Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 252/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 252
Ședința publică din 18 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga Președinte Secție
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva sentinței comerciale nr. 1297 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată SERV M Nouă, prin lichidator judiciar T, creditorul intimat C-S și pârâții intimați -, și.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosar s-au depus prin registratura instanței recursurile declarate de Direcția Generala a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 12/JS din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, (filele 15-22 dosar), care se vor detașa urmând a se trimite la Registratura Curții de Apel Timișoara, pentru a fi înregistrate corespunzător.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 12/JS din 10 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a respins cererea lichidatorului judiciar T, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâților, - și.
În baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
A aprobat cheltuielile procedurale în cuantum de 2.941 RON + TVA aferente întregii procedurii a insolvenței și a dispus ca plata sumei de 2.941 RON să se facă din contul UNPIR - Filiala
În baza art. 129 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a aprobat Raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar
În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SERV SRL M Nouă, înregistrată la Registrul comerțului sub nr. J- și radierea acesteia.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a dispus descărcarea administratorului judiciar de orice îndatorii și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile reglementate de art.998 Cod civil, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, s-a apreciat că se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără.
S-a reținut că în prezenta cauză nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei.
Astfel, lichidatorul nu a demonstrat, prin rapoartele sale, că administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile societății în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
S-a arătat că reclamanta nu a prezentat nici o dovadă din care să rezulte că administratorul societății debitoare a săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, de natură să-i atragă răspunderea patrimonială. De asemenea, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală.
Instanța a menționat că și în situația în care s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații, fără suport probator, ale lichidatorului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Referitor la răspunderea reglementată de dispozițiile Legii insolvenței s-a considerat că este o specie a răspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția, în speță reținându-se de instanță că nu a fost dovedită îndeplinirea acestor condiții.
Pentru aceste motive, în baza art.11 alin.(1) lit. g) din Legea nr.85/2006, instanța a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar T, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâților, - și.
Din Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, a rezultat că s-au efectuat cheltuieli procedurale în sumă de 2.941 RON + TVA.
În baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 85/2006,instanța a aprobat cererea lichidatorului judiciar și a dispus ca retribuția acestuia în sumă de 2.941 RON + TVA să se facă din contul UNPIR - Filiala
Tribunalul - judecător sindic a reținut că raportul final cuprinde date privind situația debitoarei în sensul că nu s-au putut identifica bunuri în averea acesteia, sau elemente de activ care să formeze obiectul inventarieri, evaluării și valorificării în vederea stingerii pasivului.
Astfel, având în vedere împrejurarea că debitoarea nu mai desfășoară nici un fel de activitate comercială, că în averea sa nu mai are nici o lichiditate pentru îndestularea creditorilor C-S, B și C-S, instanța a dispus închiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare SERV SRL M Nouă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii membrilor fostei conduceri a falitei SERV formulată de lichidatorul judiciar
Creditoarea recurentă a considerat că se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri a falitei, responsabili de insolvența societății, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 (respectiv art. 137 alin. 1 lit. c vechea reglementare).
În acest sens, s-a învederat faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale și anume: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și respectiv că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că valoarea despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
S-a menționat că instituția a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului" - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.
S-a arătat că în cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului, stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii (art. 32 alin. 1 și 2 din Legea nr. 64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și alin. 2), situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei în opinia recurentei a determinat prejudicierea creditorilor.
Având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", s-a susținut că instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil: " mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea, s-a menționat că potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
S-a specificat de către recurentă că potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Recurenta mai învederează faptul că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite. Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea 85/2006, republicată.
S-a apreciat că prejudiciul produs există, constând din însăși creanța, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Creditoarea recurentă a menționat că art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În drept a invocat dispozițiile art. 3041și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Intimații deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței comerciale nr. 1297/JS din 1 noiembrie 2007 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a societății falite SERV SRL M Nouă, respectiv a numiților, - și, însă aceste critici nu sunt întemeiate.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la alin. 1 literele a-g din lege.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar T, a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței, antrenarea în solidar a răspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere și de supraveghere a societății debitoare SERV SRL M Nouă, respectiv a numiților, administrator, -, asociată, asociat. S-a considerat că această normă este incidentă în speță deoarece, deși practicianul a făcut toate demersurile necesare pentru a-i contacta, aceștia nu au luat legătura cu lichidatorul și nu i-au predat actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, fapte ce dovedesc reaua lor credință, putându-se prezuma că se sustrag de la îndeplinirea acestei obligații legale.
Totuși, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece răspunderea civilă întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului. În prezenta cauză practicianul, deși a invocat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d), nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată organelor de conducere, culpa acestora și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.
Așa cum s-a arătat, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1 și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Într-o altă ordine de idei, prin recursul declarat creditoarea invocă și un alt temei legal al aplicării dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 (art. 137 în vechea reglementare), și anume litera c) arătând că, în opinia ei, se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri, responsabili de insolvența societății, întrucât speța s-ar înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a acestei norme. Însă, cum în fața primei instanțe lichidatorul judiciar a susținut incidența doar a faptei prevăzute de litera d) a aceluiași text de lege, raportat la prevederile art. 294, la care face trimitere art. 316 Cod procedură civilă, aceste afirmații nu pot fi analizate de C și motivat de împrejurarea că în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, astfel cum creditoarea încearcă să facă prin invocarea direct în faza recursului a unui alt caz de răspundere.
Afirmațiile recurentei privitoare la obligația unui debitor aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus procedurii reglementate de fosta Lege nr. 64/1995, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006, deși reale, nu pot duce la modificarea hotărârii primei instanțe întrucât nerespectarea acestei îndatoriri are prevăzută în cuprinsul art. 141 (actualul art. 143) o sancțiune penală și nicidecum "sancțiunea" aplicării automate a prevederilor referitoare la răspunderea patrimonială personală, cum fără temei susține creditoarea.
Este adevărat că Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat. În speță însă nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Chiar dacă Statul Român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas uferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura de insolvență, imposibilitatea recurentei de a recupera aceste creanțe nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanțelor, cum fără nici un temei susține creditoarea.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de instituția creditoare nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins.
Față de cele reținute în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva sentinței comerciale nr. 1297 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Urmează să disjungă recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva sentinței comerciale nr. 12/JS din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- și să trimită aceste recursuri la Registrura Curții de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva sentinței comerciale nr. 1297 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Disjunge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva sentinței comerciale nr. 12/JS din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- și trimite aceste recursuri la Registratura Curții de Apel Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 18 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
-
Red. /16.04.2008
Dact. /17.04.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Csaba Bela Nasz
