Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 249/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 1886/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 249
Ședința publică de la 12 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina
GREFIER -
Pe rol soluționarea apelului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.2679 din 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații COM prin lichidator judiciar GRUP EXPERT L și
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul G prin avocat, cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind recurenta și intimata COM
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus prin Serviciul Registratură din partea apărătorului intimatului G cerere pentru imposibilitate de prezentare.
Intimatul, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe recurs.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacată ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.2679 din 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 3 în contradictoriu cu pârâtul G, în calitate de administrator COM, de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art.138 din Legea 85/2006; în baza art.131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului COM, precum și radierea acesteia din Registrul Comerțului B; s-a dispus plata lichidatorului judiciar Grup Expert din fondul prevăzut la art.4 alin.4 din lege.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut în esență, următoarele:
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii instanța a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art. 138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC B și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administrator al debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană "care a cauzat" starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța a constatat că cererea Comitetului creditorilor nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul G și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Reclamantul și-a întemeiat cererea împotriva pârâtei pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În cauză, lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat faptic în patrimonial debitorului bunuri mobile sau imobile care să fie valorificabile.
Prin urmare, judecătorul-sindic a constatat că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, astfel încât o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.
Împotriva acestei sentințe formulează recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3, în esență, pentru următoarele motive:
Potrivit principiilor dreptului civil pentru a solicita răspunderea civila a unei persoane este necesar sa se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila a persoanei si prejudiciul cauzat. Fapta ilicita nu trebuie neapărat sa constea intr-o acțiune dar poate consta si in omisiunea, inacțiunea ilicita, in neindeplinirea unei activități ori neluarea unei masuri cind aceasta activitate trebuia, potrivit legii sa fie intreprinsa de către o anumita persoana.
O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorul manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății.Acesta este raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a acestora, constind in nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul creat creditorilor prin intrarea in faliment a societății.
Prin urmare în opinia recurentei reprezentanții societății aveau obligația legala sa solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii 85/2006.
Din modul cum a fost conceput textul art.138 lit d) "au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea" este suficient pentru a opera atagerea răspunderii patrimoniale fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civila obișnuita.
Asa cum rezulta din evidentele recurentei, societatea a depus sporadic declarațiile privind obligațiile de plata la bugetul de stat si deconturile A, situație reflectata de anexele la prezenta cerere. Prin urmare, se poate constata ca au fost încălcate dispozițiile art.79-82 din OG92/2003 privind procedura de întocmire si depunere a declarațiilor de impozite si taxe, cu modificările si completările ulterioare.
In ce privește situația bilanțurilor și raportărilor contabile depuse de societate, in evidentele recurentei debitoarea figurează cu bilanțuri si raportări contabile nedepuse din anul 2004, având in vedere ca procedura falimentului s-a deschis pe data de 21.03.2008, încalcând astfel dispozițiile art.1, 5, 28-35 din legea contabilității nr.82/1991 republicata si art. 201 din legea societăților comerciale nr.31/1990 republicata.
Nedepunerea acestor documente nu reprezintă doar o simpla neglijenta sau necunoaștere a legii, întrucât necunoașterea legii nu este scuzabila, iar din nedepunerea actelor se înțelege o intenție vădită de fraudare a legii cu scopul de a se sustrage controlului firesc al statului activitatea generatoare de venituri, precum si de a ascunde patrimoniul societății fata de creditori.
În opinia recurentei aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit art.1082 cod civil, iar răspunderea trebuie apreciată in abstract, cu mai multa rigurozitate avându-se în vedere ca s-a acționat în temeiul uni mandatar comercial.
În recurs nu au mai fost administrate alte probe.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta a formulat cerere de atragere a răspunderii personale a intimatului G, în calitate de administrator al debitoarei COM, solicitând aplicarea dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 invocând concluziile reținute de către lichidatorul judiciar în raportul de activitate.
Recurenta susține că din evidențele sale rezultă că societatea nu a depus declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat și deconturile TVA încălcând astfel prevederile art.201 din Legea 31/1990; se mai invocă și faptul că debitoarea avea obligația legală să depună cerere prin care să solicite deschiderea procedurii insolvenței în termen de maxim 30 de zile de la data constatării existenței stării de insolvență.
Susținerile recurentei în ceea ce privește faptele săvârșite de către intimat în calitate de administrator al debitoarei sunt reale, de netăgăduit.
Ceea ce însă recurenta nu a dovedit, sarcina probei revenindu-i conform art.1169 Cod civil, se referă la legătura de cauzalitate dintre faptele intimatului și starea de insolvență a societății, nefăcându-se dovada faptului că insolvența s-a datorat exclusiv acestor fapte.
Răspunderea patrimonială prevăzut de art.138 din Legea 85/2006 este o formă a răspunderii civile delictuale, prev. de art.998 - 999 Cod civil, ceea ce înseamnă că pentru angajarea acesteia trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale prevăzute: fapta, vinovăția, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Așa cum s-a reținut și mai sus, recurenta nu a făcut dovada acestei legături de cauzalitate, motiv pentru care, Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică astfel încât în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.2679 din 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații COM prin lichidator judiciar GRUP EXPERT L și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12.02.2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,
dr.I
GREFIER,
-
Red.Jud.
Tehnored. - 08.03.2010
2 ex.
Fond: Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Președinte - Judecător sindic:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina
