.
Cererea introductivă a fost formulată de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ O, în reprezentarea AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR.
Prin încheierea din 25.02.2005,s-a dispus intrarea în falimenta debitoarei,fiind numit lichidator judiciar căruia i s-au stabilit atribuțiile prevăzute de art. 23 și 77 din Legea nr.64/1995.
La data de 27.02.2007,lichidatorul judiciar a depus la dosar tabelul definitiv al creanțelor, din care rezultă că debitoarea datorează creditorilor săi, suma totală de 123.299 lei RON, -fila 5 dosar. II.
Potrivit concluziilor Raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la încetarea de plăți a debitoarei,se arată în esență că activitatea desfășurată de către debitoare a fost neprofitabilă pe toată durata societății; productivitatea muncii a fost scăzută; cheltuielile cu personalul având o pondere exagerat de mare în structura cheltuielilor. De asemenea se arată că vânzarea de bunuri din patrimoniu în scopul achitării unor datorii către asociatul, fără intenția de a obține mijloace financiare în vederea redresării societății, precum și vânzarea de bunuri fără ca sumele de bani să se depună în contul societății.
Analiza elementelor răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței presupune îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: existența uneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 faptei, reținerea unei culpe grave în administrarea societății, existența unui prejudiciu patrimonial și existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciul produs societății și implicit, creditorilor.
Potrivit art.138 lit. a și b din 85/2006, "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului,prin una din următoarele fapte: ( ),au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane;au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice,
Conform adresei nr.1496 / 09.03.2004 emisă de ORC B, debitoarea SC SRL are ca asociați pe, ultimii doi având și calitatea de administratori -filele12,13 și180 dosar.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificatsub nr.2621 din data de 24.04.2002, încheiat între debitoarea SC SRL cu sediul în Popești - prin reprezentanții săi, și ,debitoarea a vândut pârâtului o Hală de producție proprietatea sa situata în Popești nr.8. jud. B la prețul de 900.000.000 ROL,sumă care, conform actului notarial a fost primită de vânzător înaintea autentificării actului -fila 74 dosar.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificatsub nr.2671 din data de 26.04.2002la același Notarial, încheiat între pârâtul,în nume propriu dar și în calitate de mandatar al pârâului și al numitei,vinde același imobil Hală de producție către SC SA Pitești pentru suma de 150.000. USD, echivalentul aproximativ 5.083.359. 250 ROL.
Potrivit clauzelor contractuale pârâtul, declară că imobilul se vinde cu interdicția de înstrăinare fără acordul său în prealabil dat în formă autentică -fila 278 dosar.
Din actele contabile rezultă că acest imobil nu a fost achitat în întregime debitoarei. La data deschiderii procedurii, pârâtul figurând ca debitor cu suma de 84.889,24 lei RON.
Susținerea pârâților ,că au cesionat părțile sociale deținute la societatea debitoare în favoarea pârâtului, prin Actul Adiționalnr.2744 din 31inie 2001, nu are relevanță în cauză, atâta timp cât la data deschiderii procedurii aceștia figurau ca și asociați /administratori ai debitoarei. Mai mult așa cum s-a arătat mai sus aceștia la data de 24.04.2002 au reprezentat societatea debitoare la întocmirea contractului de vânzare cumpărare fără să mai urmărească încasarea prețului în contul debitoarei.
Cu privire la faptele prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. a și b din Legea nr. 85/2006, constând în folosirea de către administratorii/asociații societății a bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane,și efectuarea de acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, aceste fapte pot fi reținute în sarcina pârâților, fiind dovedite cu probe judiciare certe arătate mai sus.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, corespunzător timbrat, auf ormulat recurs recurenții și în calitatea de asociați și administratori ai falitei SC SRL cu sediul în Popești, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și - în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiat pe prevederile articolului 304 cod procedură civilă și ale articolului 8 din Legea 85/2006, recurenții critică sentința pentru motive de nelegalitate constând în încălcarea normelor de procedură prevăzute de lege.
