Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 245/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr.245/2009-
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta pârâtă domiciliată în Carei, str. -, nr. IP 4,.9 jud. S M în contradictoriu cu intimata debitoareSC CONSTRUCȚII SRLcu sediul în Carei,-,. 15 prin lichidator LJ 2000 S M, cu sediul în S M, str. -, nr. 13, jud. S M și intimatul pârât domiciliat în O,-, - 14,. 7, jud. B, împotriva sentinței nr. 53/F din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare - având ca obiect - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în data de 11 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 18 iunie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 53/F/2009 Tribunalul Satu Marear espins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta.
A admis cererea formulată de reclamanta - lichidator judiciar LJ 2000 S M, str.-, nr.13, în dosarul de faliment de față, privind pe debitoarea-falită SC CONSTRUCȚII SRL S M, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în Carei, str.-, -4,.9, jud.S M și, domiciliat în O,-, -.14,.17, jud.B și în consecință: a obligat în solidar pe pârâții de mai sus, foști administratori statutari ai societății falite, să achite, în contul averii debitoarei, suma de 144.539 lei, reprezentând pasivul acesteia, constând în cuantumul total al obligațiilor falitei față de creditorii acesteia, conform Tabelului definitiv al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
SC CONSTRUCȚII SRL SMs -a înființat în anul 2005, având ca asociat unic și administrator pe pârâta de ordin 1,.
Prin cererea formulată de creditoarea SC SA- SUCURSALA O, jud.B și înregistrată la Tribunalul Satu Mare la 23.10.2007, aceasta a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC CONSTRUCȚI SRL S M, în temeiul Lg.85/2006, cerere contestată de către debitoare, prin reprezentantul său legal, pârâta.
Prin Sentința comercială nr.39/F din 12.03.2008 pronunțată în dosarul de față, Tribunalul Satu Marea respins contestația debitoarei și admițând cererea creditoarei SC SA - SUCURSALA O, a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei SC CONSTRUCȚII SRL S M, desemnând ca administrator judiciar pe LJ 2000 S M, iar, ulterior, prin Sentința comercială nr.195/F din 25.06.2008 a admis cererea administratorului judiciar și a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei.
Conform Tabelului definitiv al obligațiilor falitei, aceasta are datorii necontestate în valoare totală de 144.539,90 lei RON.
Astfel cum rezultă din Raportul privind cauzele și împrejurările ajungerii în stare de insolvență a debitoarei, întocmit de administratorul judiciar, precum și din actele doveditoare depuse la dosarul cauzei, respectiv Procesul verbal de predare-primire din 3.03.2008, fișa firmei falite și declarația pârâtei, comunicată lichidatorului judiciar, pârâta de ordin 1 cesionat părțile sale sociale pârâtului de ordin 2, pentru suma de 20.000 lei, cesionarea fiind operată la Registrul Comerțului la data de 24.03.2008.
Din declarația pârâtei de ordin 1, înaintată lichidatorului, aceasta menționează expres că a efectuat cesiunea de părți sociale " cu bună-credință și nu pentru a mă sustrage de la faliment, care la data cesionării nu era pronunțat".
Prin întâmpinarea formulată în cauză, această pârâtă invocă excepția lipsei calității sale procesuale active, întrucât a cesionat părțile sociale și ar fi predat toate actele societății, inclusiv documentele contabile și autoturismul proprietatea acesteia către pârâtul de ordin 2, care a preluat activul și pasivul societății.
Pârâtul de ordin 2, însă, prin întâmpinarea formulată arată că actul de cesiune ar fi "fals" și că fiind încheiat doar formal, în realitate el nu ar fi preluat nimic, nici autoturismul, el neavând carnet de conducere și nici actele firmei, care au fost "distruse", iar pârâtul ar fi părăsit țara.
Pârâții nu s-au prezentat la interogatoriu, deși au fost citați în acest sens, astfel că interogatoriul întocmit de reclamanta - lichidator a fost făcut public.
Din Procesul verbal de control al organelor DGFP SMd in 23.10.2008, depus de lichidatorul judiciar la dosarul cauzei, rezultă că actele contabile ale societății nu au putut fi verificate, întrucât lichidatorul judiciar nu le-a primit nici de la vechiul și nici de la noul administrator statutar al falitei, deși aceștia au fost notificați în acest sens, însă, în urma consultării bazei de date a DGFP SMs -a constatat că, din trim.IV 2007 societatea nu a mai depus nici un fel de deconturi și declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat, față de care are datorii în sumă totală de 57.046 lei.
