Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 196/ DOSAR NR-
Ședința publică din 23 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - - președinte de secție
- - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și CENTRALA DE TERMOFICARE B împotriva sentinței civile nr.1239/Sind din 27 noiembrie 2008, pronunțate de JUDECĂTOR 3: Laura l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 16 aprilie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 23 aprilie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea formulată sub nr. 46/F/9.01.2006 reclamanta AVAS a solicitat antrenarea răspunderii administratorilor, C, în baza art. 137 lit. c și din Legea nr.64/1995 până la concurența sumei de 166.254,20 USD reprezentând creanța creditoarei.
În motivarea acțiunii creditoarea a arătat că prejudiciul este prezumat, dovedirea faptului făcându-se prin simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată cu scop de menținere a unui climat economic sănătos întemeiat pe principiul apărării drepturilor creditorilor față de faptele administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază creditorii.
Răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă, indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului fiind integrală.
Prin acțiunea formulată și precizată reclamanta Bas olicitat antrenarea răspunderii administratorilor, C, HG până la concurența sumei de 6496,79 lei în baza art. 137 lit. c din Legea nr.64/1995 în sensul că au dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit persona juridică în încetare de plăți.
Pârâții au dispus continuarea ocupării și exploatării celor 6 centrale termice din cartierul ASTRA aflate în administrarea B și ulterior rezilierii irevocabile de Curtea Supremă de Justiție prin dec. 499/30.01.2002 a contractului de prestări servicii pe baza căruia deținuse anterior cele 6 centrale, s-au opus la executarea dispozițiilor Curții Supreme de Justiție de a părăsi de îndată centralele termice predându-le reclamantei, chiar dacă prin aceasta societatea nu mai avea dreptul de a încasa contravaloarea energiei termice acumulând datorii față de furnizorii de utilități în special gaz metan.
Prejudiciul este prezumat și rezultă din starea de insolvabilitatea în care se află debitoarea.
Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 32 din Legea nr.64/1995 care statuează obligația debitorului de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi în termen de maxim 30 zile de la apariția stării de insolvabilitate. Art. 137 lit. c este o sancțiune aplicată administratorilor, pentru încălcarea art. 32.
Prin sentința civilă nr. 1239/27.11.2008 Tribunalul Brașova respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâții și, a respins acțiunile formulate de creditorii AVAS și B în contradictoriu cu pârâții, C,.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale a pârâților la data de 5.04.2000 potrivit registrului de prezență al Consiliul de Administrație, fila 182 dosar conexat, figurau ca administratori pârâții.
Potrivit relațiilor furnizate de la 05.06.2007, fila 165 dosar conex, administratorii sunt, la 26.06.2003 când a fost numit administratorul judiciar, toți pârâții.
În sfera subiecților răspunderii intră administratori chiar și cei de fapt. Pârâții au calitate procesuală pasivă fiind administratori.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâții și, acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția sării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data de deschidere a procedurii. Obiectiv, momentul începeri termenului de prescripție coincide cu data consemnării persoanelor culpabile de ajungerea la insolvență în raportul asupra cauzelor insolvenței.
Procedura insolvenței a fost deschisă la 3.04.2004, iar primul raport privind cauzele insovenței a fost depus la 22.07.2004, cu aplicarea art. 139 din Legea 85/2006. Cele două acțiuni care au fost conexate, înregistrate la 9.01.2006 și respectiv la 7.04.2006 nu sunt prescrise. Pe fond, pârâtul Gaf ost desemnat în consiliul de administrație de către Consiliul Local B, iar pârâta de către Municipiul B prin primar.
În consiliul de administrație al debitoarei a avut reprezentant și acționarul ABd esemnat inițial în persoana lui și înlocuit ulterior cu conform adresei 2/44/11.03.2002.
Nu sunt probe din care să rezulte că pârâții au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit la încetarea de plăți. Dimpotrivă, pârâții au relevat faptul că debitoarea a înregistrat un profit de 263.182 mii lei, fila 123, iar la data de 24.06.2003 se menționa existența a patru conturi bancare cu solduri considerabile, fila146.
Din interogatoriile luate pârâților și, filele 206 și următoarele, rezultă că, cauzele care au generat incapacitatea de plată au fost neînțelegerile dintre acționari și faptul că debitoarea avea o sumă de patru miliarde depuși la Banca Română care a intrat în faliment. În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 139 (1) lit. e din Legea nr. 85/2006, nu s-au administrat probe din care să rezulte că pârâții ar fi ascuns o parte din pasivul debitoarei sau că există obligații patrimoniale fictive în sarcina debitoarei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții AVAS și
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă, reclamanta AVAS arată următoarele:
Din rapoartele lichidatorului judiciar și probele de la dosar rezultă că pârâții se fac vinovați de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, întrucât nu și-au îndeplinit toate obligațiile legale privind administrarea debitoarei, dispunând efectuarea unor operațiuni care practic au determinat încetarea de plăți, fapte prevăzute de art. 138 lit. c și e din Legea nr.85/2006.
Răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, cuantumul despăgubirii fiind determinat de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Pârâții au încălcat art. 32 din Legea nr.64/1995 situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor.
Potrivit art. 1080 cod civil prevede că diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este totdeauna aceea a unui bun proprietar.
Potrivit art. 72 din Legea nr.31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat. Art. 1540 Cod civil arată că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, iar dacă mandatul este oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță pârâții nefăcând dovada contrarie.
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorilor falitei este prezumată conform art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr.85/2006.
Prejudiciul produs există, constând din însăși creanțele nerecuperate în cadrul procedurii insolvenței.
Prin săvârșirea de către administratori a uneia din faptele prevăzute de art. 137 se va angaja răspunderea administratorilor, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Așa cum rezultă din înscrisurile existente în dosarul nr.124/F/203, deschiderea procedurii s-a solicitat numai după 6 luni de la data încetării activității, nefiind respectate dispozițiile art. 32, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În ceea ce privește art. 137 lit. e, din înscrisurile de la dosarul de insolvență rezultă că, în cadrul acestei proceduri nu a putut fi recuperate creanțele în cuantum de 29.073 lei întrucât erau prescrise la data deschiderii procedurii. Pârâții nu au dovedit că au făcut demersuri în acest sens. Se creează prezumția potrivit căreia foștii administratori, în exercitarea atribuțiilor lor, abuzând de prerogativele conferite de lege, au mărit fictiv pasivul debitoarei.
Vinovăția pârâților rezultă din atitudinea de nesocotire a dispozițiilor legale în vigoare, determinând intrarea debitoarei în faliment.
În motivarea recursului reclamanta B arată următoarele:
Art. 32 din Legea nr.64/1995 prevede un termen de 30 zile de la apariția stării de insolvență în care debitorul este obligat să adreseze tribunalului o cerere de deschidere a procedurii falimentului, ori în speță deschiderea procedurii s-a solicitat numai după 6 luni de la încetarea activității.
Art. 137 lit. din Legea nr.64/1995 este o sancțiune aplicată administratorilor, pentru încălcarea art. 32 din aceeași lege.
Pârâții s-au opus la executarea dispozițiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție de a părăsi de îndată centralele termice, predându-le recurentei abia în luna mai anul 2002, chiar dacă prin aceasta societatea nu mai avea dreptul de a încasa contravaloarea energiei termice acumulând datorii față de furnizorii de utilități în special gaz metan.
Pârâtul Gad epus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Răspunderea administratorilor nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, ci delictuală.
Intimatul a fost desemnat în Consiliul de administrație de o instituție publică pentru a urmări calitatea serviciilor oferite de debitoare populației, era un mandat cu titlu gratuit.
Nu s-a dovedit raportul de cauzalitate între fapta personală a intimatului și prejudiciul debitoarei atâta timp cât din actele de la dosarul de fond reiese că intimatul nu a fost convocat la sediul debitoarei din 5.04.2000, iar până în acest an debitoarea a avut profit iar acționarii au beneficiat de dividende.
Pârâții, C, au depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor.
În ceea ce privește afirmația recurentelor că deschiderea procedurii s-a solicitat numai după 6 luni de la încetarea activității, s-a dovedit că încetarea activității și nu încetarea plăților a avut loc în luna mai 2002, ca urmare a faptului că toate centralele aparținând au fost predate, în temeiul unei hotărâri judecătorești. Debitoarea nu a încetat plățile pe această dată, ci numai nu a mai avut activitate, ce nu are legătură cu încetarea plăților.
Mai mult, contrar celor afirmate de recurente, debitoarea a încercat din proprie inițiativă după primirea sentinței, predarea centralelor dar i s-a solicitat de către menținerea în funcțiune a acestor centrale dat fiind perioada și nevoia de încălzire după care, de totală rea credință, a pus în executare sentința de predare a centralelor cu toate că se încercase predarea benevolă.
Numai în 2.04.2003 când sentința de obligare a debitoarei către DISTRIGAZ a rămas definitivă s-a pus problema încetării plăților, dar numai ca o consecință a faptului că toți banii se aflau blocați în bancă, bani ce acopereau creanța DISTRIGAZ.
Ca reprezentanți ai debitoarei au solicitat înscrierea în tabelul creditorilor băncii și deschiderea procedurii față de SC.
Cererea de deschidere a procedurii debitoarei nu a fost făcută în termen de 6 luni de la încetarea plăților, la rândul său o situație fortuită care nu poate antrena culpa administratorilor, ci în termen de 2 luni, datorită faptului că s-a așteptat certificatul de neurmărire fiscală ca dovadă a faptului că debitoarea nu înregistra datorii față de stat.
