Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 228/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:228

Sedința publică din 11 februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurentul pârât împotriva sentinței comerciale nr.347/06.02.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC INTERNATIONAL SRL prin lichidator judiciar și intimatele creditoare SC ROMÂNIA SRL, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6, SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANTE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 și INSPECTORATUL TERITORIAL D MUNCĂ

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială depusă la fila 3 dosar și intimata creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6 prin consilier juridic, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul părților prezente.

Recurentul prin apărător, solicită suspendarea judecății până la soluționarea cererii de înscriere în fals, iar pe recurs, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata creditoare Sector 6 prin consilier juridic, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.347/06.02.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- s-a admis cererea lichidatorului judiciar, împotriva pârâtului. A fost obligat pârâtul să suporte pasivul debitoarei SC INTERNATIONAL SRL, conform tabelului definitiv consolidat. Pentru continuarea procedurii s-a acordat termen la 13.03.2007.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut în principal că deși debitorul figurează înregistrat la SECTOR 6 cu un număr de 7 autoturisme, lichidatorul judiciar nu le-a putut identifica în patrimoniul debitorului, astfel că pârâtul a ascuns o parte din activul persoanei juridice, faptă prevăzută de articolul 138 lit. e din lege.

Pe de altă parte, pârâtul a arătat în întâmpinare că cererea lichidatorului judiciar este întemeiată, fiind de acord cu pretențiile formulate. Tribunalul a mai reținut că între fapta culpabilă a pârâtului săvârșită în frauda creditorilor și ajungerea societății în stare de insolvență există raport de cauzalitate astfel că fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale a admis cererea lichidatorului judiciar și a obligat pârâtul să suporte pasivul societății debitoare conform tabelului definitiv consolidat.

Împotriva sentinței comerciale nr.347/06.02.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, a declarat recurs arătând că nu i-a fost comunicată cererea de atragere formulată de lichidatorul judiciar numit în cauză, iar în sentința comercială nr.347/06.02.2007 se face vorbire despre o întâmpinare, întâmpinare care nu a formulat-o și nici nu a semnat-o deoarece la data depunerii ei nici nu se afla în țară.

Au fost depuse în copie înscrisuri la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că:

Răspunderea persoanelor prevăzute la articolul 138 alin.1 din Legea nr.85/2006 este instituită pentru fapte enumerate limitativ de articolul 138 alin.(1) lit. a) -g) din legea menționată și numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între fapta administratorului judiciar și prejudiciu.

Fapta prevăzută de articolul 138 alin.(1) lit. e din Legea nr. 85/2006 constă în fapta ilicită prin care unei părți a activului debitorului sau unor bunuri individual determinate li se schimbă destinația lor normală ori acestea sunt dosite față de terți.

Este de reținut că cererea lichidatorului judiciar prin care a solicitat obligarea administratorului la suportarea pasivului societății în cuantum de 42.418,51 lei este motivată pe faptul că societatea debitoare figurează înregistrată în baza de date cu un număr de 7 autoturisme iar în perioada 08.08.2003-05.09.2006 nu a scos din evidență nici unul din mijloacele de transport menționate. Lichidatorul mai arată că până la data formulării cererii nu a identificat în patrimoniului societății debitoare nici unul din cele 7 autoturisme.

Instanța de fond își motivează sentința pronunțată pe faptul că lichidatorul nu a putut identifica cele 7 autoturisme deși societatea debitoare figurează înregistrată la sector 6 concluzionând astfel că, pârâtul a ascuns o parte din activul persoanei juridice faptă prevăzută de articolul 138 lit. e din lege.

Este de reținut că deși atât lichidatorul judiciar cât și instanța de fond au reținut că societatea debitoare este înregistrată în baza de date cu un număr de 7 autoturisme, în adresa nr.-/07.12.2006 emisă de către serviciul public comunitar Regim Permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se menționează că 1310 seria motor -, seria - și Volkswagen Lt seria motor -, seria - nu au figurat și nu figurează pe numele SC INTERNATIONAL SRL.

Față de cele arătate rezultă că există o inadvertență între adresa nr.47133 din 08.09.2006 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6 și adresa nr.-/07.12.2006 emisă de către serviciul public comunitar Regim Permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, judecătorul-sindic neexercitându-și rolul activ în lămurirea acestei situații de fapt.

Având în vedere considerentele arătate precum și faptul că prin cererea de recurs recurentul pârât a arătat că nu a formulat și nu a depus întâmpinare la instanța de fond iar semnătura nu îi aparține Curtea în baza articolului 129 alin. 5, 3041, 312 alin. 5 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare cu recomandarea completării materialului probator și lămurirea situației de fapt privitoare la numărul de autoturisme înregistrate pe numele societății debitoare, iar față de faptul că instanța de fond în motivarea sa face trimitere și la întâmpinarea depusă de recurentul pârât, Curtea apreciază că este utilă efectuarea unei expertize grafologice în vederea stabilirii dacă semnătura de pe întâmpinare prin care sunt recunoscute pretențiile formulate de lichidatorul judiciar, "pârâtul fiind de acord să achite suma pretinsă de 42.418,51 lei", este a recurentului pârât.

Potrivit articolului 315 alin.3 instanța de fond va ține seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul pârât împotriva sentinței comerciale nr.347/06.02.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC INTERNATIONAL SRL prin lichidator judiciar și intimatele creditoare SC ROMÂNIA SRL, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6, SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANTE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 și INSPECTORATUL TERITORIAL D MUNCĂ

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 11 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

Ex. 2

10.03.2009

Tribunalul București Secția a VII-a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Minodora Condoiu
Judecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 228/2009. Curtea de Apel Bucuresti