Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 245/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2400/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 245
Ședința publică de la 12 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
Grefier: - -
*******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.4664/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare. intimata debitoare PRIN LICHIDATOR JUDICIAR & CO EXPERT, intimatul pârât și intimatele creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca B, SC SA și BANCA TRANSILVANIA SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata creditoare SC SA prin consilier juridic care depune la dosar delegație de serviciu, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata creditoare SC SA prin consilier juridic solicită admiterea recursului arătând că există bunuri cu care se poate achita o parte din creanțe.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 4664 din 4.11.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea Comitetului creditorilor debitoarei SC SRL prin președinte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B în contradictoriu cu pârâtul.
În temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006, judecătorul - sindic a închis procedura insolvenței împotriva debitoarei SC SRL și a dispus radierea societății din evidențe.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut că reclamanta creditoare s-a rezumat în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii întemeiată pe articolul 138 literele c și d din Legea nr.85/2006, fără a face dovada faptelor invocate.
În ce privește aplicarea articolului 138 litera c din lege, judecătorul - sindic a reținut că nu s-au indicat de creditoare elemente care să ducă la concluzia că pârâtul a continuat activitatea societății în interes personal.
S-a reținut de tribunal că simplul fapt că nu s-ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii patrimoniale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în insolvență, întrucât raportul cauzal trebuie să existe între faptele prevăzute de articolul 138(1) din lege și starea de insolvență, în caz contrar nefiind posibilă atragerea răspunderii patrimoniale.
Judecătorul - sindic a reținut și că sunt întrunite cerințele prevăzute de articolul 131 din Legea nr.85/2006 și în consecință a dispus închiderea procedurii și radierea societății debitoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat SECTOR 2 B, în calitate de președinte a Comitetului creditorilor, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006, Legii nr. 82/1991 și Legii nr. 31/1990.
În esență, recurenta susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu s-au dovedit faptele pârâtului prevăzute de articolul 138 literele c și d din Legea nr.85/2006.
Astfel, recurenta creditoare apreciază că, intenția legiuitorului la edictarea normei a fost de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele.
Astfel, articolului 138 litera c din legea nr.85/2006 trebuie interpretat pornind de la scopul urmărit de legiuitor și anume de menținere a unui climat economic sănătos întemeiat pe două principii: apărarea creditorilor față de faptele administratorilor care nu au luat măsuri când societatea se afla în încetare de plăți și răspunderea acestora când continuă o activitate care prejudiciază creditorii. Pentru realizarea acestui deziderat, legiuitorul a edictat articolul 27 prin care administratorii sunt obligați să solicite ei însuși aplicarea legii nr. 85/2006 chiar în situația iminentei stări de încetare de plăți, astfel că dispozițiile art 138 lit c apar ca o sancțiune a încălcării articolului 27 din lege.
În speță, fapta ilicită constă în exercitarea managementului defectuos în sensul dispunerii continuării unei activități care duce societatea la insolvență, iar dovada faptei rezultă implicit din ajungerea debitorului în incapacitate de plată.
În ce privește incidența articolului 138 litera d, recurenta învederează faptul că nu putea fi obligată și nu avea cum să dovedească existența unor fapte negative, contrariul putând fi dovedit de pârât prin dovada înregistrării documentelor la sediul organului fiscal.
În plus, încălcarea dispozițiilor articolului 28 din Legea nr.85/2006, instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în insolvență.
Pentru toate aceste considerente, pârâtul trebuie să răspundă și pentru culpa cea mai ușoară, culpă dovedită prin nedepunerea raportărilor contabile, fiind astfel creată și legătura de cauzalitate între fapta ilicită (nerespectarea dispozițiilor referitoare la ținerea evidențelor contabile ) și prejudiciul creditorilor.
Examinând recursul în raport de actele, lucrările cauzei, motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate:
Curtea, va proceda la gruparea argumentelor aduse de recurentă în sprijinul motivelor de recurs întemeiate pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 138 litera c și articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 referitoare la obligația debitoarei de a solicita ea însăși aplicarea legii insolvenței.