Având în vedere faptul că pârâta de ordin 1, a contestat cererea din 23.10.2007 formulată de creditoarea inițiatoare a procedurii insolvenței debitoarei, iar, ulterior, înainte de soluționarea contestației și deschiderea procedurii insolvenței acesteia, prin Sentința comercială nr.39/F din 12.03.2008, respectiv la data de 3.03.2008, a încheiat cu pârâtul de ordin 2, procesul verbal de predare-primire a documentelor contabile și bunurilor societății, ca urmare a cesionării către acesta a părților sale sociale în firmă, cesiune înregistrată la Registrul Comerțului, la 24.03.2008, deci, după data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, instanța, în temeiul art.137 Cod procedură civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de ordin 1, constatând că aceasta este răspunzătoare de ajungerea societății în stare de insolvență.
Pârâtul de ordin 1 este răspunzător, alături de pârâtă, întrucât a preluat prin cesiune atât activul, cât și pasivul societății, după deschiderea procedurii insolvenței acesteia și ca urmare a făcut acest lucru cu rea-credință, cunoscând starea financiară a falitei.
Pârâții se fac vinovați de săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit.a, c, d și e din Lg.85/2006, întrucât nici unul dintre ei nu au depus la lichidator actele și documentele contabile ale firmei, ceea ce duce la concluzia că acestea nu au fost întocmite sau că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau că aceștia au făcut să dispară documentele contabile, lucru afirmat, chiar de către pârâtul de ordin 2 prin întâmpinarea depusă la dosar.
Pârâții se fac vinovați și de folosirea bunurilor și creditelor falitei în interes propriu, întrucât bunurile și sumele care sunt înscrise în ultimul bilanț contabil întocmit la 31.12.2006 nu au putut fi găsite în fapt de către lichidator pentru a fi valorificate în cadrul procedurii, în vederea îndestulării creditorilor falitei, iar autoturismul VW, proprietatea societății, de asemenea, nu a fost găsit, ceea ce înseamnă că acesta a fost ascuns de către pârâți.
Pârâții au dispus în interes personal continuarea activității societății falite, deși aveau obligația, conform art.27 din Lg.85/2006, să adreseze cererea de declararea insolvenței la Tribunalul Satu Mare, întrucât prin continuarea activității, datoriile s-au majorat considerabil, prin curgerea de penalități și majorări de întârziere, în detrimentul creditorilor societății.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta, solicitând în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în vederea administrării de probe, iar în subsidiar modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca nedovedită.
În motivare recursului, recurenta a arătat că răspunderea reglementată de dispozițiile articolul 138 din Legea 85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când sunt săvârșite faptele enumerate limitativ în cuprinsul articolul 138, iar prin săvârșirea faptelor enumerate este cauzată starea de insolvență. Natura juridică a acestei răspunderi este aceea a unei răspunderi speciale, care prezintă în primul rând, caracteristicile răspunderii civile delictuale.Pentru fi angajată această răspundere trebuie îndeplinite, pe de o parte, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, iar pe de altă parte, trebuie să se probeze că săvârșirea culpabilă a faptelor, într-una din formele prevăzute în articolul 138, au cauzat starea de insolvență a societății. Prin urmare, trebuie să se probeze existența culpei, a raportului de cauzalitate dintre fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditori, acestea nefiind prezumate.
Raportat la aceste aspecte, cererea introductivă a fost soluționată prematur, deoarece societatea falită are de recuperat creanțe garantate prin file CEC, respectiv bilete la ordin, refuzate pe motiv de lipsă disponibil în conturile debitorilor, or până la epuizarea procedurilor de recuperare ale acestor creanțe, pasivul societății falite nu este determinat, sens în care obligarea recurentei la plata întregului pasiv apare ca fiind prematură.
În ceea ce privește fondul acțiunii, recurenta a precizat că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre nelegală, obligând în solidar pârâții la plata întregului pasiv al societății falite, fără a diferenția în nici un mod răspunderea fiecăruia, în funcție de faptele săvârșite și de întinderea prejudiciului cauzat.
Chiar dacă instanța a reținut săvârșirea faptei prev. de art. 138 lit. c) din Legea 85/2006, se impunea să se stabilească cuantumul penalităților și al majorărilor de întârziere și să fie obligați pârâții la plata părții din pasiv care reprezintă accesoriile creanțelor, acesta fiind eventualul prejudiciu corelativ al săvârșirii culpabile a faptei prevăzute de art. 138 lit. c) din lege.
Cu privire la incidența dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea 85/2006, recurenta a arătat că săvârșirea acestei fapte este contrazisă chiar de procesul-verbal de control al organelor DGFP SMd in 23.10.2008, care atestă că până la finele anului 2007au fost depuse raportările contabile anuale, semestriale, balanțele lunare și deconturile lunare de TVA la organele fiscale. Pe de altă parte, nu se poate reține faptul că recurenta ar fi făcut să dispară documente contabile, câtă vreme prin actul autentic din data de 03.03.2008 a cesionat părțile sociale, predând la data respectivă și documentele contabile.
