Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 269/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2281/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 269

Ședința publică de la 05 Februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Guranda

JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepeliță

JUDECĂTOR 3: Eugenia

GREFIER

********************************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul pârât, împotriva sentinței comerciale nr.3280/10.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar, intimata debitoare SC - 2000 SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul pârât prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la fila 18 dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurentul pârât prin apărător arată că nu mai are alte probe.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 pr.civ. și acordă cuvântul pe recurs.

Recurentul pârâtă prin apărător solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat casarea sentinței recurată și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului. Cu cheltuieli de judecată și depune chitanța nr.17/11.12.2009, în cuantum de 2000 lei reprezentând onorariu avocat.

Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului comercial d e față.

Prin cererea înregistrată la nr- la Tribunalul București - Secția a VI a Comercială lichidatorul judiciar a solicitat aplicarea procedurii prev.de Legea nr.85/2006 față de pârâta debitoare SC - 2000 SRL care a fost dizolvată în baza încheierii nr. 45.349/2006 a judecătorului delegat la ORC B

Prin sentința civilă 4205/13.11.2008 tribunalul a dispus deschiderea procedurii simplificate în temeiul art. 1 al. 2 lit. c pct. 4 din Legea 85/2006 și a desemnat lichidator judiciar pe P.RL.

La data de 25.02.2009 lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere la răspundere patrimonială a administratorului societății debitoare în temeiul art.138 lit. d din Legea 85/2006, pentru următoarele considerente: paratul nu a respectat obligațiile legale de a organiza și de a conduce contabilitate financiară și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.

Această situație de fapt rezidă din refuzul de a depune actele prev. de art.28 din legea 85/2006, în termen de 10 zile de la notificare privind deschiderea procedurii.

Prin neîndeplinirea acestor obligații legale se prezumă că s-a ținut o contabilitate fictivă a firmei și că bunurile din patrimoniul debitoarei s-au prezentat în interes personal.

Totodată, reclamanta a mai arătat că potrivit principiilor genera1e privind atragerea răspunderii personale, fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea intr-o actiune, dar si dintr-o omisiunea, respectiv inacțiunea ilicita, neindeplinirea unei activitatii, ori neluarea unei masuri, atunci cand aceasta activitate sau aceasta masura trebuia sa fie intreprinsa de catre anumite persoane.

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, prin sentința comercială nr. 3280 din 10.06.2009, a admis cererea formulata de lichidatorul judiciar, a obligat pârâtul să suporte pasivul societații debitoare SC - 2000 și a închis procedura falimentului, iar în baza arte 131 din legea 85/2006, a dispus radierea societatii debitoare de la ORC

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, legiuitorul a aseazat in cuprinsul art.138 din Legea 85/2006 verbul a cauza pentru a desemna legatura de cauzalitate intre conduita conducatorilor societății si starea de insolventa comerciala.

Textul nu distinge intre conducatorii in functie la data deschiderii procedurii si conducatorii anteriori, lasand la suveranitatea judecatorului sindic sa stabileasca daca atat unii, cat si altii au contributi la ajungerea societatii in aceasta situatie, in calitate de. autori ai unora dintre faptele enumerate.

Asa cum s-a aratat in jurisprudenta, pentru aplicarea dispozitiilor art.138, nu. este necesara ca investirea in functie de conducere sa fi fost efectuata cu respectarea tuturor formelor prescrise de lege, daca in fapt s-au executat atributiile acestei functii.

Nu a fost inlaturata aplicarea acestor norme legale chiar daca investirea administratorului sau cenzorului nu a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei si nu a fost inscrisa in registrul comertului petnru a produce efecte ergo omnes.

Din economia art.138 rezulta ca administratorul ar putea fi obligat sa suporte numai partial pasivul societatii dar tribunalul nu este limitat in cea ce priveste partea din pasiv ramas neacoperit din averea debitoarei intrucat acest pasiv cuprinde toate creantele creditorilor care sunt evidentiate in tabelul final, avand in vedere caracterul colectiv al executarii silite reglementata de Legea 85/2006, cat si solidaritatea creditorilor reglementari de art. 1034 cod civil si art.1059 Cod civil.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că prezumtia invocată n-a fost rasturnată cu actele justificative mentionate mai sus și prin urmare legatura de cauzalitate dintre faptele pârâtului și starea de insolventă a debitoarei a fost dovedită, urmând ca cererea formulată în baza art.138lit d, să fei admisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în fapt prin sentinta comerciala nr.3280 din 10.06.2009, instanta a admis cererea formulata de lichidatorul judiciar, privind procedura insolventei prevazuta de Legea 85/2006 și în baza articolului 138 litera d din această lege a fost obligat să suporte pasivul societății debitoarea SC - 2000 SRL în cuantum de 16.440 lei către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5

În acest sens s-a arătat că la data de 11 08.2001 s-a incheiat in fata notarului public un act aditional la contractul societății prin care a cesionat catre numita - toate partile sociale precum si toate drepturile si obligatiile ce decurg din detinerea lor.

Odata cu incheierea acestei cesiuni a încetat orice legatura cu SC 2000 SRL.

A mai arătat recurentul că după cesionarea părților sociale în 2001, nu a mai avut nici o legatura cu societatea - 2000 SRL iar in ceea ce priveste notificarile si adresele care au fost trimise pe adresa veche a societatii nu i-au parvenit deoarece imobilul, unde figura societatea cu sediul social, a fost închiriat.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, urmează a respinge recursul ca nefondat.

Contractul de cesiune de părți sociale depus de recurentul în cadrul recursului nu fac dovada exonerării petentului de răspundere, întrucât acest contract nu a fost înregistrat la registrul comerțului.

Certificatul constatator emis de din 10.07.2008 depusă la dosar, a arătat că a fost și este administratorul firmei în insolvență astfel că actele depuse în recurs sunt "pro cauza" și nu fac dovada că între recurent și societatea debitoare au încetat raporturile contractuale.

Față de aceste împrejurări, în conformitate cu articolul 312 alineat 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât, împotriva sentinței comerciale nr.3280/10.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar, intimata debitoare SC - 2000 SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 5.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Georgeta Guranda
Judecători:Georgeta Guranda, Gabriela Sorina Prepeliță, Eugenia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 269/2010. Curtea de Apel Bucuresti