Obligația la care face referire recurenta se regăsește în articolul 27 din Legea nr.85/2006, iar încălcarea acesteia se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din lege.
Chiar dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 litera c din Legea nr.85/23006 în lipsa unei dovezi certe cu privire lainteresul personalal pârâtului în continuarea activității.
Dincolo de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere această faptă printre cele limitativ prevăzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de contextul în care s-a invocat acest argument (interpretarea articolului 138 litera c ) rezultă că recurenta dorește să facă proba "interesului personal" al pârâtului cu prezumții pretins legale dar neprevăzute de lege.
Se impune a se preciza că sediul materiei privind răspunderea materială în situația insolvenței debitorilor, este articolul 138 din Legea nr.85/2006, având natura răspunderii civile delictuale, astfel că alegațiile recurentei întemeiate pe Legea nr.31/1990 și articolului 374 Cod comercial (ce vizează răspunderea contractuală a administratorului în raporturile cu societatea) nu sunt fondate în lipsa dovezii raporturilor contractuale, respectiv proba mandatului în forma cerută de lege.
Nu este incidentă în cauză nici dispoziția prevăzută de articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006 întrucât fapta nedepunerii situațiilor financiare, a declarațiilor fiscale și neprezentarea actelor prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că lipsa acestor acte a dus la starea de insolvență a debitorului.
Oricum, dincolo de aceste considerente, fapta nedepunerii documentelor și informațiilor prevăzute de articolul 28 este o faptă ulterioară intervenirii insolvenței și prin urmare nu putea duce la încetarea de plăți.
Mai mult, nedepunerea actelor și informațiilor cerute de dispoziția prevăzută de articolul 28 ca urmare a refuzului administratorilor se sancționează conform articolului 147 din Legea nr. 85/2006 și nu potrivit articolului 138 litera d din aceeași lege.
În fine, nedepunerea raportărilor și bilanțurilor contabile, declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat și deconturi de TVA ca faptă omisivă, nu este suficientă pentru a lămuri legătura de cauzalitate cu starea de insolvență, în lipsa unui probatoriu complet și pertinent.
În aceeași ordine de idei, susținerea recurentei, privind lipsa unei obligații în sarcina și imposibilitatea dovedirii existenței unei fapte negative de către aceasta, va fi respinsă în raport de dispozițiile prevăzute de legea contabilității și de actele normative ce reglementează obligația de depunere a raportărilor fiscale în care se precizează căorganul fiscal are obligația stabilirii unui control de fond și posibilitatea aplicării amenzilor., conform articolului 83(4), articolului 91(1) și (3) și articolului 95 din OG nr.92/2003.
Așadar, sarcina probei, potrivit articolului 129(1) ultima teză Cod procedură civilă, incumbă celui ce face afirmație în instanță, astfel că invocarea articolului 138 din Legea nr.85/2006 grefată numai pe elemente teoretice, nu atrage în mod obligatoriu răspunderea administratorului, întrucât prin legea aplicabilă în materie nu s-a instituito prezumție legală de vinovăție și de răspundereîn sarcina pârâtului, prevăzându-se numai posibilitatea atragerii răspunderii și numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Așa fiind, cum creditoarea recurentă în cauza de față nu a prezentat probe în susținerea cererii întemeiată pe articolul 138 literele c și d și cum culpa nu se prezumă ci se probează (spre deosebire de răspunderea civilă contractuală unde culpa este prezumată relativ dacă se face dovada încălcării unei obligații contractuale), Curtea constată că judecătorul - sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, fapt ce înlătură incidența articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 3041Cod procedură civilă cu consecința respingerii recursului în temeiul articolului 312 (1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 în calitate de președinte al Comitetului creditorilor, împotriva sentinței comerciale nr.4664/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare. intimata debitoare PRIN LICHIDATOR JUDICIAR & CO EXPERT, intimatul pârât și intimatele creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA B, SC SA și BANCA TRANSILVANIA SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
A
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
13.02.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