Chiar dacă ne-am referi la o întârziere de o lună, această situație nu fost de natură să creeze sau să majoreze un prejudiciu imputabil administratorilor.
Recursul AVAS este nefondat și prin faptul că avansează sume de bani privind ipotetice creanțe prescrise ce nu regăsesc în nici un raport al lichidatorilor.
Ambii lichidatori au confirmat inexistența vreunei activități culpabile a administratorilor, toate operațiunile efectuate de Consiliul de Administrație fiind legale.
Cauza intrării în insolvență este dată de neînțelegerile dintre acționari SC, mai exact între și ceilalți acționari, prima fiind îngrijorată de tot mai multe asociații care cer alipirea la debitoare datorită performanțelor și falimentul băncii care este depozitara banilor debitoarei și care acopereau creanța DISTRIGAZ. Banii există și acum dar nu pot fi folosiți până la finalizarea procedurilor de faliment ale băncii.
In raportul aflat la fila 313 dosar faliment 124/F/2003 reiese că până la pronunțarea de către Tribunalul Brașova unei hotărâri irevocabile asupra litigiului cu DISTRIGAZ organele de conducere a debitoarei au decis constituirea unui depozit bancar în care s-au depus sume îndestulătoare pentru cazul pierderii litigiului.
Sentința civilă nr.721/2003 s-a dat la data de 12.02.2003, dar banca deținătoare a unui depozit de 436.989,49 lei intrase în imposibilitate de plată încă din data de 22.11.2000, fapt ce nu poate fi imputat administratorilor. Debitoarea este înscrisă la masa creditorilor băncii fapt ce demonstrează că organele de conducere au depus toate diligențele necesare pentru recuperarea sumei depozitate și achitarea obligațiilor.
Neexecutarea obligației de plată s-a datorat unor cauze obiective ce nu țineau de voința organelor de conducere.
Examinând sentința atacată, în raport cu probele dosarului, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată recursurile nefondate.
răspunderii administratorilor în baza art. 124 din Legea nr.64/1995, actual art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege, raportul de cauzalitate direct dintre faptă și încetarea plăților, adică fapta să fi cauzat sau să fi contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
Fiind o răspundere civilă delictuală cauzele de nerăspundere sunt forța majoră, cazul fortuit, fapta celui prejudiciat, fapta terțului pentru care administratorii nu sunt ținuți a răspunde. Poate fi antrenată și răspunderea administratorilor de fapt care deși nu mai figurează la registrul comerțului, au efectuat în continuare acte specifice funcției de administrator.
Susținerea recurentelor reclamante în sensul că prin săvârșirea faptelor prevăzute de Legea nr. 64/1995 se va angaja răspunderea administratorului, prejudiciul fiind prezumat, iar dovedirea faptelor făcându-se prin simpla ajungere a debitoarei în stare de insolvență sunt neîntemeiate. Răspunderea delictuală de drept comun izvorăște din orice faptă care a cauzat un prejudiciu art. 998 Cod civil, pe când răspunderea administratorului are un dublu temei de fapt, respectiv starea de insolvență a debitoarei asociată cu săvârșirea uneia din faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr.64/1995. Legea nu instituie o prezumție legală de răspundere.
Răspunderea administratorilor nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, ci delictuală.
Din rapoartele lichidatorilor judiciari rezultă că principalele motive care au generat starea de insolvență sunt neînțelegerile dintre acționari care aveau interese și scopuri contrare și faptul că o sumă de 409.058 lei se află într-un cont la Banca Română în faliment, recurenta creditoare fiind înscrisă în tabelul creditorilor, stare de fapt ce a reieșit și din interogatoriul luat pârâților.
Nu s-a dovedit că pârâții au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persona juridică în încetare de plăți sau că au deturnat sau ascuns o parte din activul debitoarei ori au mărit fictiv pasivul acesteia.
Fapta prevăzută de art. 137 alin. 1 lit. c din Legea nr. 64/1995 este o faptă comisivă și presupune continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți.
Pentru a se antrena răspunderea administratorilor în temeiul art. 137 lit. c din Legea 64/1995, nu este suficient ca administratorii să-și încalce obligația prevăzută de art. 32 din Legea 64/1995, ci este necesar a se face dovada că administratorii au obținut un folos prin continuarea activității debitoarei aflate în stare de insolvență, ceea nu s-a realizat în speță.