De asemenea, reținerea instanței cum că ar fi folosit în interes propriu autoturismul marca VW nu poate conduce la concluzia logică că această faptă a cauzat starea de insolvență a societății. Sancțiunea atragerii răspunderii administratorului poate interveni doar cu privire la fapte care au o înrâurire decisivă la apariția stării de insolvență, fapt ce rezultă din terminologia legii 85/2006 - "cauzează" starea de insolvență. prin urmare, recurenta concluzionează că nu sunt îndeplinite nici condițiile art. 138 lit. a) și e) din Legea 85/2006.
Nu în ultimul rând, recurenta a învederat instanței de recurs că în fața judecătorului-sindic nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte în vreun fel îndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare pentru atragerea răspunderii administratorului, care este o răspundere specială, atât delictuală, cât și contractuală. Totodată, legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina administratorului, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea unor dovezi pertinente, concludente utile în acest sens.
În drept, s-au invocat prevederile art. 8 din Legea 85/2006 și art. 304/1 Cod procedură civilă
Lichidatorul nu și-a precizat poziția asupra recursului.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este fondat, impunându-se casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății falite este reglementată de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, legea consacrând o formă specifică de răspundere delictuală, care pentru a fi angajată, este necesară dovedirea pe de o parte a condițiilor generale ale răspunderii delictuale - fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul suferit, precum și vinovăția, iar pe de altă parte săvârșirea culpabilă a uneia din faptele enumerate limitativ de art. 138 alin. 1.
Scopul instituirii răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 este acela de a asigura acoperirea pasivului rămas în patrimoniul debitorului după lichidarea bunurilor și îndestularea creditorilor din sumele de bani rezultate astfel și cele pe care lichidatorul a reușit să le recupereze din încasarea creanțelor ce aparțineau debitorului. Răspunderea persoanelor menționate la art. 138 este, deci, condiționată de existența unui pasiv neacoperit, putând fi incidentă în toate formele procedurii insolvenței - generală, simplificată, reorganizare ori faliment.
Prin urmare, pentru atragerea răspunderii administratorului societății debitoare, trebuie să se facă și dovada împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului. De altfel, textul art. 138 alin. 1 din lege este edificator în acest sens, căci prevede că judecătorul-sindic poate dispune doar cao partedin pasivul debitorului să fie suportată de membrii organelor de conducere sau supraveghere.
Noțiunea de "o parte" a pasivului debitoarei trebuie înțeleasă atât în sensul că administratorul poate fi obligat la plată în condițiile art. 138 alin. 1 din lege, doar pentru partea neacoperită din pasivul debitoarei, ca urmare a lichidării bunurilor sau a încasării creanțelor, cât și în sensul că pasivul la care administratorul este ținut să răspundă, respectiv prejudiciul suferit de societate trebuie corelat în privința cuantumului, cu paguba cauzată prin fapta săvârșită de administrator. Desigur că, în ipoteza neîncasării nici unei sume în contul de lichidare, administratorul ar putea fi obligat chiar la suportarea întregului pasiv înregistrat, dacă acesta rezultă din săvârșirea vreuneia din faptele enumerate la alin. 1.
Or, în recurs recurenta a depus titluri de creanță pe care le deține împotriva unor debitori ai societății falite, constând în bilete la ordin, iar în baza acestora, lichidatorul trebuie să urmărească încasarea creanțelor debitoarei, una dintre atribuțiile sale fiind aceea de urmărire a încasării creanțelor din averea debitorului și formularea de acțiuni în pretenții în acest sens, astfel cum prevede art. 25 lit. g) din Legea 85/2006.
Având, deci, în vedere, înscrisurile noi depuse în recurs, prin care recurenta dovedește că deține titluri în baza cărora pot fi recuperate creanțe în contul societății, se impune cu prioritate ca lichidatorul să încerce încasarea acestora, precum și, dacă este cazul, formularea oricăror acțiuni în acest sens, în baza actelor puse la dispoziție de către recurentă, urmând ca cererea de atragere a răspunderii administratorilor să fie soluționată după efectuare tuturor demersurilor arătate, pentru a se putea stabili cu certitudine partea din pasiv rămasă neacoperită.
Față de considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și se va dispune casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, ținând cont de considerentele deciziei.
În baza art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă, la rejudecare, judecătorul-sindic va ține seama de toate motivele și probele invocate și administrate în fața instanței de fond.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta pârâtă domiciliată în Carei, str. -, nr. IP 4,.9 jud. S M în contradictoriu cu intimata debitoareSC CONSTRUCȚII SRLcu sediul în Carei,-,. 15 prin lichidator LJ 2000 S M, cu sediul în S M, str. -, nr. 13, jud. S M și intimatul pârât domiciliat în O,-, - 14,. 7, jud. B, împotriva sentinței nr. 53/F din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.M/29.06.2009
Jud fond
Dact. MG/29.06.2009
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Marinescu Simona, Boța Marilena
