Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 242/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 61/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.242
Ședința publică de la 25.02.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, în contradictoriu cu intimatele, și SC SRL - prin lichidator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.4167/6.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, faptul că intimatele au depus la dosar întâmpinări, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentinta comerciala nr. 4167/06.11.2007 pronuntata de Tribunalul B-Sectia a VII a Comerciala, s-a dispus respingerea cererii formulate de creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 impotriva paratilor, si, prin care se solicita obligarea paratelor sa suporte pasivul debitoarei SC COM SRL, in calitate de administratori si respectiv, asociat al debitoarei, in temeiul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, precum si inchiderea procedurii insolventei, conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 si consecintele ce decurg din aceasta.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, judecatorul sindic a retinut ca desi in cazul declansarii procedurii insolventei, toti debitorii sunt in incetare de plati, acest lucru nu atrage automat angajarea raspunderii, ci este necesar ca insolventa sa fi fost cauzat de una dintre faptele expres si limitativ reglementate de art. 138 lit. a)-g) din Legea nr. 85/2006. de imprejurarea ca ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 si-a intemeiat cererea sa pe dispozitiile art. 138 lit. d) din lege, Tribunalul a retinut ca nu a rezultat din probele administrate in cauza ca neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea a contribuit la ajungerea debitoarei in stare de insolventa. dovedirea raportului de cauzalitate intre fapta de a nu tine contabilitatea conform legii romane si starea de insolventa, nu poate fi angajata raspunderea paratelor.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3, ce a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel B-Sectia a Va Comerciala.
În motivarea recursului se arată că sentința comercială recurată este nelegală și netemeinică, deoarece instanța în mod greșit nu a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006. Astfel, arată recurenta, pârâtele aveau obligația ca, în calitate de administratori, să întocmească și să depună declarațiile de impozite și taxe conform OG nr. 68/1997, la sediul organului fiscal. Instanța de fond nu a avut în vedere că în situația încălcării acestei obligații, sunt incidente prevederile Legii nr. 31/1990, art. 73 coroborat cu art. 201 alin. 1, potrivit cărora administratorii sunt răspunzători pentru ținerea registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Cum pârâta, în calitatea sa de administrator răspunde și pentru cea mai ușoară culpă confor art. 72 din Legea nr. 31/1990 rep. cererea creditoarei trebuia admisă.
De asemenea, aceasta susține că sunt îndeplinite și dispozițiile art. 138 lit. d din lege, de vreme ce culpa pârâtei în conducerea societății, ca administrator nu trebuie dovedită, fiind prezumată conform dispozițiilor art. 1082 civ. rap. la art. 137 din Legea nr. 64/1995 rep.
Recurenta creditoare mai sustine ca erau indeplinite conditiile raspunderii personale patrimoniale a paratelor, respectiv:
1) Fapta ilicita care consta intr-o actiune sau inactiune in administrarea generala a societatii de natura a contribui la incetarea platilor de catre societate, in scopul realizarii unor interese personale. In speta, se arata, fapta ilicita a paratelor consta in neintocmirea documentelor contabile ale societatii in conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991.
2) Prejudiciul cauzat societatii consta in ajungerea acesteia in incetare de plati, cu consecinta deschiderii procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006, iar existenta acestuia se stabileste prin constatarea de catre judecatorul sindic a faptului ca societatea a ajuns in incetare de plati si a imprejurarii ca obligatiile de creditori nu pot fi platite integral din averea debitorului.
3. de cauzalitate dintre faptele paratelor si starea de incetare de plati exista deoarece rezulta din formularea textului de lege ca este suficient ca prin faptele lor paratele sa fi cauzat starea de insolventa.
Prin expresia " au cauzat", legiuitorul stabileste o raspundere agravata de creptul comun, ceea ce inseamna ca paratele sunt raspunzatoare si pentru faptul ca prin fapta lor este indeplinita doar o conditile favorabila pentru realizarea efectului, intrucat chiar daca administratorul nu a determinat in mod necesar falimentul societatii, totusi a contribuit la ajungerea societatii in aceasta situatie.
Cu privire la culpa sau vinovatia organelor de conducere, aceasta se manifesta sub forma intentiei, intrucat acestia au contribuit voit la ajungerea societatii in incetare de plati.
In fine, faptul ca paratele s-au complacut intr-o situatie ruinatoare, de natura a pagubi pe creditori, nu este exonerator de raspundere, ba dimpotriva, Statuol reprezentat de institutiua creditoare nu poate fi indulgent cu debitoarea, mai ales ca organele de conducere au perseverat intr-o stare de apatie decizionala si au continuat activitati prin care s-au acumulat datorii de creditori.
Față de aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei, iar pe fond, admiterea cererii și obligarea pârâtelor la suportarea pasivului societății debitoare.
Analizândsentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentă în motivele de recurs, Curtea apreciază că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din pr. civ. urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 (fost art. 137 alin.1 lit. d) din Legea nr. 64/1995) potrivit căruia membrii organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.",Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolență, creditoarea invocând numai lit. d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorilor, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia.
Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun( care îl constituie legea nr. 31/1990), condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
De altfel, asa cum se poate observa, motivele de recurs sunt sustineri generale lipsite de concretete, cu privire la elementele raspunderii, recurenta-creditoare neprecizand in concret cum apreciaza aceasta ca a gresit judecatorul sindic cand a respins cererea sau cum considera ca prin faptele de a nu tine evidentele contabile ale societatii debitoare, a fost cauzata starea de insolventa, justificata de probele administrate in cauza.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursuldeclarat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 impotriva sentintei comerciale nr. 4167/06.11.2007 pronuntata de Tribunalul B-Sectia a VII a Comerciala impotriva intimatelor-parate, si si a debitoarei SC COM SRL, prin lichidator judiciar, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 25.02.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/DACT/RE/2 EX./24.03.2008
Sent. com. nr. 4167/06.11.2007
Tribunalul B-Sectia a VII a Comerciala
Jud. fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