În ceea ce privește afirmația recurentelor că deschiderea procedurii s-a solicitat numai după 6 luni de la încetarea activității, s-a dovedit că încetarea activității și nu încetarea plăților a avut loc în luna mai 2002, ca urmare a faptului că toate centralele aparținând au fost predate, în temeiul unei hotărâri judecătorești, iar art. 32 din Legea nr.64/1995 prevede un termen de 30 zile de la apariția stării de insolvență și nu de la data încetării activității în care debitorul este obligat să adreseze tribunalului o cerere de deschidere a procedurii falimentului.
Numai în 2.04.2003 când sentința de obligare a debitoarei către DISTRIGAZ a rămas definitivă s-a pus problema încetării plăților, dar numai ca o consecință a faptului că toți banii se aflau blocați în bancă, caz fortuit care nu poate antrena culpa administratorilor fiind o cauză exoneratoare de răspundere. Pârâții, în calitate de administratori ai debitoarei, au solicitat înscrierea în tabelul creditorilor Băncii Române și deschiderea procedurii față de
Debitoarea a așteptat certificatul de neurmărire fiscală nr. 44872/29.05.2003 ca dovadă a faptului că debitoarea nu înregistra datorii față de stat pentru a putea depune cererea de deschidere a procedurii falimentului.
Debitoarea a încercat din proprie inițiativă, după primirea sentinței, predarea centralelor, dar i s-a solicitat de către menținerea în funcțiune a acestor centrale dat fiind perioada și nevoia de încălzire după care, de totală rea credință, a pus în executare sentința de predare a centralelor, cu toate că se încercase predarea benevolă. Recurenta B face referire la decizia nr.499/30.01.2002 a Curții Supreme de Justiție prin care s-a reziliat contractul de prestări servicii prin care pârâta C. deținuse 6 centrale termice în exploatare, dar omite să arate faptul că înainte de a fi comunicată hotărârea instanței, adică la data de 1.02.2002 cu scrisoarea 2189/11.02.2002, debitoarea i-a solicitat reclamantei să-și preia cele 6 centrale dar aceasta nu a dat curs invitației. La data de 28.02.2002, prin adresa nr. 02128/28.02.2002 adresată debitoarei, îi solicita acesteia, în calitatea sa de prestator de servicii către populație, să mențină în funcțiune instalațiile deținute în exploatare, inclusiv contorul de energie termică din -RA până ce se va efectua predarea-primirea acestora.
În plus, intimatul Gaf ost desemnat în Consiliul de administrație de o instituție publică pentru a urmări calitatea serviciilor oferite de debitoare populației, a avut un mandat cu titlu gratuit și nu a beneficiat de nici o remunerație sau alte foloase materiale. Conform procesului verbal al AGA din 29.03.2001, la data încheierii exercițiului financiar la 31.12.2000 beneficiul debitoarei era de 263.182 lei, deci societatea a funcționat cu profit, iar intimatul G nu a mai făcut parte din Consiliul de Administrație al debitoarei după această dată nici în fapt nici în drept. Chiar dacă la nu s-au operat modificările în structura Consiliului de Administrație, în fapt intimatul nu a mai desfășurat nici o activitate de administrare a debitoarei ulterior acestei date.
În ceea ce privește susținerea recurentei AVAS privind fapta prevăzută de art.137 alin. 1 lit. din Legea nr.85/2006 în sensul că este o faptă comisivă, se referă la deturnarea sau ascunderea unei părți din activul societății pentru diminuarea activului patrimonial în scop personal, în dauna creditorilor, scriptic sau faptic, prin înscrierea în contabilitate sau prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății sau ascunderea lor și la mărirea fictivă a pasivului societății, prin înscrierea în contabilitate a unor datorii fictive sau prin producerea unor documente false care atestă astfel de datorii, fapte care nu s-au dovedit în speță.
Mijloacele fixe au fost vândute în parte anterior deschiderii procedurii de către administratori, fără a se dovedi prejudicierea debitoarei, iar altă parte în cursul procedurii.
În ceea ce privește susținerea recurentei AVAS privind săvârșirea faptei prevăzute de 137 alin. 1 lit.e din Legea nr.64/1995 în sensul că debitoarea și-a mărit pasivul, nerecuperarea creanțelor nu constituie o faptă care să se încadreze în prevederile art.138 lit. a-g din Legea nr. 85/2006, fiind eventual o dovadă a unui management defectuos pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 137 din Legea nr.64/1995.
Față de considerentele mai sus arătate, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile declarate de reclamanții AVAS și
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de intimatul G, cele de la fond nu se pot acorda în lipsa unui recurs al acestuia împotriva sentinței Tribunalului Brașov, iar potrivit art. 274 Cod procedură civilă recurentele vor fi obligate la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată efectuate de intimatul G în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de creditorii AVAS și B împotriva sentinței civile nr. 1239/27.11.2008 pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă recurenții AVAS și să plătească intimatului G suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.: /24.04.2009
Tehnored: /27.04.2009/ -2 ex -
Judecător sindic:
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura
