Spete procedura insolventei. Decizia 187/2008. Curtea de Apel Oradea

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 187/C/2008

Ședința publică din 21 Mai 2008

PREȘEDINTE: Băltărete Savina

JUDECĂTOR 2: Toros Vig Anamaria

JUDECĂTOR 3: Boța

GREFIER:

Pe rol fiind judecarea recursului comercial formulat de recurenta- COMJ-, CUI RO- cu sediul în, nr. 2. jud. B, în contradictoriu cu intimatul lichidator, domiciliat în O,-, -N 60,.7,.29, intimatele creditoare:DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O, str. -, nr. 2B, jud. B, - COMcu sediul în P, P-ța -, nr.7, -,.e,. 4, BG cu sediul în O, Calea Clujului, nr. 2,- COMcu sediul în O,-,INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ,cu sediul în O str. -, nr.2 intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în O-, împotriva sentinței nr. 51/F din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul nu este legal timbrat cu suma de 19,5 lei plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, deși recurenta a fost citată cu această mențiune conform dovezii de citare fila 6 din dosar, după care:

Instanțainvocă din oficiu excepția de netimbrare a recursului și rămâne în pronunțarea asupra acestei excepții.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin sentința nr. 561/F/2008 Tribunalul Bihor - judecător sindic, a admis cererea administratorului judiciar, dispunând începerea procedurii simplificate a falimentului debitorului- COMcu sediul în nr.136/A, județul B, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor sub nr.J-, CUI -.

In temeiulart.107 alin 2din Legea privind procedura insolvenței a desemnat lichidator pe, cu sediul/domiciliul în O,-, -.60,.7,.29, jud.B, număr de înregistrare, cu o retribuție stabilită de adunarea creditorilor și care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25.

A dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului,a fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii la11.02.200,predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, a tabelului definitiv al creanțelor și a listei creanțelor născute în cursul procedurii.

Notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

A fixat termenul limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii la21.02.2008,termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la03.03.2008,termenul limită pentru depunerea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la14.03.2008,termenul pentru soluționarea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la19.03.2008,sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea - COM SRL, pe care nu l-a timbrat.

La termenul din 21 mai 2008 instanța din oficiu a invocat excepția insuficientei timbrări a recursului. Asupra excepției invocate, instanța de recurs reține:

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de Legea 146/1997 cu modificările ulterioare. Potrivit prevederilor art. 11 din această lege cererile pentru exercitarea recursului se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani solicitată de prima instanță, în speță recurentul datorând taxa de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Deoarece recurentul nu a depus odată cu recursul declarat timbrul judiciar datorat conform art. 3021Cod de Procedură Civilă, instanța a dispus citarea acestuia cu mențiunea achitării taxei de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei până la primul termen de judecată fixat în cauză respectiv 21 mai 2008.

Neîndeplinirea obligației de plată a timbrului judiciar până la termenul stabilit se sancționează potrivit art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 cu anularea acțiunii sau cererii.

Astfel, deoarece recurentul a fost citat cu mențiunea de a timbra recursul declarat până la primul termen de judecată, însă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare stabilită, instanța de recurs urmează să admită excepția netimbrări și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat și menținerea în totalitate a hotărârii atacate ca legală și temeinică.

Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbratrecursului formulat- COMcu sediul în, nr. 2. jud. B, în contradictoriu cu intimatul lichidator, domiciliat în O,-, - 60,.7,.29, intimatele creditoare:DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O, str. -, nr. 2B, jud. B, - COMcu sediul în P, P-ța -, nr.7, -,.e,. 4, BG cu sediul în O, Calea Clujului, nr. 2,- COMcu sediul în O,-,INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ,cu sediul în O str. -, nr.2 intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în O-, împotriva sentinței nr. 51/F din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 21 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red..M/30.05.2008

Jud. fond.

Dact. 30 Mai 2008-2 ex.

Președinte:Băltărete Savina
Judecători:Băltărete Savina, Toros Vig Anamaria, Boța

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 187/2008. Curtea de Apel Oradea