Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 220/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 220
Ședința publică din 10 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 881/JS din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 881/JS din 6 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins obiecțiunile formulate de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva Raportului final nr.193 din data de 19 august 2008, întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, privind pe debitoarea Reșița.
S-a aprobat Raportul final nr.193 din data de 19 august 2008, întocmit de către lichidatorul-judiciar Cabinet Individual de Insolvență, prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei Reșița.
În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, instanța a dispus închiderea procedurii falimentului a debitoarei Reșița și radierea acesteia din Registrul Comerțului al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, de sub numărul de înmatriculare J-.
În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, a dispus descărcarea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura insolvenței, de debitoarea Reșița, și de averea sa, de unicul creditor și de asociații debitoarei societate comercială.
În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, a dispus notificarea sentințe comerciale debitoarei Reșița, lichidatorului-judiciar Cabinet Individual de Insolvență, unicului creditor Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului cu privire la închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei societate comercială, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că urmare a cererii formulate de către lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, în condițiile prevăzute la art. 2701și art. 2702din Legea nr. 31/1990, republicată, modificată prin Legea nr. 441/2006, prin sentința comercială nr. 329/JS din data de 27 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei debitoare Reșița, în condițiile prevăzute prin Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.
Prin aceeași sentință comercială pentru administrarea procedurii falimentului din procedura simplificată a insolvenței a debitoarei Reșița, a fost desemnat în calitate de lichidator-judiciar practicianul Cabinet Individual de Insolvență.
Prin Raportul final nr.193 din data de 19 august 2008 privind pe debitoarea Reșița, de către lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei în conformitate cu prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, având în vedere că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri care, după evaluarea lor prin valorificare să acopere cheltuielile aferente procedurii insolvenței, și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
De asemenea, lichidatorul judiciar, prin același raport final a mai precizat că la sediul debitoarei nu se mai desfășoară nici o activitate de natură comercială, debitoarea fiind dizolvată de drept, în conformitate cu prevederile art.30 din Legea nr.359/2004 prin încheierea nr.1400 din data de 07 aprilie 2005, pronunțată de judecătorul-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, și că nu dispune de nici un act al debitorului, fiind în imposibilitatea formulării unui raport cu privire la cauzele încetării plăților, fapt pentru care nu se poate pronunța nici în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006.
S-a reținut că împotriva raportului final s-au formulat obiecțiuni de către creditoarea C-S, care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea obiecțiunilor în sensul de a se dispune refacerea și completarea acestuia de către lichidator pentru a se preciza clar dacă se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor sau acesta să precizeze motivele pentru care nu este posibilă formularea unei acțiuni în baza art.138 din Legea nr.85/2006.
S-a considerat că obiecțiunile formulate de creditoarea C-S sunt neîntemeiate.
S-a reținut că lichidatorul s-a pronunțat asupra problemei antrenării răspunderii patrimoniale arătând motivul nepromovării unei cereri cu acest obiect.
S-a constatat că în mod corect nu s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei, având în vedere că societatea nu mai desfășoară activitate, fiind dizolvată, nu s-au identificat bunuri în patrimoniul său, sume de bani de încasat ori datorii de recuperat.
Față de cele arătate, instanța a respins ca fiind neîntemeiate obiecțiunile formulate de către creditoarea C-S împotriva Raportului final privind pe debitoarea Reșița, în faliment, întocmit de către lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei societate comercială în faliment.
Totodată, instanța a constatat ca fiind aprobat Raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei Reșița.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
În motivarea recursului creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a considerat hotărârea recurată ca fiind netemeinică și nelegală.
S-a învederat instanței faptul că Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S are o creanță certă în sumă de 500 lei față de pârâta debitoare și că potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1190, republicată, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, statuează că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor - care au obligația gestionării patrimoniului.
S-a susținut că întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea în răspundere materială prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, aceasta poate fi promovată de comitetul creditorilor, conform alin. 3 al aceluiași text, potrivit căruia comitetul creditorilor poate cerere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 amenință să se prescrie.
S-a considerat în opinia recurentei că procedura a fost închisă prematur întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului sindic, pentru a putea promova acțiunea în răspundere materială a administratorilor sociali.
Față de aceste motive, creditoarea recurentă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C-S, pentru a se putea da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judecătorului sindic avizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali, iar în subsidiar, modificarea sentințe recurate, urmând a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorilor, obligându-i pe aceștia să plătească recurentei suma de 500 lei, reprezentând creanțe bugetare.
Cabinetul Individual de Insolvență în calitate de lichidator judiciar Reșița a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului creditoarei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
Examinând recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței comerciale nr. 881/JS din 6 noiembrie 2008 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă respectivele critici nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea Reșița, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social.
În mod legal prima instanță - judecător sindic a considerat ca fiind neîntemeiate obiecțiunile formulate de creditoarea C-S cu mențiunea că întrucât societatea a fost dizolvată, nu s-a putut lua legătura cu administratorii acesteia, iar lichidatorul judiciar neintrând în posesia actelor debitoarei nu a putut formula o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Prin Raportul final privind pe debitoarea Reșița, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență a specificat că față de actele și lucrările dosarului nu au fost elemente suficiente care să justifice formularea unei cereri pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
Ca atare, susținerile recurentei potrivit cărora hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală pe motiv că "comitetul creditorilor" nu a avut posibilitatea să solicite avizul instanței, astfel că procedura de insolvență a fost închisă prematur, ceea ce ar atrage "casarea" ei în temeiul pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, nu au niciun fundament.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În speță, însă, cum în primă instanță lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, iar creditoarea nu a cerut autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, ci doar a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect și solicitând casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, Curtea constată că cererea nu poate fi primită, raportat la prevederile art. 304, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Motivul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu poate să ducă nici într-un caz la casarea sentinței atacate, așa cum s-a cerut de către creditoarea recurentă, pentru că art. 312 din același cod statuează fără echivoc că modificarea hotărârii recurate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară, în caz de casare, curțile de apel și tribunalele urmând să rejudece pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunță o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Cu toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad, în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța urmând să trimită dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă. Dacă instanța de recurs constată că ea însăși era competentă să soluționeze pricina în primă instanță sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competenței sale.
Mai mult decât atât, prin cererea de recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a solicitat, în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul antrenării răspunderii fostului administrator social pentru acoperirea sumei de 500 lei, lucru care nu poate fi acceptat în condițiile în care, potrivit art. 294 din Codul d e procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile și la judecarea recursului, potrivit art. 316 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, modificarea pretențiilor în recurs, în sensul solicitării obligării fostului administrator la plata către instituția creditoare a sumei de 500 lei, cerere ce nu a fost formulată în primă instanță, judecătorul-sindic nefiind învestit cu o asemenea acțiune în răspundere, astfel cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă, neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în calea de atac.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 881/JS din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 881/JS din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /10.03.2009
Dact. /11.03.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
