Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 199/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2676/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.199
Ședința publică de la 18.02.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimații, și, împotriva sentinței comerciale nr.3873/19.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin consilier juridic care depune delegație la dosar, intimații prin avocat fără delegație la dosar și personal, lipsind.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii formulată în temeiul art. 138 din Lg.85/2005 și să se dispună ca intimații să suporte datoriile la bugetul de stat în cuantum de 15.736 lei.
Intimata prin avocat solicită admiterea în parte a recursului, unicul administrator al societății este, iar intimata nu deținea nici o funcție în cadrul societății, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul personal solicită respingerea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința comercială nr. 3873 din 19.10.2007 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a părților și. A respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B în contradictoriu cu pârâții și. A respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta - 2000 SRL și SECTOR 1 în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința comercială nr. 771 din 22.04.2005 a fost admisă cererea formulată de creditoarea - C FILARET SA și s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei - INTERNAȚIONAL SRL, iar prin încheierea din data de 18.11.2005 s-a dispus trecerea la procedura falimentului, fiind numit lichidator judiciar.
Ulterior, creditoarele SECTOR 4 și - SRL au formulat la 2.02.2006 și la 20.04.2006 cereri pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților, și, în calitate de administratori ai debitoarei.
Prin sentința comercială nr. 1392 din 9.06.2006 pronunțată în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și, cererea formulată în temeiul articolului 137 din Legea nr.164/1995 republicată, fiind respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive. Prin aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiată cererea privind pe pârâta și s-a dispus închiderea procedurii împotriva debitoarei.
Recursul declarat de creditoarele SECTOR 1 și - 2000 SRL împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel București - Secția a VI a Comercială, prin decizia comercială nr. 3086/R/13.12.2006 care a casat sentința recurată și a trimis cauza pentru rejudecarea cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale pe dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006 și pentru continuarea procedurii insolvenței.
În rejudecarea cauzei s-a format dosarul nr- în care, față de îndrumările deciziei de casare, a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară care a stabilit drept cauză a insolvenței debitoarei faptul că administratorul societății debitoare este cel care a refuzat plata datoriilor societății, că tot aceasta și-a însușit activele societății în cuantum de 786.076 lei, fără însă a se putea stabili destinația acestor resurse precum și împrejurarea că este cea care în calitate de administrator a semnat contractul de prestări de servicii de transport nr. 1128 din 16.07.2004 între - INTERNAȚIONAL SRL și - C FILARET SA în valoare de 12.000 euro.
Reclamanta Sector 1 solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților în temeiul dispozițiilor articolului 138 literele a,c și d din Legea nr.85/2006 (articolul 137 literele a,c,d din Legea nr.64/1995 republicată).
Pârâta a formulat întâmpinare la 17.03.2006 solicitând respingerea cererii reclamantei creditoare SECTOR 1, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece nu a deținut nici o funcție de conducere, nu a luat nici o decizie în societatea debitoare și nu a semnat nici un act contabil care să angajeze societatea.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și, față de dispozițiile articolului 138 alineat 1 din Legea nr.85/2006 potrivit căruia, subiect activ al răspunderii reglementate de dispoziția legală sus-amintită poate fi orice persoană care a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență prin una din faptele enumerate în articolul 138 alineat 1 literele a-
Pe fondul cauzei, Judecătorul - sindic a reținut că încălcarea prevederilor articolului 138 alineat 1 literele a,c,d din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea pârâților, legiuitorul neinstituind o prezumție de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci doar a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
În cauză, pârâtul și au făcut dovada cu înscrisuri și cu expertiza contabilă efectuată că la data de 13.11.2002 au cesionat mare parte din părțile sociale, pârâta care a preluat conducerea în totalitate a societății debitoare și a refuzat colaborarea cu cei doi asociați.
Pârâtul a făcut și dovada că a fost plecat din țară din data de 23.10.2004, nemailuând parte în nici un fel la luarea deciziilor în cadrul societății debitoare.
Față de această situație a apreciat Judecătorul - sindic, simpla presupunerea că starea de insolvență a societății debitoare se datorează pârâtului și doar pentru faptul că au făcut parte din organele de conducere a societății, fără a fi susținută de probe, nu este de natură a forma convingerea instanței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale a acestora, cerere formulată de reclamanta SECTOR 1.
Referitor la acțiunea promovată de reclamanta creditoare - 2000 SRL în contradictoriu cu în temeiul articolului 138 alineat 1 literele a și d din legea nr.85/2006, judecătorul sindic a apreciat că față de situația de fapt, așa cum a fost reținută prin rapoartele lichidatorului judiciar și concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, nu se poate reține răspunderea personală a administratorului pentru temeiurile de drept invocate deoarece nu s-a produs dovada unei legături de cauzalitate între faptele acesteia și prejudiciul suferit de creditori.
Instanța de fond a constatat că concluziile raportului de expertiză contabilă în ceea ce privește refuzul pârâtei de a plăti datoriile societății debitoare și însușirea activelor în cuantum de 786.076 lei, fără a stabili însă și destinația resurselor financiare folosite de societate, nu se bazează pe probe, ci doar pe aprecieri de ordin general și supoziții.
Cum cele două reclamante - creditoare nu și-au dovedit cu probe toate elementele răspunderii delictuale pentru insuficiența activului, inclusiv legătura de cauzalitate și culpa, cererile acestora sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta creditoare SECTOR 1 B, pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială fiind înregistrat dosarul nr- din 17.12.2007.
Prin motivele de recurs creditoarea a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul dispozițiilor articolului 304 punctul 9 și articolului 3041Cod procedură civilă.
Astfel, a susținut recurenta, societatea debitoare datora suma de 15.736 lei, reprezentând taxele și impozite datorate bugetului de stat consolidat iar potrivit concluziilor lichidatorului judiciar și concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, administratorul debitoarei și organele de conducere nu au respectat legea contabilității și o parte din resursele financiare ale societății debitoare au avut alte destinații străine de obiectul de activitate al societății, administratorul fiind și cel care a refuzat plata datoriilor societății și și-a însușit activele societății în cuantum de 786.076 lei.
Recurenta susține că fapta ilicită poate consta nu numai într-o acțiune, dar și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de o anume persoană.
Ori debitoarea nu și-a respectat obligația prevăzută de lege în sensul de a solicita la însăși aplicarea prevederilor legii, în maxim 30 de zile de la data la care se afla în stare de insolvență (articolul 27 alineat 1), acumulând în continuare datorii pe care nu și le putea achita în termenele legale, obligație pe care reprezentantul societății nu au îndeplinit-
A mai arătat recurenta că din modul în care a fost conceput textul articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006 rezultă că simplul fapt că aceștia au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți, este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită, culpa fiind prezumată potrivit articolului 1082 Cod civil, iar răspunderea trebuie apreciată in abstracto deoarece s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Administratorul debitoarei răspunde și pentru dezinteresul arătat în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, pentru organizarea și conducerea contabilității, administratorul fiind obligat să depună o copie de pe situațiile financiare anuale la. și
Nerespectarea acestor obligații reprezintă raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a reprezentanților debitoarei constând în nerespectarea și aplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Recurenta a mai susținut că folosirea de către legiuitor a sintagmei "a contribui" și nu "a cauza" pentru a desemna legătura de cauzalitate între conduita conducătorilor societății și starea de insolvență comercială, înseamnă că ne aflăm în prezența unei cauzalități parțiale, verbul "a contribui" denotând intenția de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit doar la conducerea ei.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect judecătorul sindic a apreciat faptul că legiuitorul nu a intenționat să instituie o prezumție legală de culpă în sarcina membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, răspundere reglementată de dispozițiile art 138 din legea nr.85/2006 prezentând asemănări cu răspunderea civilă delictuală de drept comun, dar și deosebiri.
Astfel, o deosebire esențială, reținută în mod temeinic și de către instanța de fond, se referă la condiția existenței legăturii de cauzalitate, între fapta ilicită și prejudiciu, Legea nr.85/2006 aducând o corecție vechii reglementări existente în Legea nr.64/1995.
În textul anterior (articolul 137 din Legea nr.64/1995) legiuitorul prevedea printre cerințele angajării răspunderii condiția ca persoana vizată să fi "contribuit" la ajungerea debitorului în stare de insolvență, în timp ce actuala reglementare (articolul 138 din Legea nr.85/2006) prevede ca persoanele vizate să fi "cauzat" starea de insolvență a debitorului.
Așa fiind, în temeiul noii reglementări nu va putea fi angajată răspunderea unei persoane, dacă aceasta nu a cauzat starea de insolvență a debitorului. Prin urmare, este necesară existența raportului de cauzalitate între vreuna dintre faptele ilicite expres enumerate de articolul 138 și starea de insolvență a debitorului.
Prin dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs recurenta creditoare a dovedit necunoașterea dispozițiilor legale mai sus menționate, susținerile sale fiind total opuse respectivelor prevederi, recurenta susținând, în mod total nelegal și neîntemeiat că legiuitorul a folosit în textul de lege verbul "a contribui" și nu verbul "a cauza", instituind astfel o cauzalitate parțială și o prezumție de culpă în sarcina persoanelor vizate.
Nu numai că legiuitorul nu a instituit o prezumție de culpă în sarcina persoanelor de textul de lege, dar nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a acestora dacă nu se face dovada legăturii de cauzalitate dintre săvârșirea faptei prevăzută de lege și cauzarea prin săvârșirea respectivei fapte a stării de insolvență a debitoarei.
Astfel, faptul că administratorii societății au dispus continuarea activității societății debitoare nu poate angaja răspunderea patrimonială a acestora dacă nu se face dovada că acestea a cauzat starea de insolvență, prin continuarea unei activități în folosul propriu, după cum nu este suficientă existența neținerii contabilității conformă cu legea, ci mai este necesar prin această faptă să se fi produs starea de insolvență a societății debitoare.
În acest sens, în mod legal și temeinic Judecătorul - sindic a apreciat că expertiza contabilă efectuată în cauză nu s-a folosit de probe pentru concluziile prezentate, ci doar pe generalități, pe prezumții, fără a prezenta în mod clar, obiectiv, cauzarea insolvenței de către administratorul societății.
Spre exemplu, faptul că experta contabilă a concluzionat că nedepunerea bilanțului contabil, în lipsa oricăror alte probe, este o condiție suficientă pentru a conchide că administratora a ascuns sau a deturnat o parte din activul societății, încadrându-se în articolul 138 litera e din Legea nr.85/2006 este nu numai nelegală, ci și periculoasă, provenind de la un expert,astfel încât în mod corect judecătorul sindic a cenzurat expertiza contabilă și concluziile expertului, manierea în care a fost întocmită așa zisa expertiză contabilă lipsind-o de orice efect probator în cauză.
Cum recurenta reclamantă nu a dovedit prin alte probe administrate legătura de cauzalitate dintre faptele săvârșite de către persoanele vizate intimate și cauzarea de către acestea a stării de insolvență a societății debitoare, sentința atacată este legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiilor articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în contradictoriu cu intimații, și, împotriva sentinței comerciale nr.3873/19.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica
