Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 258/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.258
Sedința publică de la 27 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dana Arjoca
JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 3: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței comerciale nr.4643/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar SC și intimații pârâți CONSTANTA și.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta creditoare prin consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Recurenta prin consilier juridic, depune la dosar o adresă prin care se arată că debitul a fost achitat iar acțiunea a rămas fără obiect.
Curtea față de cele învederate prin adresa depusă la dosar de către recurentă, acordă cuvântul recurentei pe cererea de recurs.
Recurenta creditoare prin consilier juridic, solicită respingerea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială la data de 09.01.2007, debitoarea SC SRL prin lichidator judiciar SC SRL a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.
Prin încheierea de ședință din 13.02.2007, Tribunalul București -Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic a admis cererea debitorului; în temeiul articolului 107 alin 1 raportat la articolul 32 alin.1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului; în temeiul articolului 107 alin 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței a ridicat dreptul de administrare al debitorului și a constatat că debitorul este dizolvat anterior formulării cererii introductive; a desemnat lichidator judiciar pe, cu atribuțiile prevăzute de articolului. 25 din lege.
Pe parcursul desfășurării procedurii colective, în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, la masa credală s-a înscris un singur creditor, sector 1.
După autorizare, la termenul din 25.09.2007, unicul creditor înscris la masa credală, care îndeplinește astfel și atribuțiile comitetului creditorilor, a depus la dosar cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâților C și, în calitate de administratori ai debitorului(75).
Prin sentința comercială nr.4643 din 4.12.2007, tribunalul a respins ca nefondată cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății din registrul comerțului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor articolului 138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC B și din înscrisurile de la dosar, rezultă că pârâții au fost asociați și administratori ai debitorului.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzute de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale articolului 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană "care a cauzat" starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Reclamantul creditor și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile articolului 138 lit. c) și d) din lege.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamantul creditor a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la articolul 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâților de asociați și administratori ai debitorului nu poate duce la concluzia că aceștia au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile articolului 138 lit.c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâților nu se poate atrage dacă aceștia nu au formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile articolului 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Fapta prevăzută la articolul 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâții au ținut o contabilitate fictivă și au făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul creditor nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a articolului 138 din lege se referă la faptul că pârâții nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar toate actele prevăzute de articolul 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâților de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul creditor nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu ne aflăm în nici una din ipotezele prevăzute de lit.d) a articolului 138 din lege. Pentru aceste considerente, cererea reclamantului creditor a fost respinsă, ca nefondată.
Raportul final și bilanțul general trebuie întocmite de lichidatorul judiciar, comunicate și afișate, conform articolului 129 alin 1 din lege, doar în situația în care bunurile din averea debitorului au fost lichidate, în acest caz procedura fiind închisă potrivit articolului 132 alin 2 din lege.
În cauză, lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat faptic în patrimoniul debitorului bunuri mobile sau imobile care să fie valorificabile, astfel că nu a trebuit să întocmească raport final.
Potrivit articolului 131 din lege, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Prin urmare, judecătorul-sindic a constatat că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, astfel încât o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.
În motivarea recursului, se arată că dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006 prevăd faptele ilicite care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori, orice alte persoane - care au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Articolul 138 lit. c si d din Legea nr. 85/2006 prevăd că răspunderea intervine și în cazul în care administratorii au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți, precum și în situația în care au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În speță, instituția formulează o astfel de cerere prin care solicită răspunderea personală patrimonială a reprezentanților debitoarei, odată cu constatarea exprimată de către lichidatorul judiciar că nu există condiții pentru aplicarea unui plan de reorganizare, că nu există bunuri și disponibilități bănești și odată cu intrarea în faliment a societății debitoare, pasivul acesteia rămânând neacoperit.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei și prejudiciul cauzat. Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii, sa fie întreprinsă de către o anumită persoană.
De asemenea, potrivit articolului 27 alin. 1 din Legea nr.85/2006: "Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. "
Debitoarea nu și-a respectat obligația prevăzută de lege, în sensul de a solicita ea însăși aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006 în maximum 30 de zile de la data la care societatea se afla în stare de insolvență, acumulând în continuare datorii pe care nu și le putea achita în termenele legale.
O societate comercială nu poate funcționa viabil in condițiile în care reprezentanții săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății. Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a acestora, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Prin urmare, reprezentanții societății aveau obligația legală să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 in termenul de 30 de zile prevăzut de lege și nu să dispună în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți.