Astfel, arată recurenții ca urmare a cererii introductive formulată de lichidatoarea la termenul din 9.01.2007 s-au prezentat în instanță pentru a lua la cunoștință de stadiul acțiunii. Cum la acea dată nu era determinat pasivul societății,judecătorul sindic le-a adus la cunoștință că cererea introductivă nu este în stare de judecată, urmând să fie citați după finalizarea operațiunilor de lichidare activului.
Cu toate acestea, cererea s-a soluționat la termenul din 13.11.2007, în lipsa recurenților și fără ca aceștia să fi fost citați. Prin aceasta li s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât s-a reținut eronat că ar avea termenul în cunoștință, deși trecuse un an de la introducerea acțiunii.
În ceea ce-l privește pe pârâtul la un termen anterior soluționării cauzei s-a dispus citarea acestuia prin publicitate, respectiv la ușa instanței, dar cum nici aceste formalități nu au fost îndeplinite, cauza s-a soluționat cu lipsă de procedură.
Pe fondul cauzei, acțiunea este nefondată întrucât hala de producție a fost înstrăinată către SC SA la o valoarea superioară valorii contabile, astfel că nu au produs nici un prejudiciu societății.
Împrejurarea că ulterior aceasta a înstrăinat la rândul său hala pentru un preț mai bun, nu reprezintă fapta culpabilă a recurenților, ci eventual a lichidatorului, care nu a uzat de acțiunile puse la îndemâna sa de legiuitor.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate și ținând seama de prevederile articolului 304 ind. 1 coroborat cu articolul 304 punct 5 cod procedură civilă, raportat la articolul 8 din Legea 85/2006, a fost apreciat ca fondat, astfel că a fost admis fiind casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Criticile recurenților referitoare la nelegalitatea sentinței determinată de încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității sunt fondate, motiv de casare al sentinței în conformitate cu prevederile articolului 312 (5) cod procedură civilă.
Din încheierile de ședință din 9.01.2007 și respectiv 13.11.2007 rezultă că cererea având ca obiect antrenarea răspunderii asociaților înregistrată sub dosarul 1/F/2004 al Tribunalului Bihora fot soluționată cu încălcare dispozițiilor legale privind procedura de citare.
de procedură invocate de recurenți atrag sancțiunea prevăzută de articolul 105 (2) cod procedură civilă întrucât pe de o parte, recurenții și nu au fost citați pentru termenul la care s-a soluționat pricina, reținându-se în mod eronat că au termen în cunoștință, iar pe de altă parte pârâtul, nu a fost citat deloc.
Raportat la criticile întemeiate sub acest aspect formulate de recurenți, instanța urmează să rețină că potrivit articolului 85 cod procedură civilă,"judecătorul nu poate hotărâ asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel." Aceasta, deoarece prin citarea părților se asigură cele două principii fundamentale ale procesului civil, contradictorialitatea și dreptul la apărare.
Instanța încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, se justifică casarea în întregime a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în temeiul dispozițiilor articolului 312 punct 5 cod procedură civilă.
Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza cererea formulată de lichidator aflată la fila 290 din dosarul 1/F/2004 cu respectarea dreptului la apărare al părților, dispunând citarea acestora în condițiile legii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admiteca fondat recursul declarat de domiciliat în M, Calea, nr.78,.26 și domiciliat în M- în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL cu sediul în Popești nr.8. județul B,CF -, J- prin lichidator B-, intimații creditori DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în O str. nr.2 B,AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI--11, sector 1,SC ELECTRIC SRL, - nr.6,.2, SC SRL C N- județul C,DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂcu sediul în O-, intimatul pârât domiciliat în Statele Unite ale Americii șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHORcu sediul în O str. - nr.11 împotriva Sentinței nr.604/F din 13.11.2007 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță TRIBUNALUL BIHOR ținând seama de considerentele prezentei decizii.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.dec. M/ 30.05.2008
Jud. fond:
Dact /30 Mai 2008
Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Toros Vig Anamaria, Boța