Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA nr. 201/ DOSAR nr-

Ședința publică din 14 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu

- - - - JUDECĂTOR 3: Carmen Bujan

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulate de recurenții pârâți G, și împotriva deciziei nr. 439/R din 25 septembrie 2007, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția comercială în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 8 mai 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru 14 mai 2008.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.493/7.06.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, judecătorul-sindic a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B și, în consecință, a obligat în solidar pârâții G, G, și la plata în contul de faliment al debitoarei a sumei de 9847,65 lei; a obligat pârâtul la plata sumei de 9548,15 lei; a dispus executarea prin executor judecătoresc.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta B și pârâții.

Prin decizia nr.439/25.09.2007 Curtea de Apel Brașova admis recursul declarat de reclamanta B, a înlăturat dispozițiile privind executarea prin executor judecătoresc și a respins recursul pârâților.

Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare pârâții G, solicitând anularea acesteia și a sentinței Tribunalului Brașov, și în consecință, casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Brașov.

În motivarea contestației se arată că judecata la fond și în recurs s-a desfășurat cu neîndeplinirea procedurii de citare, contestatorii fiind citați la alte adrese decât cele la care domiciliază, și că în mod nelegal s-a respins singura cerere de amânare justificată a avocatului pârâților.

Contestația în anulare este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă.

Intimata Bad epus întâmpinare, solicitând respingerea contestației, arătând că în recurs pârâții au indicat concret adresele de domiciliu la care să fie citați și domiciliul mandatarului recurentului G, iar lipsa apărătorului nu este un motiv de contestație în anulare.

Examinând decizia atacată, în raport cu motivele invocate și cu actele dosarului, Curtea constată fondată contestația în anulare formulată.

Primul motiv prevăzut de art. 317 Cod procedură civilă se referă la neîndeplinirea legală a procedurii de citare la termenul când a avut loc judecata.

Prin cererea de recurs pârâtul G, cetățean român cu domiciliul în, a indicat domiciliul său din Î Buzăului, unde a și fost citat pentru primul termen de judecată, însă procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, mandatarul nefiind cunoscut la adresa indicată prin recurs. Întrucât la dosar nu s-a depus procura de reprezentare a recurentului, instanța de recurs l-a citat ulterior la ultimul domiciliu cunoscut din România, respectiv în B,-.Potrivit art. 87 pct.8 alin.2 Cod procedură civilă, dacă domiciliul sau reședința celor aflați în străinătate nu sunt cunoscute, citarea se face potrivit art. 95, respectiv prin publicitate.

În contestația în anulare, prin adresa nr-, Serviciul de Evidență a Populației învederează instanței că recurentul G are domiciliul în din 15.09.1998. Citarea acestuia la ultimul domiciliu cunoscut din România este nelegală.

Pârâții și au fost citați în recurs la domiciliul din,-, județul B, unde domiciliază și în prezent, potrivit copiei de pe cărțile de identitate, deci citarea acestora în recurs a fost legală.

Față de nelegala citare a recurentului G, în baza art.317 alin. 1 pct.1, Curtea anulează sentința Tribunalului Brașov și fixează termen pentru judecarea recursului 29 mai 2008.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de recurenții pârâți G, și împotriva deciziei civile nr.439/R/25.09.2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, pe care o anulează.

Fixează termen de judecată a recursului în data de 29.05.2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.05.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.LF/20.05.2008

Dact.LD/20.05.2008/2 ex.

---

DOSAR nr-

STADIU PROCESUAL: REJUDECARE RECURS

TERMEN DE JUDECATĂ: 29.05.2008 / C5 R, sala 233, ora 9:00

Se vor cita:

Recurentă reclamantă

DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI

- B,-

- reprezentată legal prin

Recurenți pârâți

- B,- A,. 5,. A,. 1,. 4

- B,-

-

- B,-,. 6,. C,. 9

- cu domiciliul ales la Cabinet Av.Dr. - B,

Strada -, nr. 2

- cu domiciliul ales la Cabinet Av.Dr. - B,

Strada -, -. 2

-,-, Județul B

- cu domiciliul ales la Cabinet Av.Dr. - B,

Strada -, -. 2

-,-, Județul B

-

- B,- D,. 12,. B,. 18

Președinte:Gabriela Comșa
Judecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Carmen Bujan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Brasov