Din modul în care a fost conceput textul articolului 138 lit. c din Legea nr.85/2006 rezultă că simplul fapt că acesta a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită. Aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale, culpa este prezumată potrivit articolului 1082 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Se invocă dispozițiile articolelor 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, 1540 Cod civil, 374 Codul comercial, 1, 5 și 11 din Legea nr.82/1991, 73 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, 185 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Deși prevederile articolului 138 din lege nu conțin în mod explicit cerința culpei și a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în insolvență, modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere nu înlătură posibilitatea absenței culpei, ci subliniază, dimpotrivă, vinovăția acestor membri, noțiune care desemnează atât intenția cât și culpa propriu-zisă, iar din textul legii reiese că aceste fapte culpabile ale administratorilor trebuie doar să contribuie, alături de altele, la ajungerea societății în insolvență pentru a se angaja răspunderea acestora și nu ca acestea să ducă în mod direct societatea în insolvență.
Legiuitorul nu așează în cuprinsul articolului 138 din Legea nr.85/2006, republicată, verbul "a cauza", ci verbul "a contribui" pentru a desemna legătura de cauzalitate între conduita conducătorilor societății și starea de insolvență comercială. Aceasta nu înseamnă că ne aflăm în prezența unei cauzalități parțiale, cauzalitatea juridică nu coincide cu cauzalitatea fizică.
Faptul că legiuitorul a folosit verbul "a contribui" denotă intenția de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei. Doar așa se explică de ce răspund și cenzorii sau administratorii care prin omisiunea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege au favorizat activitățile păgubitoare care au condus societatea în starea de insolvență.
În drept se invocă articolele 299 și următoarele Cod Procedură Civilă,Legea nr.85/2006, Legea nr. 31/1990 republicată.
Intimații nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolului 3041Cod Procedură Civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de articolul 138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s- ajuns la starea de insolvență.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere este aceea a unei răspunderi speciale care prezintă multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a fi angajată această răspundere, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform articolelor 998-999 cod civil (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Prin urmare, trebuie să se probeze că pârâții, prin fapta lor culpabilă în una din formele prevăzute de articolul 138, au contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditor trebuie dovedită, nefiind prezumată.
De asemenea, faptul că pe parcursul procedurii falimentului, creditorii nu au fost îndestulați nu este de natură a antrena în mod automat răspunderea pârâților, întrucât răspunderea pentru insuficiența activului poate fi angajată numai dacă prejudiciul a rezultat direct din greșeala de gestiune iar la starea de insolvență au contribuit și membrii organelor de conducere, prin faptele lor culpabile.
Este adevărat că faptele enumerate de articolul 138 nu trebuie să constituie cauze exclusive ale insolvenței societății debitoare ci este suficient să aibă o funcție contributivă, însă trebuie îndeplinite cumulativ toate condițiile impuse de textul vizat.
Omisiunea depunerii actelor prevăzute de articolul 35 raportat la articolul 28 alin. 1 din Legea nr.85/2006 ar putea eventual atrage răspunderea penală a pârâților conform articolului 147 din lege, neinfluențând starea de insolvență anterioară a societății. Rapoartele lichidatorului judiciar nu dovedesc în nici un fel condițiile necesare atragerii răspunderii pârâților, ele referindu-se doar la nedepunerea la dosar a actelor contabile.
Din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că pârâții au dispusîn interes personalcontinuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți, acțiunea sau inacțiunea pârâților în interes personal fiind condiție esențială pentru angajarea răspunderii în acest caz.
Reprezentanții debitoarei nu au formulat cerere pentru ca societatea să fie supusă procedurii reglementate de Legea nr.85/2006 republicată, conform articolului 27 dar neîndeplinirea acestei obligații, prin ea însăși, nu se încadrează în articolul 138 lit. a - g, ci reprezintă o infracțiune, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 143.
De asemenea, cum în mod corect a reținut și judecătorul-sindic, nu a fost probată incidența în cauză a nici uneia din ipotezele reglementate de articolul 138 lit.
Lichidatorul judiciar a arătat în raportul de activitate nr.2 că se găsește în imposibilitate să formuleze un punct de vedere asupra articolului 138 din lege, dat fiind faptul că documentele prevăzute de articolul 28 nu au fost depuse, iar analiza economico - financiară a fost făcută doar pe baza bilanțului contabil înregistrat la .
De altfel, recurenta a depus la dosar la 27.02.2008 adresa nr. -/J/18.02.2008 prin care învedera încasarea sumei de 562 lei, singura creanță ce figurează în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei în cauză.
Față de cele arătate, conform articolului 8 din Legea nr.85/2006 și articolului 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței comerciale nr.4643/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar SC și intimații pârâți CONSTANTA și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2/6.03.2008
Președinte:Dana ArjocaJudecători:Dana Arjoca, Decebal Taragan, Minodora Condoiu
